Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori oferite de Booknation.ro

În Preambul, trebuie să declar că Promoautori a fost pentru mine o surpriză plăcută, iar întrebările acestui interviu sînt foarte exciting şi pun micul sau marele scriitor la un travaliu intelectual serios, dar care merită efortul.

(Paranteză: Faţă de regulile Academiei, eu mi-am permis să scriu în continuare cu “î”. Am destule argumente pentru această opţiune, dar nu e locul aici. Respect acea reglementare unde nu am încotro: în texte oficiale, în citate, în careuri de integrame. Cine preia textele mele, poate să le retranscrie în regula academică, nu mă opun, dar mai bine nu.)

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poţi spune câteva lucruri despre tine?
Geo Moroșanu: Mă incitaţi la o autobiografie. Am scris, şi un CV pe scurt, şi un CV carte, care se numeşte Curriculum vitae 1/2. Acest titlu însemnînd că, o jumătate de viaţă am practicat tot felul de meserii şi ocupaţii, anume pentru a avea ce să scriu, gen “Universităţile mele” – Gorki, Panait Istrati, Jack London – scriitorii tinereţii, dar şi ai maturităţii mele, urmînd ca, după astea, să mă dedic serios scrisului şi numai scrisului. Nu prea mi-a ieşit, acum, la 66 ani, am două cărţi pe care pot conta (nu epocale), vreo 10-15 cărticele în computer (tot nu epocale), 3-4 proiecte epocale în stadiu de proiect şi adunare de material. Uraţi-mi viaţă lungă şi mai multă eficienţă.

 

B.N. Ce ne poţi spune despre cartea pe care ai scris-o?
G.M. Ar fi două:
Metroul fără Ceauşescu, bilingvă, rom.-fr. Acum 40 de ani am lucrat doi ani la şantierul Metroului, fierar-betonist şi altele. Cartea rezultată este “un reportaj care a luat-o razna”. A fost prezentată, chiar elogiată, de Alex Ştefănescu, în SLAST, prin 1982, cînd i-am trimis-o în fragmente. Nu a făcut valuri, din toate trimiterile către diverşi am avut o reacţie pozitivă, chiar dacă formal-protocolară, doar din partea Preşedintelui Sarkozy. În curs de reeditare.

Curriculum vitae 1/2. Am zis ceva despre ea mai sus. Nu pot uita cînd, la Judecătoria Bicaz, prietenele mele Gabriela şi Georgeta, citind fragmente din ea, rîdeau de am crezut că se mişcă pereţii din alte cauze. Tocmai citeau fragmentul în care străbunica mea, care, ca şi alte muntence de pe valea Bistriţei, purtau o simplă cămeşă lungă, fără nimic pe dedesupt, îşi dădea drumul la treaba mică pe coastă, din picioare, fără a se griji de faptul că o vedeam noi, eu şi verişoara Nuţa, doi copii echipaţi în chiloţi cu mînecuţe.

La această carte am şi o referinţă critică: prietenul meu Fb, ing. Vladimir Chirilă de la Poiana Teiului – NT, cu care încă nu m-am văzut personal, mi-a scris aşa:

“Am trăit cu regretul că Valea Bistriţei nu a dat un povestitor aşa cum a făcut Humuleştiul, dar am descoperit Curriculum vitae şi m-am liniştit.”

Am şi reacţii de la critici oficiali, consacraţi; nu mulţi, dar buni. Vezi Alex Ştefănescu, pe coperta cărţii despre Metrou.

