Acasă și la serviciul de la Casa de Asigurări de Sănătate Argeș, acolo unde este purtător de cuvânt, este Adriana Jinga. În lumea virtuală și pe coperta cărții ei de debut se ascunde sub pseudonimul Zăpă Strit. Cititorii booknation.ro vor face cunoștință astăzi cu o povestașă talentată care-și răsfață prietenii virtuali, dar și pe cei din viața reală cu istorisiri de un farmec aparte, pline de candoare.
Ideea blogului a pornit, în urmă cu câțiva ani, de la niște povestioare postate pe facebook. În prezent, comunitatea „zăpăstrită” numără peste 5600 de cititori. În această toamnă, autoarea a decis să-și strângă textele din online și să le tipărească, sub titlul postării care a avut cel mai mare succes la public: “Dau totul pentru un secret”, ce prezintă o poveste de viață specială și plină de învățăminte. Cartea mai cuprinde alte 24 de povestiri și reflecții care te vor cuceri. Stilul autoarei e unul ce te duce cu gândul la Amza Pellea și Moromeții, nu neapărat pentru utilizarea atât de ghidușă a perfectului simplu, cât mai ales prin imaginile din copilărie, prin situațiile amuzante de pe strada ei zăpăcită, toate tratate cu un umor de râzi în hohote. Sper că v-am convins să vă rupeți câteva minute bune din timpul vostru pentru a o cunoaște pe Adriana – Zăpă Strit! Merită!
Ce ai vrea să știe cititorii noștri despre tine, înainte de toate? 
M-am născut în primăvara anului 1975, în Pitești, și am copilărit în sudul țării, în curțile bunicilor din partea mamei și a tatălui. Printre olteni iuți, pe malul Oltețului, și în Argeș, în satul Perticarilor, cu cel mai frumos conac boieresc pe care l-am văzut vreodată. În Izvoru de Jos. Scriu de când mă știu. Am descoperit poezii compuse în clasa a II- a, deci sufăr de patima cuvintelor de ceva timp. Despre blog ce pot să spun? A fost un cadou neașteptat. Înainte de blog, postam pe facebook mici povestioare. Pași mărunți. Spre surprinderea mea, plăcută, evident, au început încurajările, așa că, într-o zi, într-o joacă, am ales un nume: zăpă strit. O stradă zăpăcită. Am inventat personaje, mi-am lăsat imaginația să zboare în cel mai sigur loc de pe pământ, m-am descoperit, regăsit, mi-am scris sufletul. La început am avut, constant, un numar de 30, 50 de cititori. Nu m-a interesat decât să scriu, să dăruiesc și am făcut asta chiar dacă, de multe ori, pe strada mea nu au crescut doar flori și nu au răsărit mereu, sori. Încet, încet, într-un soi de devotament stradal, am început să scriu și altfel. Am început cu povești hazlii în care fiecare cititor descoperea ce dorea. Pentru câțiva eram nea Mărina, pentru alții Vlad Mușatescu feminin. Cititorii au crescut. Zeci, sute, apoi au sărit de sute. Eu am fost mereu eu. Un om căruia îi place să pună în litere ce simte, ce crede, ce visează, ce speră… și, apoi, le dă drumul în lume printr-o simplă apăsare pe butonul: publică.
Cum ai făcut pasul de la blog la carte? A fost ceva ce ți-ai dorit de mult timp?
Da, mi-am dorit să public o carte. Și nu numai una. Am vrut să las în urma mea ceva mai mult decât niște rapoarte, reportaje, materiale de presă (că am lucrat și în presă, ani buni), trei ronduri cu flori, patru generații de pisici îngrijite, etc. Prima intenție a fost să le las fetelor mele urme de altfel de „mami”, apoi am descoperit că nu e atât de ușor, dar nici imposibil. Și am lăsat timpul să treacă sau, invers, destinul a ales timpul potrivit. Prima mea carte a aparut la timpul potrivit.
Cum a fost primită cartea?
Recunosc nu mă așteptam să am atâția oameni frumoși pe strada asta, oameni care mi-au strâns pumnii și m-au încurajat constant. Cu ceva vreme în urmă îmi cereau tot mai des să prind între coperți tot ce citeau pe blog. Dorința aceea mi s-a părut mai mare decât propria mea dorință de a publica. Am întâlnit la capătul scrierilor mele oameni minunați, oameni care citesc, oameni deschiși, oameni pregătiți, oameni pasionați de frumos, care ies în evidență chiar și prin câteva replici. Oameni cu un suflet strălucitor. Și, în afară de faptul că vroiam să le răspund cumva, în afara de recunoștința care se făcuse ghem în suflet, nutream un sentiment de liniște, de acasă, de firesc, de râu aflat în matca lui, încât… am zis că e timpul să mă gândesc serios la asta. Cât privește reacțiile, ce pot să spun? Nicio critică. Cred că nu a ajuns cartea unde trebuie. Ha, ha! Din contră, am primit un feed back emoționant. Și nu numai. Am primit zeci de mesaje, sute de îmbrățișări, cadouri de suflet, gesturi care să răsplătească, cumva, delicat, iubirea pe care țin să o împart cu ceilalți.
