Emanuela Istrate: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Mircea Pricăjan: Sunt un cititor maniac, din acela care ia cu el o carte chiar dacă știe sigur că nu va avea timp să citească acolo unde se duce. O iau pentru că altfel mi-ar sta gândul doar la ea. Sunt traducător, o vreme îndelungată am fost maniac și-n acest domeniu. Am tradus vreo șaizeci de cărți în zece ani, majoritatea covârșitoare romane. Cele mai multe (17) de Stephen King. Sunt redactor. De 14 ani la revista de cultură Familia, din Oradea. Aceea veche, a lui Iosif Vulcan, în care a debutat Eminescu. Am mai făcut apoi diverse reviste de nișă, pe net: Imagikon (în engleză) și Avangarda, Suspans.ro, sub patronajul editurii Nemira, apoi Revista de suspans, creația mea. Sunt, în fine, scriitor. Am debutat în 1997, iar în 2002 mi-a apărut primul roman. Al doilea a avut de așteptat 14 ani. A ieșit în lume la sfârșitul anului trecut, Calitatea luminii, la editura Polirom.
E.I. Când ți-ai dat seama că vrei să fii scriitor?
M.P. La modul instinctual cred că atunci când mi-am dat seama că vreau să fiu cititor. În copilărie am făcut tot felul de încercări literare, le trimiteam îndeosebi la revistele pentru copii (Cutezătorii, Start pentru viitor, apoi Start 2001 etc.). Erau povestiri SF, le făceam eu și desenele. Cândva pe la începutul anilor ’90 țin minte că am scris, împreună cu un prieten de la bloc, un soi de roman cu extratereștri. Cine mai știe pe unde o fi caietul acela?… M-am jucat în fel și chip. Dar numai de prin ’95, când am ajuns în posesia unei mașini de scris, am început să mă iau în serios. Am început să scriu proze grave, cu personaje chinuite, texte din care curgea suferința ca puroiul. Am început să umblu la cenaclul din localitate. Am trimis proze și fragmente de roman la revistele literare din țară. Unele au și apărut, mai multe chiar în Luceafărul (abia publicarea aici, în ’98, m-a legitimat cumva și-n ochii mei). M-am îndreptat pentru sfaturi la rubricile de poșta redacției și, de la unele, am primit ce-mi doream (Constanța Buzea, în România literară, îmi recunoștea talentul, dar remarca și lipsa de experiență, ceea ce era absolut adevărat).
E.I. Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența între stilul tău și al altor scriitori?
M.P. Nu-mi dau seama, nu caut neapărat să fac notă discordantă. Stilul nu ți-l poți impune. Stilul este o emanație firească, e-n continuă dezvoltare. Scriu așa cum simt într-un moment anume că se vrea scrisă o chestiune anume. Cu grijă la frazare, la dozarea detaliilor, la excursurile introspective… E-un subiect la care încerc să nu meditez prea mult. Simt că aș alunga vraja.
E.I. Cine te-a susținut cel mai mult atunci când ai publicat prima carte?
M.P. Au fost mai mulți oameni. Discutăm despre momentul 2002. Romanul acela a apărut la Editura Universității din Oradea. Decan la Litere era Ioan Derșidan, cunoscut exeget matein, dumnealui a și venit cu ideea de a scoate cartea cu girul Universității. Pentru aceasta, a înființat colecția Prima Verba. Odată cu romanul meu (masiv, compus din 2 volume însumând în jur de 700 de pagini!) a mai apărut atunci debutul, cu o plachetă de poezii, al colegei mele de la Germană Ruxandra Chișe. A fost mare eveniment. Dubla lansare s-a ținut într-o Aula Magna aproape plină. Prezentarea romanului le-a revenit lui Marius Miheț (cred că era în primul lui an la catedră) și lui Ion Simuț. Mi-amintesc că acesta din urmă – căruia anul următor aveam să-i devin, din student la Litere, coleg în redacția Familia – spunea despre mine că sunt, prin forță narativă, un „brebanian”. Observație extrem de pertinentă, însă rămasă-n legitimitate doar la acel moment în timp. Din fericire, am ars rapid această etapă. Așadar, pe lângă cei aduși în discuție până acum, e obligatoriu să-mi amintesc, normal, și părinții, dar și pe iubita de atunci, colegă filoloagă, Linda, care acum deja de 13 ani mi-este soție. Ea a stat nopțile cu ochii în manuscris, făcând acele mici și necesare corecturi dinainte ca romanul să fie trimis la tipar.
E.I. Ce reprezintă “Calitatea luminii” pentru tine ca scriitor?
M.P. Înainte de toate, înseamnă un pariu câștigat. Fiindcă trecuseră atâția ani de la debut, am vrut să văd dacă mai sunt în stare să scriu cu aceeași plăcere și dacă rezultatul mă poate mulțumi. Calitatea luminii reprezintă a doua încercare-n acest sens. Înainte de el, a mai fost un roman care mi-a produs într-adevăr mare plăcere la scriere, dar care, la relectură, n-a mai stat în picioare. Apoi înseamnă desprinderea fericită de cel care mă iluzionam c-ar trebui să fie drumul meu în literatură. Calitatea este mai mult cartea unui scriitor decât aceea a unui povestitor.
E.I. Ce mesaj dorești să transmiți prin această carte?
M.P. Nu mi-am propus o abordare de genul acesta, tezistă. Fără-ndoială, mesajul este acolo, s-a conturat până la urmă din suma episoadelor, din finalul metaforic. A ieșit cumva la suprafață acest, să-i spun, îndemn la calm, încrederea că, dacă nu lovești prea haotic din brațe, ajungi cumva să nu te scufunzi… Sunt, în fapt, mai multe mesaje acolo. Dar las cititorii să le descopere.
E.I. Ai scris o carte pe care nu ai publicat-o?
M.P. Am scris mai multe. Una, cel puțin, nu va vedea niciodată lumina tiparului, însă alte două, trei au toate șansele să ajungă mai devreme sau mai târziu la public. Una poate chiar în această toamnă.
E.I. Ce înseamnă succesul literar pentru tine?
M.P. Chestiunea succesului e relativă în țara noastră. Să spunem că recunoașterea valorii unei cărți de către profesioniștii lecturii ar da măsura succesului la noi. Nu e deloc puțin lucru. Lipsește însă a doua dimensiune, și cred că va continua să lipsească măcar una sau două generații de aici înainte: succesul de public. De aceea de acesta nici nu are rost să discutăm încă. Sper să o poată face copiii copiilor noștri.
E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
M.P. Căile uzuale: site-ul personal, unde sunt secțiuni pentru fiecare aspect al activității mele și unde anunț de fiecare dată când apare ceva relevant legat de munca mea; pagina personală de Facebook, unde intenționat nu am îngrădit audiența postărilor… Cărțile, cartea poate fi cumpărată de peste tot, începând cu site-ul editurii Polirom și continuând cu majoritatea librăriilor brick & mortar și virtuale. Există și-o variantă e-book.
E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii booknation.ro?
M.P. Faceți prozeliți, dragelor & dragilor! Pasiunea voastră pentru lectură poate și trebuie să fie molipsitoare. E singurul mod prin care putem spera să reparăm noi, niște particulari, uriașul deserviciu pe care-l aduce lecturii onor instituția școlii românești.
„… texte din care curgea suferința ca puroiul.”
Dă-o naibii de treabă. Eram la masă.