B.N. Când şi cum a apărut pasiunea pentru scris în viaţa ta?
G.M. Am scris în CV 1/2: După ce am învăţat literele înainte de termen (sărut-mîna, mamă!) şi am citit Călătoriile lui Gulliver, apoi Harap Alb, în fine, toată colecţia “Traista cu poveşti” de la biblioteca şcolii Dumbrava Roşie – NT, la întrebarea doamnei (tovar’şa) învăţătoare Foca Ana “ce vrei să te faci în viaţă?” am răspuns fără ezitare: Scriitor. Au urmat ani şi decenii de luptă pentru asta. Jurnalul meu din adolescenţă şi pînă în prezent are ca subtitlu “50 de ani de luptă pentru a fi scriitor”. De urmărit. La veşnicia mea…

B.N. Ce te-a inspirat atunci cînd ai scris această carte?
G.M. Una fiind binişor autobiografică, fie şi cu ceva devieri, ailaltă mai mult decît atît, ce să mă inspire? Trăsnăile auto programate din viaţa mea. Nu că “viaţa mea e un roman”, cum spun tot felul de moşnegi, dar aşa am plănuit eu. Şi, pentru că toată viaţa am crezut că sînt legat de realul trăit şi nu voi scrie ceva imaginat, m-am hotărît zilele astea să scriu şi din imaginaţie, şi chiar cred că va ieşi ceva. Ţineţi-mi pumnii.

B.N. Participi la evenimente literare? Dacă da, care a fost ultimul la care ai fost?
G.M. Da. De la cenaclurile bucureştene pînă la lansările de carte din Piatra Neamţ, le-am tot frecventat. Visez saloane literare… Faţă de lansările cu trei critici şi două fursecuri, eu am reuşit una ca o nuntă, la hotel “Ceahlăul” din Piatra Neamţ. Visez saloane literare… Caut ceva doamne iubitoare (de carte).

B.N. În prezent lucrezi la o nouă carte?
G.M. Totdeauna lucrăm la o nouă carte, sau chiar la una veche, sau la mai multe.

B.N. Ştii de la început exact cum sunt personajele pe care le creezi sau le laşi să se dezvolte pe parcurs?
G.M. Nu am ştiut asta nici cînd personajul eram chiar eu. Îmi plac personajele zgubilatice, ca mine. Le dau toată libertatea, şi ele nu scapă ocazia să o ia razna.

B.N. Cine te-a susţinut cel mai mult atunci cînd ai publicat prima carte?
G.M. Marele Alex. Cineva de pe Facebook, altfel critic renumit, m-a întrebat: Care Alex? Cum care? Alex Ştefănescu, mai este altul? Alex Ştefănescu (aş scrie multe despre el, dar scrie el singur despre el, cu un talent de prozator egal cu cel de critic) m-a publicat în “Cenaclu prin corespondenţă”, la SLAST, prin 1982. Poate voi, tinerii de azi, mă veţi întreba: Care SLAST? Mai povestim. Am de la el şi un autograf pe o carte, în care mă numea “unul din cei mai importanţi prozatori ai noştri”. Chiar dacă, în bonomia Sa, dădea aceste verdicte şi altora, nu cred că zvîrlea vorbele complet aiurea. De verificat.

B.N. Cu ce editură ai publicat cartea şi de ce ai ales-o?
G.M. Ambele cu editura “Cetatea Doamnei” din Piatra Neamţ, care are şi librărie. De anvergură locală, a fost ceva, se poate şi mai mult. Mai nou, sînt pe cale să am o editură printr-o asociaţie pe care o conduc. În ziua de azi, nu e greu de publicat, problema e de anvergura difuzării. În cazul meu, nu a fost decît pe plan local şi personal.

B.N. Care sunt scriitorii români care te-au marcat? Dar cei din literatura universală?
G.M. I-am zis mai sus: Jack London, Gorki, P. Istrati. Dar a mai fost şi trilogia lui Tolstoi, şi Ion Creangă, şi mulţi alţii. A venit din urmă Márquez, Llosa… Zilele astea m-a ajuns Sadoveanu – am adunat în birou opere complete Sadoveanu, Eminescu, Slavici şi Camil Petrescu. Oscilez între Rebreanu, care muncea cu îndîrjire, şi Sadoveanu, la care textul curgea lin ca apa Siretului, sau a Dunării. Retrăiesc drama de a nu-i putea citi/reciti pe toţi.