Cu ce sentimente pornește la drum un scriitor debutant?
M-am temut de reacții. Nu știu dacă era firesc sau nu. Apoi, după primele reactii și o recenzie, nu m-am temut de nimic. Asta sunt eu, asta vreau să transmit. Cred că Divinul s-a ocupat de trăirile mele. Da, am avut ceva emoții, dar nu m-am gândit niciodată că aș avea o valoare de premiu. Mereu mi-am spus că sunt doar o povestitoare. Nu am pus în dreptul meu mai mult decât e cazul. Și bucuria de a fi susținută constant a precedat bucuria pe care am văzut-o în ochii celor apropiați. De fapt, întâi am văzut lacrimi, pentru că am reușit, la lansarea oficială a cărții, să prelungesc emoția mea până în primul rând. De acolo s-a propulsat în toată sala. Am auzit foșnet de șervețele, apoi râsete firești. Îmi va rămâne întipărit în memorie momentul final în care semnam câteva gânduri și sfatul primit de la unul dintre prietenii mei așezați la coada de semnături, cum au intitulat-o ei: „scrieți, vă rugăm, câte un rând, să ajungă la toată lumea!” O stradă de zăpăciți, e clar!
“Când vezi un om că râde singur în fața monitorului până-i sare cafeaua din cană, ai, așa, un sentiment că ești pe drumul cel bun”
Cum ai caracteriza, în trei cuvinte, cartea “Dau totul pentru un secret”?
În trei cuvinte? Prima mea carte. Ok. Mai scriu trei. Suflet, iubire, mângâiere.
Când ai început să realizezi că ai talent la scris?
Am? Dacă zici tu. Ok. Când vezi un om că râde singur în fața monitorului până-i sare cafeaua din cană, ai, așa, un sentiment că ești pe drumul cel bun. Când primești mesaje de mulțumire, simple, în care ți se spune că îndulcești o dimineață sau că pui o linguriță de melancolie în ceaiul de seară, când primești încurajări, zeci, ți se aprinde un beculeț, prin toată încâlceala asta de gânduri și-ți zici: mă, dacă nu e de rău, înseamnă că e de bine! Zic. Și scriu.
Povestește-ne o întâmplare inedită legată de scris!
M-am trezit într-o noapte, pe la ora 2. Brusc. Am tot încercat să adorm, dar nu am reușit. Au oltenii o vorbă: neam, adică deloc. Nu e vorba de vreo legătura de rudenie. La un moment dat mi-am închipuit o scenă. Am repetat-o în gând, să nu o uit, până dimineața. Cum am făcut ochi, am încercat să scriu ce îmi închipuisem noaptea. Așa a apărut personajul Adelin și ninăiala lui specifică străzii. Cred că a fost unul dintre cele mai îndrăgite texte scrise de mine. Ninăiala lui a rămas în memoria zăpăstriților.
Cât de mult citește un scriitor?
La modul general? Da, cred că citesc. Mult, deși am citit, undeva, că sunt scriitori destul de cunoscuți care nu s-au înghesuit să citească vagoane cu cărți. Nu mai aveau timp să scrie. Eu am citit în perioada adolescenței cât am putut de mult. Se prăvălea noaptea peste mine și eu nu lăsam cartea din mână. Abonamentele personale la biblioteca judeteană erau, întotdeauna, pline. Le-aș fi tocit, de nu s-ar fi înoit. Mi-au trecut prin mâini și inimă, sute de cărți. Ultima carte citită? ”La sud de graniță, la vest de soare” – Haruki Murakami. Scriitorul preferat? Marin Preda.
Ce înseamnă, pentru tine, un scriitor de succes?
Un scriitor de succes este cel care scrie pentru că nu poate exista altfel, este cel pe care-l citești pe nerăsuflate și de care nu te saturi, cel ale cărui personaje îți rămân în minte, cu care te identifici, este acela care, fie te răscolește, fie te educă, fie te fericește, fie scoate la lumină o explozie de sentimente. Așa văd eu un scriitor de succes. Un scriitor de succes in România? În afară de Liiceanu, Pleșu, Cărtărescu, căutați de edituri pentru publicare? Da, cred că se poate. Sunt cazuri. Cred că ajută mult să îți faci o imagine în afara cărților și apoi să publici. Am citit și citesc autori români contemporani. Nu cred că trebuie să debutezi neapărat cu cărți grele, și mă refer la toate aspectele.
Pentru foarte mulți oameni, scrisul e o eliberare, o terapie. Ce reprezintă scrisul pentru tine?
O stare. Posibil să fie menirea mea.
Ce ai simțit atunci când ți-ai ținut pentru prima dată cartea în mâini?
Nu am știut cum să reacționez. Era un amalgam de trăiri. Emoție, bucurie, încântare, recunoștință, firesc, împăcare, liniște, entuziasm.
