Interviu cu Răzvan Gheorghe, autorul cărții „Metastazele Luminii”

Emanuela Istrate: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poţi spune câteva lucruri despre tine?

Răzvan Gheorghe: Sunt bucureştean get-beget (oraşul mi se prelinge prin vene), ziarist participator la cuvânt (şi deloc alunecător pe sticla feluritelor antene), licenţiat al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii din Bucureşti şi… autor de texte (atât şi nimic mai mult, întrucât „confesiunea” literară a acestora chiar nu importă). Manuscrisul Metastazele Luminii (Editura Charmides) a fost finalizat în iunie 2011 şi a reprezentat debutul meu „în poezie” – vor fi spus poeţii Ion Mureşan, Dan Iancu şi Ioan Es. Pop (cărora le mulţumesc, din nou şi din nou, pentru recenziile pe care au binevoit să le aştearnă pe marginea volumului), deşi (vina îmi aparţine în totalitate!) nu m-am simţit niciodată poet pursânge, ci doar emitentul unei nelinişti în cuvinte a cărei formă (textuală sau lăuntrică) nici nu mai contează. În 2012 am publicat Tripoli (Povestea unui şeherezad), la Editura Tracus Arte – mai vechea nelinişte căpătase alte chipuri (orientate spre proză). În fapt, Tripoli a fost o nuvelă pregătitoare pentru romanul la care lucrez în ultimii ani (însă fără a comporta nici cea mai mică legătură referitoare la subiectele abordate).

E.I. Care a fost momentul în care scrisul a apărut în viaţa ta?

R.G. Nu îmi amintesc primele momente ale chemării, însă mama mi-a relatat că nu de puţine ori încercam să închipui alte finaluri poveştilor pe care mi le citea. Începând cu doisprezece-treisprezece ani am tot făcut încercări – versuri şi povestioare (jenante, evident) –, dar m-am luat în serios abia în anii studenţiei (deşi am preferat să scriu „pentru sertar” o lungă perioadă).

Dacă chiar eşti atins (bântuit) de cuvânt şi ai o predispoziţie naturală în acest sens (predispoziţie autentică, nu iluzie sau capriciu), sunt convins că îţi va fi realmente imposibil să te sustragi literaturii – imposibilitate care nu atrage după sine vreun bonus calitativ, dar poate „creşte” în adâncime, intensitate şi imagistică, prin tocmai neputinţa de a nu scrie. La urma urmei, nimeni nu poate sări peste propria-i umbră. Şi nu, chiar nu e vorba de vreo tiranie.

E.I. Care crezi că este cel mai dificil obstacol de care un jurnalist trebuie să treacă, pentru a scrie un articol bun?

R.G. Cenzura – fireşte! – este cancerul ce hăpăie prin măruntaiele presei dâmboviţene (slăbită, subnutrită, umilită, îndobitocită, coruptă şi menţinută în mizerie de nişte puşcăriabili analfabeţi şi bugetivori care-şi zic „politicieni” sau „moguli”, mai toţi proveniţi din latrina fostei Securităţi). Dacă însă te bucuri de o totală libertate editorială (ceea ce este foarte greu în smârcurile din România, dacă nu de-a dreptul imposibil) e esenţial să-ţi informezi cititorii cu imparţialitate şi bună-credinţă, în conformitate cu normele gramaticii (mutilate de prea mulţi aşa-zişi formatori de opinie sponsorizaţi din buzunarele celor mai abjecţi gherţoi politici).

Flaubert spunea: „A scrie e un mod de a trăi.” Bunăoară, ca jurnalist (din 2004), eu trăiesc scriind şi, totodată, trăiesc înlăuntrul meu, atunci când scriu literatură ore-n şir, zi de zi, lăsându-mă pradă iluziei, utopiilor, cuvintelor şi imaginilor neliniştitoare amprentate de ele. Nici n-aş putea respira altfel.

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe Booknation.ro

Am scris poezie şi proză scurtă cu mult înainte de a practica jurnalistica şi poate că ăsta-i motivul pentru care m-am raportat la presă ca la un complement al literaturii. Totuşi, acum nu mai cred că jurnalismul – având în vedere limbajul funcţional (parcă descărnat şi diseminat aiurea) şi inevitabila prăbuşire a (tuturor) textelor în marea uitare (azi, mâine sau încă nu), în funcţie de cerinţele unei actualităţi superficiale şi total neliterare – ar putea fi, în definitiv, cu adevărat complementar literaturii. Faptul că exişti printre cuvinte nu e nici pe departe o garanţie a literaturii.

Nu în ultimul rând, poate că există şi riscul unei coroziuni a vocaţiei literare pe fundalul plafonării jurnalistice, în sensul de a suprasatura artificial şi degenerativ harul scrierii – de pildă, Eliade se temea că dacă ar fi vorbit prea mult despre credinţa sa în Dumnezeu, ar fi atras cumva pericolul de a o pierde ireversibil. Oare scriitorii riscă o damnaţie similară? Îşi pot pierde scriitura?

