E.I. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

O.P. M-am născut, am copilărit și mi-am trăit adolescența în Botoșani, un orășel cochet, ascuns în inima Moldovei, care a dat culturii române, de-a lungul timpului, personalități importante. 

Cei mai frumoși ani din viața mea au fost cei petrecuți în acest oraș care, după plecarea la facultatea, îmi părea uitat de lume și neatins de modernismul vremurilor cotidiene. 

După terminarea liceului am plecat în căutarea unor orizonturi ofertante. Aceasta a fost conjunctura în care am ajuns să fac cel mai important pas din viață, cel care mi-a schimbat, cred eu, traiectoria. M-am înscris la Facultatea de Energetică, din cadrul Universității Politehnice București, și, la scurt timp mi-am început viața de studentă, cu bune și cu rele, cu neajunsuri și dificultăți de adaptare. 

Faptul că îmi plăcea foarte tare matematica a fost singurul criteriu pe care m-am bazat în alegerea facultății. Nu pot să spun că a fost o alegere inspirată ci mai degrabă una bazată pe un impuls de moment. Chiar dacă astăzi aș alege, probabil, altceva, cred că anii de facultate mi-au testat foarte mult limitele și mi-au dat încredere că pot. Pot să fac orice. Pot să ajung acolo unde doar visez. 

Așa c-am îndrăznit să visez și să-mi doresc. La sfârșitul anului 1 de facultate m-am angajat într-o companie care-mi permitea un program part-time, flexibil, și-n cadrul căreia am început să cresc profesional. A fost, poate, cea mai mare șansă pe care am primit-o de la viață. Am cunoscut Managementul de proiect și am început să prind drag de meserie. 

Apoi, după agitația anilor de facultate,  a venit un moment în care am simțit nevoia de o schimbare, de o pauză. Am renunțaț la job și m-am reîntors către mine. Îmi lipsea ceva pe plan personal însă nu știam exact ce. Așa c-am început să mă gândesc la ce-mi plăcea să fac odinioară și mi-am amintit cu drag și dor de vizitele, pe care le făceam împreună cu tatăl meu, la Bibiloteca Județeană din Botoșani. M-am reapucat de citit după o pauză de câțiva ani în care nu citisem mare lucru. A fost greu, însă, după o scurtă perioadă, am resimțit gustul unei cărți bune. Atunci mi-am zis că poate e momentul să ies din zona de confort și să îndrăznesc mai mult. Am început să scriu. Mi-am făcut un blog pe care am început să aștern cam tot ce-mi trecea prin minte. Am descoperit cât de mult îmi place să scriu dar și cât de multe am de recuperat. Au fost perioade în care am scris constant, în care am scris puțin și în care nu am scris deloc. Am avut 2-3 ani în care m-am concentrat doar pe cărți știind că scrisul trebuie să-și aștepte cuminte rândul. 

Cum era de așteptat, a venit și momentul în care m-am simțit pregătită să iau în serios scrisul iar acesta a coincis cu venirea pe lumea puiului meu de om, Vlad Alexandru. El, împreună cu patrupedele din dotare, m-au inspirat și au dat viață personajelor din „Poveștile Popenchiului”.

E.I. Cum a apărut pasiunea pentru scris în viața ta?

O.P. Știu că acest interviu „cere” o poveste frumoasă despre o dragoste timpurie într-ale scrisului dar trebuie să recunosc că adolescența m-a prins fascinată de cifre

Acum, dacă stau bine să mă gândesc, îmi amintesc că în gimnaziu aveam ceva înclinații la Limba și literatura română. Am participat la câteva concursuri școlare și, mai important decât asta, țin minte că-mi plăceau foarte tare compunerile. Erau domeniul meu, dacă pot să spun așa

E.I. Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe Booknation.ro

O.P. Scriind cărți pentru copii, cred că cercetarea este importantă însă consider că mai există ceva la fel de important sau poate chiar mai important decât asta. Imaginația.

