Emanuela Istrate: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

Mihai Vladimir Anton: M-am nascut destul de gras (5,4kg), cu o tripla circulara de cordon in jurul gatului si doctorul a bagat un „Doamne ajuta!” si a taiat in intuneric cu forcepsul. Ma sufocam deja insa a nimerit. Asa am iesit.

Primul desen in clasa intai a fost un Christ rastignit, motiv pentru care parintii au fost chemati la scoala. Desenul aruncat. Am ramas repetent si in liceu si la facultate.

Am doi copii. O fata de 20 de ani si un baiat de 3 ani si jumatate.

Am locuit/lucrat 5 ani in Mexic Puerto Vallarta, cateva luni in New York, chiar in acel septembrie trist.

Am lucrat in advertising peste 20 de ani. Asta pana in septembrie 2017, anul trecut, cand am ajuns la o rascruce interesanta care m-a lamurit ca timpul este reversibil ba, chiar mai mult, timpul nu exista. Ci este o dimensiune, sa spun asa nedeslusita de noi inca. Asadar am hotarat sa ies dintr-o munca a amortirii mele si sa imi caut pacea. Prin pace inteleg iubirea. O iubire care trece prin mine si ajunge peste tot. Iar eu sunt un simplu martor sau contur. De asta m-am reapucat de pictat si scris.

E.I. Cum a apărut pasiunea pentru scris în viața ta?

M.V.A. Brusc. Ca o evadare. Si ca o bucurie ca in scris sunt liber sa fiu asa cum vreau. Fara sa ma feresc. Scrisul apare involuntar. Se automanifesta. Eu sunt doar un intermediar. Citesc cartile pe care le caut si scriu fara sa vreau sa scriu. Cand spun ca citesc cartile pe care le caut, vreau sa spun ca imi cad in mana exact cartile de care am nevoie la momentul respectiv.

Apoi scriu. Prin mine apar idei pe care le spun in scris sau in pictura.

E.I. Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?

M.V.A. Ma cercetez zilnic. Incerc sa nu ma uit si sa nu uit experientele traite zilnic. Imi notez gandurile sau ideile pe colturi de hartie. Le pun bine. Eu spun ca sa nu le uit. Apoi le uit. Gandurile reale nu sunt uitate sau daca cumva sunt uitate inseamna ca este bine ca au fost uitate. Cam la asta se rezuma cercetarea mea. Si mai este un aspect. Sunt cercetarea in Sine (cu s mare) pentru ca, scriind fara sa fiu foarte constient de actul in sine si lasandu-ma purtat de litere si lasandu-le sa ajunge unde vor ele, nu imi permit sa intervin. Am momente cand ma uit efectiv din afara mea la mine cand scriu si citesc impreuna cu scrisul ce apare pe hartie. A citi impreuna cu scrisul este un alt fel de a spune ca insusi gestul scrierii este moment de observare. Este absurd? Sunt un contur, atat. Prin care trec starile.

E.I. Care a fost prima carte pe care ai citit-o?

M.V.A. Au fost mai multe. Tot Jules Verne. Imi aducea bunica mea cate un volum pe saptamana. Stateam fascinat si citeam. Nu imi aduc aminte care a fost primul Jules Verne citit, insa.

E.I. Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența între stilul tău și a altor scriitori?

M.V.A. Nu stiu cum scriu alti scriitori. Chiar nu stiu.  

E.I. Ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris?

M.V.A. Pe langa pictura, imi place sa cant la chitara si sa imi comun propriile cantece, chiar daca nu am studiat chitara niciodata. Nu imi place sa invat cantecele altora. Imi place insa sa le ascult. Din cand in cand gatesc. Apoi toate se contopesc. Fiecare se regaseste in ceea ce fac. Pictura in muzica scrisul in gatit si ascultatul inapoi in pictat. Nu le pot separa.

E.I. Ai un obicei zilnic de a scrie?

M.V.A. Scriu doar cand sunt incarcat. Cand se aduna. Altfel pedalez in gol. Sau uneori scriu pur si simplu si nu imi place si pastrez aiurea niste randuri pe care nu le recitesc niciodata.

E.I. Cum vezi scrisul, ca pe o pasiune sau ca pe un loc de muncă?

M.V.A. Pasiune, sigur ca da, in sensul ca apare, consuma, ma consuma, apoi asteapta. Daca ar fi un loc de munca nu m-as supara. In sensul de cladire organizata si structurata ca atare. Un loc de munca unde as merge ca sa scriu, sa cant, sa pictez, sa gatesc, sa stau, sa ma gandesc, sa ma bucur, sa tac, sa uit. Un loc de munca unde seful ar fi o coala de hartie goala, alba iar noi am fi platiti in zambete si multumiri. Am umple goluri. Am umple spatiul doar ca sa ne dovedim inutilitatea utila totusi. Pentru ca daca nu am fi noi, scriitorii, pictorii, muzicienii, spatiul nu ar avea repere. Nu i s-ar vedea nemarginutul. Deci noi existam pentru ca prin noi se elibereaza energii care vin de undeva si ajung unde vor ele sa ajunga, si cu cat intervenim mai putin cu atat sunt mai reale.

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

M.V.A.  La mine pe balcon intr-o cutie verde. Mai am doar 80 de volume din cele 100 tiparite pe cont propriu. Pe facebook. Am un mic site.

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

M.V.A. Lasati cartile sa vina la voi firesc. Nu cititi daca nu simtiti. Si sa nu va fie rusine daca nu cititi. Cititul nu este obligatoriu. Este o placere. Nu poti evada daca nu vrei. Fiecare are propriul gand la fel de important sau nu ca al celorlalti. Nu stiu cum este corect si ce trebuie facut. Poate, spun un ”poate” umil si smerit, raspunsul sa fie iubirea. Iubirea de sine care mai apoi se varsa peste toti ceilalti. Pentru ca iubindu-te pe tine ii iubesti pe ceilalti si le poti arata asta fara frica.