Î. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ce ne poți spune despre tine? 

R. Of, cât pot să urăsc întrebarea asta… Da, cred că asta le-aș spune despre mine, faptul că urăsc întrebarea asta și faptul că nu am fost niciodată subiectul meu preferat. . 🙂 Bine, dacă totuși ar fi un interviu live, nu încercat de Covid, probabil că le-aș povesti puțin și despre cât Iad și Rai, deopotrivă, este în noi, despre câtă miere și fiere putem fi ca oameni, despre cât de… cel puțin duali, triali și așa mai departe avem dreptul să fim fără nicio rușine, fără nicio explicație.

Și cred că le-aș mai spune să creadă în visuri. Să nu înceteze nicio secundă să creadă în visuri. Știu atât ce înseamnă o situație disperată, din care nu vezi absolut nicio ieșire, lacrimile lipsite de orice sclipire de speranță, gândurile negre însă, în egală măsură, am învățat să le mulțumesc acestor momente pentru că m-au învățat să mă reconstruiesc din bucăți într-o versiune mai bună, poate mai completă. Știu ce înseamnă și fericirea care pur și simplu îți dă prin piele. Știu și ce înseamnă să trăiești cu 20 RON în buzunar, așa cum știu si ce înseamnă să te trezești într-o dimineață oarecare și să te duci să-ți iei un Macbook în vremuri în care mulți dintre noi doar puteau visa la așa ceva. Și știu ce înseamnă să pierzi totul și s-o iei de la capăt, mereu de la capăt, pentru că toate vin, trec… pentru că toate sunt doar momente. 

Așadar, asta le-aș spune despre mine… deși aș fi mult mai tentată să le spun despre ei, să spere, să viseze, să aibă răbdare cu ei și, daca este greu, să aștepte și să fie buni; iar dacă este bine, să se bucure și să fie buni. Toate trec, așa că să le trăiască pe toate egal, ca pe un dar.

Î. Ce înseamnă pasiunea pentru scris pentru tine?

R. Renaștere. La 20 de ani am murit în interiorul meu, am ales să îngrop tot ce era frumos în in mine, tot ceea ce mă definea. Mi-am anulat nunta, am renunțat la scris, m-am închis într-o corporație, am început ca asistentă, am evoluat rapid însă, pe cât de rapid, pe atât de lipsit de importanță pentru mine. În ciuda multor premii naționale, a faptului că veneam dintr-un oraș mic unde eram destul de cunoscută pentru “apucăturile” astea literare, la 20 de ani am respins orice legătură cu scrisul. Viața mi-a dat, însă, tot felul de semnale, m-a împins înapoi către zona creativă, m-a încercat și mi-a pus lumea la dispoziție. Am văzut toată lumea, am simțit enorm și am pus totul pe seama miracolului vieții și acelui infim procent care se numeste destin.

M-am întors în țară, fratele meu mi-a făcut un blog încurajându-mă să scriu, am început să mai postez ocazional versuri. Într-o zi, aș zice oarecare deși mă îndoiesc că este așa pentru că, în realitate, țin minte că era o zi în care eram supărată pe mine, pe lipsa de viață din fiecare zi, pe corporația în care lucram neregăsindu-mă niciodată în genul ăsta de “cultură”. În ziua respectivă am intrat într-un soi de stare în care am fost pur și simplu bezmetică. Am început să scriu ziua, mă trezeam în creierii nopții, nu mai aveam viață socială. În capul meu erau nume, personaje. Mă amuză și acum sâmbăta în care i-am ucis mama lui Andrei (personaj din carte, nu vă gândiți la altceva 🙂 ), și l-am trimis la Praga. Luni mi-am luat bilet, concediu iar joi am plecat și eu odată cu el. Partea din Praga a fost scrisă acolo, am vrut să simt ce simte el, să iau pulsul locului, oamenilor. O nebunie frumoasă, asta înseamnă pasiunea pentru scris, pentru mine.

Î. Cum a fost momentul în care scrisul a apărut în viața ta?

R. Habar n-am. Am început să scriu versuri prin clasa a 5-a și m-au trimis ai mei la un cenaclu pentru că, ce să vezi, așa copil talentat ca al lor nu mai avea nimeni. În clasa a 6-a mă lăudau toți pentru o poezie, “Mândricel” parcă se numea. Cred că a fost mai degrabă o joacă, aplaudam ca foca simțindu-mă apreciată și, ați fost și voi acolo, ce nu fac copiii pentru aplauze?

Î. Cum ai descrie ”Adevăr sau Provocare” în câteva cuvinte?

R. Surpriză și Speranță. Mi-aș dori ca oricine o citește să simtă aceste cuvinte și să nu se învinovățească pentru nimic din ceea ce sunt sau din ceea ce viața i-a transformat. Să se învinovățească doar atunci când observă urâtul din ei și nu fac nimic în această privință, când doar îl alimentează fără a privi în sufletele lor, ale celorlalți. 

Î. Ce te-a inspirat să scrii ”Adevăr sau Provocare”?

R. Nu știu. Poate nevoia de a-mi oferi, în primul rând mie, un răspuns.

Î. Urmează o nouă carte sau un alt volum? 

R. Da, urmează volumul 2. Și da, mai am o carte scrisă însă aceea este pentru mine mai degrabă un proiect. Va fi dedicată oamenilor care se simt singuri, lipsiți de speranță și care fie sunt aproape, fie au ajuns la gesturi necugetate. Încă nu am un final pentru ea. Mai așteaptă… să cresc eu mare și promit să ajut și alți oameni să privească în ei și să ajungă mari. 🙂

Î. Cine ar trebui să citească ”Adevăr sau Provocare”?

R. Oricine. Atenție, însă, la câteva cuvinte mai… poate vulgare. Recunosc că acolo m-a inspirat un amic de-al meu cu o exprimare tare colorato-pasională. 

Î. Cum a fost momentul în care ți-ai ținut în mână cartea publicată?

R. Ca și momentul în care am coborât prima dată din avion, în Nepal. Simțeam miracolul vieții și nu-mi venea să cred.

Î. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

R. Activitatea o pot urmări pe blog-ul meu, rricanustiasazica.ro. Nu este un blog promovat, nu are mii si mii de fani, nu vor găsi lucruri comerciale… ci vor găsi lucruri de suflet, poezie și fragmente din ceea ce mai scriu. Dacă le place de mine, atunci și mie o să îmi placă de ei și o să investesc ceva mai mult în blog-ul respectiv.

Cartea poate fi cumpărată din librării (online sau fizic) sau, dacă o vor cu un mesaj simpatic de la mine, facem cumva să fie posibil. În curând va fi disponibilă în mai multe librării din mai multe orașe, însă nu cunosc foarte multe detalii. Romanul este abia apărut iar editura se ocupă de partea de distribuție.

Î. Ai un mesaj pentru comunitatea BookNation.ro?

R. Da, continuați să citiți… Este minunat cât de multe descoperim și învățăm despre noi, trăind odată cu personaje construite din emoții. Și citiți scriitori noi. Se spune că evoluăm de la o generație la alta, oferiți-le o șansă și oferiți-vă o șansă pentru surpriză. Și cei vechi au fost odată noi, mulți chiar desconsiderați valoric.