Cred că dimensiunea pozitivă a jurnalisticii rezidă în faptul că te cramponează de realitate, însă falia care o desparte de vocaţia literară trebuie respectată cel puţin lăuntric, întrucât literatura este (mai mult decât) o evadare din realitatea propriu-zisă, ceea ce nu o face deloc falsă, fiindcă impostura autorului faţă de propria-i scriitură nu va putea fi, în vecii vecilor, o naraţiune de calitate. De asemenea (şi fără a intra în alte detalii), consider cât se poate de legitimă întrebarea lui Alexandrian: „De ce ar fi ceea ce se întâmplă în interiorul meu mai puţin adevărat decât ceea ce se întâmplă în exteriorul meu?

Finalmente, în cazul celor care sunt în mod natural bântuiţi de cuvânt, tensiunea jurnalism-vocaţie literară nu riscă să capete valenţele unui maniheism latent, tocmai fiindcă literatura (şi nu jurnalistica) va rămâne, întotdeauna, buricul şi soarele lumii lor.

E.I. Spune-ne despre modul tău de a scrie. Care este diferenţa dintre stilul tău şi al altor scriitori?

R.G. Nu am (şi nici nu vreau) reţetare pentru scris – la urma urmei, de ce să cauţi ceea ce nu există?! În schimb, mă consider un autor disciplinat, în sensul că îmi drămuiesc la sânge (şi aproape compulsiv) timpul destinat literaturii (pe care o prefer în raport cu orice altceva). La început scriam total dezordonat, mereu în aşteptarea unei inspiraţii capricioase şi deseori amăgitoare, dar (odată cu perindarea anilor) am realizat cât de importantă este organizarea zilei şi respectarea unui program riguros. Dacă ai vocaţie literară (în mod intim, astfel încât nu i te poţi sustrage), consider că ai şi obligaţia (în primul rând faţă de tine) de a-ţi germina şi construi scriitura cu perseverenţă şi răbdare. Altminteri, de ce ţi-ai bate joc de harul tău?!

Când mă scufund în romanul la care lucrez (de aproximativ doi ani, deşi, cumva, mă bântuie dintotdeauna), camera, oraşul şi lumea întreagă dispar cu un firesc desăvârşit, ca şi cum nici n-am fi împărtăşit vreodată acelaşi aer. Văd doar ce scriu, nimic altceva. Dependenţa de naraţiune presupune pierdere în iluzie, instinctualitate, pasiune şi iraţionalitate; necesită rătăcire în carnea şi în sângele neliniştii care stârneşte literatura – neliniştea sălbatică, primară, care reneagă din capul locului orice metode şi reţete. Simultan, resimt o permanentă şi sfâşietoare luptă cu nesiguranţa – stare de care mă poate exorciza doar punctul de pe urmă. Aşa îmi trăiesc nemetoda şi neputinţa de a nu scrie. Cât despre fireştile diferenţe dintre scriituri – laudă literaturii că putem participa la ea!

E.I. Cum începe o zi pentru un scriitor?

R.G. La mine… debutează cu înfrigurare, întotdeauna. Şi totuşi nu mă simt în largul meu dacă nu lucrez la o carte.

E.I. Consideri că articolele pe care le scrii sunt destinate publicului larg, sau se adresează doar unui tip de cititori?

R.G. În general, articolele şi editorialele mele vizează subiecte de factură politică. Din nefericire, tinerii nu sunt interesaţi de această sferă a informaţiei (e şi vina noastră, a ziariştilor, fiindcă presa arată aşa cum arată azi, dar, în special, a samsarilor de presă aserviţi de politicieni şi interlopi), ceea ce se vede cu ochiul liber la urne, când absenteismul le umflă buzunarele (din nou şi din nou) infractorilor din PSD (nu că alţii ar avea alte scopuri). În ultimii ani am scris masiv despre crimele Securităţii (pregătesc un volum, împreună cu alţi trei jurnalişti), dar nici acest subiect esenţial (cenzurat cu premeditare scârboasă prin multe redacţii) nu stârneşte interesul scontat, într-o Românie păpuşată de lingăii, gărzile şi urmaşii clanului genocidar Ceauşescu; o Românie (de fapt, noua RSR) în care se aminteşte prea puţin spre deloc de Paul Goma, cel mai important scriitor român. Exemple am avut. E numai vina noastră că nu le-am urmat.

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

R.G. Felicitări pentru portal! Un astfel de spaţiu destinat literaturii de calitate reprezintă o evadare necesară şi captivantă. Vă doresc toată longevitatea din lume!

E.I. Unde îţi pot urmări cititorii noştri activitatea şi de unde pot cumpăra cărţile tale?

R.G. Metastazele Luminii şi Tripoli sunt disponibile în librăriile Cărtureşti şi pot fi comandate online de la editurile Charmides şi Tracus Arte. În rest, putem discuta pe Facebook.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Iubim comentariile tale :)