B.N.: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Sunt întâi de toate artistă. O artistă de 17 ani aflată la început de drum și care încearcă să îmbine literatura cu arta plastică, și care tocmai și-a publicat în cadrul „Gaudeamus 2023” primul roman. Menționez arta plastică deoarece, înainte de a fi scriitoare (sau cum îmi place mie să zic, proto-scriitoare, de la prototip) sunt elevă la un colegiu de arte, pe secția grafică. Și dacă am învățat ceva din această viață (scurtă, ce-i drept) în care am tot urmat arta în toate formele ei, este că nu poți fi artist într-un domeniu dacă nu ai tangențe și cu alte domenii și alte forme ale artei. De aceea, ca și artistă mixtă tind spre amestecul vizualului cu scrisul.

B.N.: Ce ne poți spune despre cartea / ultima carte pe care ai scris-o?
Consider că „Scout”, întâi de toate, este încercarea modelată de timp a unui copil de a scrie o carte; spun modelată de timp deoarece ideea s-a născut dintr-o distracție pe când aveam 11 ani, iar cu timpul s-a amplificat, a crescut în complexitate și stil, evoluând odată cu mine – de aceea îl consider oglinda mea și a gândurilor mele, adică tot ceea ce îl face un roman al spiritului liber, un roman despre incapacitatea tinerilor de a sta locului, legați de o viață statică și monotonă, și a nevoii lor constante de libertate, de a fugi și de a se ascunde de ei înșiși. Am scris-o cu teamă, frustrare, dar mai ales dragoste. Și așa cum am mai zis, este naivă și mult prea dramatică. Dar cred că sufletul ascuns al cărții mele sălășluiește tocmai în acea naivitate timorată, și în momentele când o deschid și-mi dau ochii peste cap, râzând. Despre acel suflet ascuns al lui „Scout”, pot să spun că sălășluiește și-n mine, dar și-n viitorul meu literar. E preambulul, piatra de temelie puțin nesigură peste care voi clădi tot ceea ce va urma, tăind din ea, șlefuind-o, prin recompunerea cu posibilități infinite ale cuvintelor.

B.N.: Ce lucruri te inspiră și te fac mai creativă?
Mă inspiră ceea de citesc, cinematografia, dar mai ales lumea din jur. Pentru mine imaginile țes povești pe care mintea mea le prelucrează, și este de ajuns să văd ceva, o imagine, o compoziție plastică, orice, pentru a gândi o idee vagă despre ceva ce ar putea exista în scris. Tangențele mele cu arta plastică sunt cele care mă ajută de fapt să scriu, cele două fiind în dependință una față de cealaltă, și cred că tocmai de aceea când ești artist, este nevoie să le simți și să le încerci pe toate, fie că vorbim de grafică, literatură, fotografie, cinematografie sau muzică. Inspirația mea cred că a venit din acel moment când mi-am dat seama că arta este precum un ocean: apă furtunoasă, în mișcare chiar și în momentele de calm, elastică și capabilă să se muleze pe orice, să se desfășoare și să se îmbine, niciodată statică și scăpându-ți printre degete.

B.N.: Având în vedere experiența ta, ce lucruri dorești să schimbi în ceea ce privește stilul tău?
N-aș zice că am experiență, însă îmi cunosc slăbiciunile de scriitoare, și mai ales slăbiciunile lui „Scout”. Ce aș schimba la ea (sau mai bine spus ce voi schimba la viitoarele mele romane/proze/etc.) este existența a ceea ce mie îmi place să numesc „scrisul somptuos”, prin care mă refer la folosirea excesivă a adjectivelor în încercarea de a impresiona. Câteodată, mai puțin este de ajuns iar prea mult nu face decât să „tocească” opera, și de aceea cred că elocvența scriiturii nu ar trebui să se găsească în cele mai evidente părți ale ei”. Partea bună a lucrurilor este că atunci când ești tânăr/ă, evoluția ta artistică se petrece cu rapiditate, datorită receptivității: atunci când observi, când te agăți de arta din jur ca un scai, absorbind-o în tine ca un burete și în cele din urmă modificând-o, alterând-o în funcție de ceea ce ești și ceea ce vrei să devii ca și artist.