Acestea sunt instrumentele fără de care nu cred că aș putea scrie. 

E.I. Care a fost prima carte pe care ai citit-o?

O.P. Hmmm. Nu-mi amintesc care a fost prima carte pe care am citit-o și nici când a fost acea prima oară. Știu că mi-a rămas în suflet „Colț Alb” iar din perioada când eram de-o șchioapă, „Albă ca zăpada și cei șapte pitici” și „Zdreanță”. 

E.I. Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența între stilul tău și a altor scriitori?

O.P. Nu m-am gândit la diferențe între stilul meu și stilul altor scriitori. Nu-mi place să mă compar și nici să fiu comparată cu altcineva. 

Îmi place să cred că scriu curat și cum îmi dictează imaginația. 

E.I. Ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris?

O.P. Îmi place să mă joc cu puiul meu de om. Este cea mai frumoasă pasiune pe care am dobândit-o în ultimul an

E.I. Cum a apărut cartea „Poveștile Popenchiului”? 

O.P. “Poveștile Popenchiului” a apărut ca un proiect personal, dedicat cu precădere puiului meu de om, Vlad Alexandru, dar și trio-ului patruped din dotare.

Se apropia prima aniversarea a lui Vlăduț și mi-am dorit ca primul lui cadou de la noi, părinții, să fie unul special. Ne-am gândit, în primă fază, să-i cumpărăm un tablou însă după aceea ne-am dat seama că peste ani, tabloul nostru ar putea ajunge ascuns, pe undeva, pentru că, nu-i așa, nu-i musai ca omulețului să-i placă arta. De drept vorbind, de la noi, părinții, cu siguranță n-a moștenit vreun talent într-ale picturii :).

Ne-am perpelit multă vreme încercând să găsim cadoul perfect până când cineva mi-a sugerat să-ncerc să-i scriu câteva povești. Era, din punctul ei de vedere, o oportunitate grozavă pentru a trece peste perioada, un pic dificilă, în care mă aflam atunci.

Sugestia primită a reușit să strânească în mine un dram și jumătate de entuziasm. Mi-am spus că merită să-ncerc să scriu despre cele trei patrupede blănoase- Coca, Puggy și Cassiopeia- care aveau să rămână, pentru totdeauna, parte din viața puiului meu de om fiind primele blănoase din viața lui. N-aveam cum să dau greș cu ele! Eram convinsă că Vlăduț le cunoaște, de când era cât un bob de mazăre, dată fiind dragostea și grija pe care le-o purtam (încă le-o port 🙂 ) dar și faptul c-am beneficiat, pe toată perioada sarcinii, de energia, dragostea și compania lor 🙂 Mai mult decât atât, știam că fețele lor vor reuși să mă “stoarcă” de tot optimismul de care dispuneam și de care nu dispuneam, dar era necesar 🙂

Așa am început să scriu. Doisprezece povești, câte o poveste pentru fiecare lună din primul an de viață a lui Vlad.

E.I. Cum vezi scrisul, ca pe o pasiune sau ca pe un loc de muncă?

O.P. Pentru mine scrisul este o pasiune. Nu-mi doresc să transform asta într-un loc de muncă. Cred că mi-ar îngrădi creativitatea. 

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

O.P. Îmi pot urmări activitatea pe blog (www.oanatoporas.ro) sau pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/Oana-Blog-Personal-1617934561834520/).

Cartea, pentru că momentan vorbim doar de una singura (momentan ) se poate achiziționa fie online de pe www.libris.ro , http://www.edituraaramis.ro/, https://www.elefant.ro/povestile-popenchiului_bacf2244-0d15-47dd-a253-836e9aa4b654, https://www.clb.ro/povestile-popenchiul-0000198536–p352688.html sau fizic din librăriile Cărturești, CLB, etc. 

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

O.P. Citiți povești! Pentru copii sau pentru voi înșivă. Nu uitați că poveștile pentru copii sunt povești terapeutice pentru adulți