Interviu cu Mihai Victus: „Proza scurtă i-a format pe mulți dintre marii scriitori. Să-i acordăm atenția pe care-o merită!”

Mihai Victus este un tânăr din București care are două mari pasiuni ce se armonizează atât de frumos: literatura și designul. În 2006, Mihai Victus a început să publice proză scurtă în diverse reviste și antologii. Câțiva ani mai târziu au apărut și premiile, dintre care amintim Premiul I la Concursul Național de proză scurtă „Radu Rosetti”, obținut în 2015, și, în același an, premiul al doilea la Festivalul de Literatură „Moștenirea Văcăreștilor”. L-am contactat pe Mihai Victus pentru o discuție pe tema prozei scurte, un gen care nu are atât de mult succes în România, dar care, așa cum spune el, „joacă un rol foarte important în formarea unui scriitor, îl ajută să experimenteze cu diferite stiluri și idei”.

Spune-ne cele mai interesante lucruri despre tine, în câteva fraze!

Primul lucru interesant care-mi vine în minte ar fi că-n tinerețe (acum, că mai am puțin până să împlinesc 30, mi-am câștigat dreptul de-a folosi termenul ăsta) îmi făceam rost de banii de buzunar compunând scrisori de dragoste în locul colegilor mei, desenându-le tatuaje pe umeri cu marker permanent și imitând semnăturile părinților pe foile de înștiințări.

Ce-ți place să citești?

Se spune că-n momentul când deschizi copertele unui roman bun e ca și cum ai deschide porțile spre o altă lume. Așa ceva îmi place să citesc. O carte suficient de bună încât să te absoarbă. Cel mai recent, „Versetele satanice” și „2666” au făcut asta pentru mine.

Scrii de ceva vreme proză scurtă, deci ai acumulat experiență în domeniu. Ce părere ți-ai format în acești ani despre proza scurtă din România?

Eu și cu proza scurtă suntem prieteni de peste cincisprezece ani. Da, se poate spune că am câștigat ceva experiență. În ultima vreme, am tot auzit că proza scurtă nu mai are succes în România, că nu mai există interes pentru genul ăsta de literatură. Mi se pare incredibil. Proza scurtă joacă un rol foarte important în formarea unui scriitor. Îl ajută să experimenteze cu diferite stiluri și idei, îl ajută să-și descopere propria voce. Se scrie foarte multă proză scurtă, chiar dacă ajunge să zacă pe fundul unui sertar sau într-un fișier oarecare de pe laptop sau într-o revistă pe care n-o citește mai nimeni. Oare se feresc cititorii de proza scurtă? Nu cred. Problema e că nu le-a fost prezentată într-o lumină favorabilă. Un exemplu bun de urmat îl reprezintă recenta revistă „Iocan”, al cărei succes ne demonstrează că există interes, atât din partea cititorilor cât și-a autorilor. Proza scurtă i-a format pe mulți dintre marii scriitori. Să-i acordăm atenția pe care-o merită.

Dacă ar fi să faci un top 5 cu volume de proză scurtă pe care le recomanzi, ce titluri s-ar regăsi pe listă?

Voi fi cât se poate de subiectiv:
Ernest Hemingway  – Câștigătorul nu ia nimic
James Joyce – Oameni din Dublin
Franz Kafka – Metamorfoza și alte povestiri
Truman Capote – Integrala prozei scurte
Jun’ichirō Tanizaki – Club Gourmet
Și putem continua cu povestirile lui Borges, Cehov, Cortázar, Thomas Wolfe, Faulkner, Henry James etc. până ce ajungem la contemporani, iar de-aici urmează încă o listă…

Știu că poate părea o întrebare-clișeu, dar mă risc… Care sunt temele pe care le abordezi cel mai des în scrierile tale? (Cum scrii? Când scrii? Cât scrii?)

De-a lungul timpului, mai ales în perioada experimentării, am abordat cam toate genurile/temele posibile. Mi-a ajutat destul de mult. Marea temă a literaturii o reprezentăm chiar noi, oamenii. Cum funcționăm? De ce facem alegerea aia sau aialaltă? Care sunt consecințele faptelor noastre? Ce temeri și gânduri ne frământă? Etc. Mi s-a spus în repetate rânduri că scrierile mele au o tentă psihologică. Nu voi contrazice ipoteza asta.