B.N.: Care este genul de carte preferat?
Nu am un gen de carte preferat. Consider că pentru a fi scriitor/scriitoare trebuie să citești divers, și nu doar din genul în care scrii, mai ales dacă ești la început de drum. De aceea refuz să mă complac într-un singur stil de roman iar în viitor voi scrie și voi publica divers, îndepărtându-mă de rețeta clasică a scrisului unui roman. Calitatea literară există în fiecare gen de carte, dacă știi să găsești autorii buni, și posibilități de învățare pentru scriitori există de asemenea în orice roman, poate chiar indiferent de calitatea lui: poate că dacă ești receptiv, ajungi să îți găsești defectele și greșelile și în ceva ce nu ai scris, învățând să le eviți.

B.N.: Ai un citat preferat?
Nu am un citat preferat. După cum am mai spus, pe mine mă inspiră partea vizuală a lumii.

B.N.: Poate suna clișeic, dar care este cartea ta preferată?
Nu am o carte preferată, ci mai multe în funcție de criterii. Dacă vorbim de literatură contemporană românească (sau nu chiar românească, dar pe-aproape) atunci „Vara în care mama a avut ochii verzi” sau „Grădina de sticlă” ale autoarei din Republica Moldova, Tatiana Țâbuleac. Dacă vorbim despre literatură universală, atunci de departe seria Elenei Ferrante, „Prietena mea genială”, și mă rog la zeul literaturii să ajung la un moment dat să scriu măcar două pagini ca Ferrante. Glumesc.

B.N.: Câte cărți ai în bibliotecă?
Nu le-am numărat cu prea multă acuratețe, dar în jur de 200.

B.N.: Știm din statistici că românii citesc puțin. Cine și cum ar putea schimba asta?
Nu cred că există cineva sau ceva care ar putea schimba dintr-o dată lipsa cititului la românii de acum. Românii nu citesc fie pentru că nu au timp, fie pentru că sunt dezinteresați. În ceea ce privește dezinteresul pentru literatură, cred că este cauzat de repulsia pe care cititul le-a provocat-o unora încă de mici, când de pe băncile școlii le-au fost impuse povești/scrieri/romane vechi și neactuale. Nu sunt împotriva literaturii non-contemporane în școli (consider că valoarea ei este indiscutabilă) dar pe de altă parte este firesc ca impunerea cititului să ducă la efectul opus: furia și repulsia copiilor față de citit, copii ce au crescut în niște adulți care s-au învățat să stea departe de cărți. Dar problema românilor cu lipsa cititului ar putea fi rezolvată, cred eu, doar prin timp și de către generațiile tinere. Este de ajuns să pui piciorul în târguri de carte precum Gaudeamus sau Bookfest ca să-ți dai seama că predomină demografic tinerii, și să-nțelegi atracția pe care literatura contemporană o exercită asupra noastră, a tinerilor – literatură care a ajuns la noi promovată odată cu creșterea popularității rețelelor de socializare. Și probabil că, odată cu freelancingul, tinerii care lucrează de acasă flexibilizându-și programul, se va rezolva și problema timpului.

B.N.: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
Cititorii îmi pot urmări activitatea pe Instagram (@sarahdobra___), iar cartea poate fi cumpărată în principal de pe site-ul Editurii Universitare, dar și de la alte librării online.

B.N.: Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
Cititorilor Booknation vreau să le transmit în primul rând că se poate. Se poate să publici o carte dacă ești debutant, complet necunoscut și nici măcar major. Dacă ai destulă încăpățânare, se poate să scrii și să creezi și să duci la capăt acea creație (chiar dacă crezi până în adâncul sufletului tău că nu există capăt în opera ta), dacă ai destulă voință să te propulsezi până la granița limitelor tale și peste aceasta. Să creezi artă în orice formă a ei este frustrant, iar creația te poartă în toate acele locuri din tine despre care nu știai că există sau unde nu credeai că vei ajunge vreodată, dar la sfârșit, când o ții în mâini, creația ta, cred că este unul din cele mai împlinătoare sentimente pe care le poți avea ca om. La cât mai multe granițe artistice trecute, și la cât mai multă creație!