Ai încercat să-ți privești cartea din perspectiva unui simplu cititor?
Am încercat. Am plâns și râs, citind. Mă tot gândeam: oare, așa fac și ceilalți?
Ai simțit vreodată, publicată fiind cartea, că ai vrea să faci anumite modificări/corecții în texte?
Ooo, daaa. Aș fi refăcut fiecare pagină. Am patima, asta, a corectării, refacerii, adăugarii. Asta simt să fac și după ce postez pe blog. Recunosc am texte modificate. Am fost trasă de urechi la un moment dat: „ …nu mai recorecta! Asta ai simțit la momentul respectiv. Asta ai scris. Are tot ce-i trebuie. În plus, pui cititorul în impas. Ce ar fi dacă Eminescu și-ar fi rescris poeziile? „ Somnoroase turturele/ Pe sub streașini se adună/ Se ascund prin vrescurele/ Seară bună!”
Unde ți-ai propus să ajungi ca scriitor? Care e ținta supremă?
Cu siguranță, la acest moment, pot să spun că intenția mea este de a continua. Fac o paranteză, în glumă, și mărturisesc că am comenzi pentru un al doilea volum. Am primit mesaje de genul „ eu am terminat cartea… ce mă fac acum? Unde găsesc volumul II?”. Dacă închid ochii, mă văd mereu scriind. Ținta mea e să scriu. Să văd ochi strălucind, să văd scântei de frumos în jur, să ajut, să împart. Câtă vreme am inspirație și putere, voi scrie. Să dăruiești poate fi o țintă supremă.
Lucrezi, în prezent, la un nou proiect literar. Dă-ne câteva detalii, în premieră!
Da, lucrez la un alt volum de proză scurtă: Povești zăpăstrite. Pe blog apar sub denumirea Povești oltenești. Texte relaxate, ușoare, cu miros de sărbători, cozonac, iz de vremi trecute, din copilărie. Sper să placă. Din păcate, românii sunt din ce în ce mai triști. Nu mai citesc așa, mult, texte amuzante. Poate le readuc eu plăcerea de altădată. Următoarea apariție va fi umoristică. În paralel mai pun câte o filă la o nouă carte, o continuare a debutului „Dau totul pentru un secret”.
Ai un sfat pentru scriitorii aflați la început?
Nu știu dacă sunt în măsură să dau sfaturi, însă pot să spun că acolo unde este pasiune, dorință, perseverență, seriozitate, dăruire, încredere, acolo sunt și rezultate. Este adevărat că valoarea o dă cititorul. Nu-ți garantează nimeni succesul. Românii scriu mult, nu degeaba s-a spus că românul s-a născut poet. E în gena lor. Au înclinații artistice deosebite. Din păcate, nu toți cei care scriu au și succes. Eu scriu în orice loc și moment. Când am inspirație. Pe telefon, în notes, pe tabletă. Nu cred că există un moment anume. Dar important e să scrie mult, cât mai mult. Cum să publice? Editurile din țară nu publică așa ușor un începător. Eu am mers pe varianta selfpublishing. Și a fost o alegere bună. Am spart gheața, am ajuns în mâinile cititorilor, dar asta după o muncă de doi ani și jumătate pe blog.
Cât de mult contează un blog pentru un scriitor? Ce avantaje îi aduce?
Contează. Mult. Interacționezi. Scrisul înseamnă comunicare. Eu comunic cu cititorii mei de ani de zile. Când scriu îmbrac gândurile cu emoție. Am postări la care mi se zbate emoția de parcă e un fluture înghițit. La aceste postări am cele mai multe reacții. Vibrația mea este puternică, nu am alt răspuns. Da, un blog ajută. Eu nu am creat acest blog să ajute. Eu l-am creat să-mi scriu gândurile, să împart frânturi din existența mea, din sentimentele și emoțiile mele. Cu acest gând am plecat la drum. Am dăruit, am primit. Mai departe a devenit un fel de jurnal, un altfel de acasă, un loc în care mă desfășor, mă descopăr eu, așa cum sunt. Nu știu dacă te ajută să devii mai bun, sau dacă nu cumva exercițiul este secretul reușitei, cert este că, în timp, dacă ai suficientă determinare, poți să devii mai bun. Îți aduce un beneficiu de imagine. Iți aduce un beneficiu uman, în primul rând. Cui nu-i place să aibă în jur oameni frumosi? Zăpă Strit a fost în urmă cu aproape trei ani, o simplă idee, acum e o stradă plină cu cele mai frumoase caractere, cu oameni pe care nu poți să nu-i iubești. Oi fi eu Zăpă Strit, dar fără ei, sunt nimic.
Cum și unde te vezi peste zece ani?
Peste 10 ani, mă văd tot printre cititorii mei. Mă văd scriind.
Carte publicată: Dau totul pentru un secret, Smart Publishing, 2016
Blog: www.zapastrit.eu