Cum scriu? Întotdeauna pe hârtie, cu cerneală neagră (roșie pentru corecturi). Mă simt mai aproape de text în felul ăsta, parcă se creează o legătură aparte, pe care n-o regăsesc dacă butonez la tastatură. Apoi transcriu pe laptop și-n timp ce fac asta am ocazia să  operez încă  o corectură.

Când scriu? A fost o perioadă când îmi setasem alarma la telefon la 10 seara și lăsam orice-aș fi avut de făcut în momentul ăla, pentru a scrie. În ultima vreme, doar când am parte de liniște și de starea necesară. Nu foarte des. Sper să revin totuși la programul obișnuit.

Cât scriu? În perioada când mă țineam de program, 1000 de cuvinte pe zi. Acum, când prind câte-o zi mai liniștită (o dată la două sau trei săptămâni), în jur de 4000.

Ești câștigătorul de anul trecut al Concursului național de proză scurtă “Radu Rosetti” și ai mai obținut și alte premii literare importante. Cu ce crezi că i-ai impresionat, de fiecare dată, pe membrii juriului?

Va trebui să-i contactez pe membrii juriilor și să le adresez întrebarea asta. Între timp, îți pot spune ce înseamnă pentru mine o proză scurtă reușită. Înseamnă o poveste spusă în așa fel încât să transmită cât mai bine mesajul propus. Devine obligatoriu așadar să avem un mesaj foarte bun și un text foarte bine scris. Nu-i o treabă atât de ușoară pe cât pare la prima vedere.

Ce au însemnat aceste premii pentru tine?

Oricâtă încredere în noi am câștiga de-a lungul timpului, avem nevoie de o confirmare care să nu vină din partea cunoscuților sau cititorilor obișnuiți. În cazul meu, pot spune că premiile mi-au adus asta. Mă ajută să-mi văd mai departe de drum, cu siguranța că mă îndrept în direcția bună.

Unde îți pot urmări cititorii noștri creațiile literare? Ai în plan să publici o carte?

Public proză scurtă pe liternautica.com, diverse reviste (nu ratați Iocan – nr. 2) și ocazional câte-o antologie. Dacă timpul îmi ajută, voi finaliza un roman până la sfârșitul anului (de fapt, mai trebuie doar să-l corectez, deoarece l-am terminat de scris). Ce va fi după, vom vedea.

Să vorbim și despre activitatea ta ca administrator al portalului LiterNautica… Se poate spune că ești și de cealaltă parte a baricadei, adică le oferi șansa unor autori de a se face cunoscuți. Ce satisfacții îți oferă această ocupație?

Prin 2014 nu mai exista niciun spațiu online dedicat exclusiv prozei, cel puțin niciunul de care să fi știut. Așa că ne-am strâns câțiva inși pasionați de proză scurtă și am lansat LiterNautica (pe apele învolburate ale internetului). Știam că venim după ani în care comunitățile literare de genul ăsta au dezamăgit, dar nu ne-am descurajat. Între timp s-au strâns  aproape 1200 de povestiri pe site. Am organizat vreo zece concursuri de proză scurtă, toate cu premii în bani. La ultima ediție a concursului nostru de proză scurtă, am primit peste 270 de texte. Deci se scrie și există interes pentru genul ăsta de literatură. Privind în urmă, pot spune fără nicio ezitare (chiar dacă va suna ca un slogan de campanie electorală): există satisfacția unui lucru bine făcut.

În ce alte activități mai ești implicat și ce planuri ai?

R: Între cele opt ore petrecute ca designer la o firmă de mobilă, două ore pe drumul spre serviciu și înapoi, șapte-opt ore de somn și alte mici ocupații zilnice, cititul, scrisul și câteodată vizionarea unui film sau cântatul la chitară sunt cam singurele activități pe care mi le pot permite deocamdată. Planul cel mai apropiat constă în a termina de scris o proză scurtă pe care-am început-o cu mai bine de-o săptămână în urmă. Pași mici dar siguri.