Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori oferite de Booknation.ro

EI: Așadar Ovidiu Gligu, autorul romanului liric “animalul din vest”, un scriitor mai puțin cunoscut din Oravița; sau din Timișoara? Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

GO: Da, mulțumind-vă mai întâi pentru amabilitatea acestui interviu, și bine-înțeles mulțumind cititorilor de pe BookNation.ro, voi începe cu Oravița, târgul copilăriei mele. Cred că, în mare parte, felul meu de a fi (… și de a scrie de asemenea) este tributar acelor ani petrecuți în liniștea și armonia modestului oraș din vest, din Banatul tradiționalist și multicultural în același timp. Timișoara a apărut mai apoi, în adolescență, este orașul studenției mele; de aceea imaginile din “animalul din vest” pendulează între Oravița și Timișoara. Dar… dar de vreo zece ani locuiesc în Regatul Belgiei, este o poveste destul de ciudată, predau aici Religia Ortodoxă, cred ca voi scrie cândva o carte despre această întorsătură aproape miraculoasă.

EI: Cum a apărut pasiunea pentru scris în viața ta?

GO: O, de pe la șapte ani, din primele clase primare, știam că vreau “să mă fac” scriitor, poet mai de grabă. Poate și din cauza prenumelui, ca o predestinare, să zicem în glumă. Primele poezii, primele premii la “Tinere Condeie”, la “Olimpiada de Limba Română”…  Apoi liceul (liceul l-am făcut la Reșița), cu recitări înamorate de Nichita Stănescu și Adrian Păunescu… Era o lume foarte romantică pe atunci, adolescenții din generația mea (cei care acum sunt pe la 40-50 de ani) citeau foarte mult, iar scriitori erau vedete noastre, aproape divinizați, poate că reprezentau ultima speranță din Romania anilor ’80. O perioadă extrem de complexă pe care am încercat să o redau în ultima mea carte.

EI: Ce ne poți spune despre cartea „animalul din vest”

GO: Cartea  “animalul din vest”  este scrisă cu gândul la revoluția/schimbarea survenită în România anilor ’80-’90.  Însă, în paralel cu mutațiile social-politice de la sfârșitul “epocii de aur” și începutul “tranziției”, am urmărit evoluția unui grup de prieteni – vecini de bloc într-un cartier periferic din vestul țării. I-am însoțit prin delicatele simpatii din copilărie, prin complicatele iubiri și prăbușiri post-decembriste, i-am însoțit prin mizeria trăită din plin, cu sufletul viu, căutând înverșunat și naiv o punte spre partea frumoasă a lumii… Dar neapărat vreau să precizez că nu este un roman autobiografic, că orice asemănare cu persoane și situații reale este absolut întâmplătoare. De asemenea, am scris această carte cu gândul la cititorii care sunt înainte de toate oameni grăbiți, aproape striviți de societate și de curgerea timpului.  De aceea textul este aerisit, punctuația și ortografia sunt simplificate lăsând un mare câmp de manevră imaginației și empatiei. Iar firul epic alunecă împletit cu fantezia și lirismul.

EI: Ce te-a inspirat atunci când ai scris această carte?

GO: Aș putea spune că sunt trei surse, trei etape, mai precis. Mai întâi copilăria petrecută “sub protecția” dictaturii ceaușiste. Apoi explozia Revoluției din Decembrie 1989; acea nebunie sublimă, acea săptămână de unitate absurdă în fața morții iminente. Iar în final dezamăgirea, înfrângerea, pierderea idealurilor pentru mulți dinte noi. Am insistat mult asupra condițiilor mizerabile în care au ajuns să trăiască românii în primii ani de “tranziție”, fără ură, fără verdicte. Doar am vrut să semnalez că “miliardarii de carton”, sau “baronii locali” cum mai sunt numiți, n-au apărut așa… din senin, sau doar din împrumuturi internaționale deturnate. Explicația sugerată în carte – e doar o ficțiune lirică, bine-înțeles – este că pentru această opulență au plătit în primul rând oamenii simpli, obligați să trăiască în continuare în foame și frig, fără demnitate și fără speranță… sau eventual cu speranța emigrării în Occident. Desigur, cititorii pot să aibă opiniile și argumentele lor, personajul narator nu este nici sociolog, nici economist…

EI: Citești mult și dacă da, cine sunt autorii tai preferați?

GO: Ca să mărturisesc drept, Ema, nu mai citesc la fel ca în tinerețe. Adică citesc totuși, dar mai mult cărți din domeniul teologiei, poate din cauza profesiei… a apărut un fel de redirecționare a lecturii. Autorul meu preferat rămâne însă Cervantes, nu știu de ce, poate pentru ca am fost adolescent în vremea Revoluției. 

EI: Participi la evenimente literare? Dacă da, care a fost ultimul la care ai fost?

GO: Acum, locuind în afara țării, îmi cam lipsesc evenimentele literare.  De câte ori vin în România particip la ședințele cenaclului “Semenicul” din Reșița, uneori mă suprapun cu lansări de cărți sau de reviste literare. Aș putea spune că acolo, în cadrul Cenaclului Literar “Semenicul” din anii ’90-2000, m-am format ca scriitor, puțintel atât cât sunt, mai ales prin îndrumarea și dragostea regretatului poet Ion Chichere.

EI: Cine te-a susținut cel mai mult atunci când ai publicat prima carte?

GO: Chiar dânsul, regretatul Ion Chichere, secretarul literar al cenaclului. Mi-a fost redactor de carte, a găsit sponsorizări pentru publicare… a fost un om minunat, un om drag, și un poet înnăscut; Dumnezeu să-l odihnească, s-a stins prea devreme, nici n-a împlinit 50 de ani. Dar, să revin, am debutat în 2002 cu o placheta de versuri, “codul de bare”, la Ed. Marineasa din Timișoara. Nu sunt un scriitor prolific, am publicat doar patru cărți până acum, totuși toate patru au fost premiate, fie ca și carte, fie ca manuscris. 

EI: În prezent lucrezi la o nouă carte?

GO: Cartea în lucru, încă nu știu cum se va numi, “se situează” în lumea acestui cenaclu de care vorbim, va fi o ficțiune cu tentă de roman polițist. Din păcate, și asta nu e o ficțiune, președintele cenaclului a murit atunci în urma unor întâmplări ciudate. Însă accentul va sta pe viața literară a unui oraș monoindustrial aflat în colaps economic. Așa, cel puțin voi avea câțiva cititori siguri –  membrii cenaclului, adică, glumeam…

EI: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

GO: Cu drag, cititorii mă pot găsi pe site-ul www.ovidiugligu.sitew.org/ ; acolo am publicat, fără falsă modestie, mai multe detalii… inclusiv modalitățile de contact.

EI: Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

GO: Dragi cititori, mă bucur că existați… și vă mulțumesc… Pentru un autor (consacrat sau nu) e așa de trist când îi sunt refuzați cititorii; când marile librarii ne tratează cu uimire și indignare, de parcă le-am propune cărămizi refractare sau motocositoare. Vă doresc să găsiți întotdeauna cărțile mișcătoare și ziditoare, lectura de care aveți nevoie, sub egida acestui loc de întâlnire și regăsire numit BookNation.ro ; și, mulțumind tuturor, vă invit să citiți “animalul din vest”…