B.N. Ai o carte pe care o reciteşti ocazional deşi o cunoşti pe dinafară?
G.M. Binevenită întrebare, pentru a completa ce am uitat mai sus: Zorba. Alexis Zorba este cartea vieţii. Iar eu mă declar uneori omul unei singure cărţi. în Zorba este totul. Fără legătură cu literatura (oare?) sînt şi omul unui singur film: Rio Bravo, cu John Wyne. Aş vrea să scriu o carte (se va numi “Bravo, Rio”) în care să opun sistemul american mascaradei numite anticorupţie în România.

B.N. Trei cărţi pe care oricine ar trebui să le citească şi de ce:
G.M. Nu prea pot răspunde la o asemenea întrebare. Foarte mulţi încep cu Biblia, dar nu ştiu cîţi au citit-o cu adevărat. Să zicem, de exemplu, “Fraţii Jderi”. Sînt trei volume, şi trei fraţi.

B.N. Ce crezi că lipseşte pieţei de carte din România?
G.M. Nu-i lipseşte nimic. În ciuda celor care bocesc moartea cărţii pe hîrtie, piaţa de carte este plină, atîta cît se cere, ba chiar binişor peste. Sigur, cererea este ceva mai mică decît pe timpul tirajelor BPT de 100 mii ex. Dar atunci nu aveam decît cartea (atunci era criză: pîndeam cărţile, stăteam la cozi imense, cumpăram pe sub mînă etc.); acum avem multe altele, iar cartea are nişa ei.

Ce lipseşte autorlîcului din România – poate asta e o bună întrebare. Lipsesc impresariatul, vînarea talentelor, stimularea, Mecenatul.

B.N. Care e cea mai mare provocare din viaţa unui scriitor din România în opinia ta?
G.M. Cea mai mare provocare este în răspunsul la întrebarea următoare, nr. 15: să încerce să trăiască din scris. Va să zică R15 (Se poate trăi din scris în România?). Nu se poate trăi din scris în România. Din punct de vedere strict financiar, se poate trage mîţa de coadă ani mulţi, împărţit fiind scriitorul aspirant între o slujbă de subzistenţă (poate fi şi o sinecură) şi strădania nocturnă, sau matinală, sau diurnă, pe foaia albă. Se poate trăi din scris după ani de strădanii, şi după ceva succese răsunătoare. Cîţi reuşesc? Cîţi au şi talent la scris, dar şi talentul de a răzbate? Pot pune şi eu ceva întrebări, după ce am răspuns la atîtea.

B.N. Unde îţi pot urmări cititorii activitatea şi de unde pot cumpăra cărţile?
G.M. Dacă tastezi pe Google “Gheorghe Moroşanu”, primul apare un profesor de matematici de la Budapesta. mai în jos apar şi eu, mai numit şi Geo: judecător (sancţionat de CSM, inclusiv pentru că scriam la gazete), scriitor, iubitor de cîini şi de bicicletă, şi destule altele. Mai apar des în Lumea Justiţiei, gazetă online, combativă, unde adesea am fost coleg de pagină cu doi puşcăriaşi de lux (Adrian Năstase şi Adrian Severin), dacă nu şi mai mulţi, de ex. SR Stănescu.

Cărţile au fost şi sînt la librăria “Cetatea Doamnei” – editura mea din Piatra Neamţ. Aştept edituri şi difuzori mai de anvergură.

B.N. Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
G.M. Mai întîi pentru promotorii Promoautori şi Booknation, felicitări şi susţinere deplină. Şi aceştia, şi scriitorii, şi scriitorii in nuce, dar şi cititorii, trebuie să fie convinşi, apoi convinşi să acţioneze pentru:

  • a promova atît o susţinere legală, de stat, pentru scriitorii începători, mai ales pentru cei neconfirmaţi şi neconsacraţi, cei consacraţi fiind deja ieşiţi în linie dreaptă; Mecenat, şi de stat, şi privat.
  • a milita pentru ideea că USR Manolescu nu este o partidă unică, aşa cum se crede Dânsa, că libertatea de asociere este o chestie de constituţionalitate elementară; adică voi şi cu noi putem constitui o asociere la fel de puternică şi chiar mai slobodă în concepţie;
  • o reţea de agenţi şi agenţii literare, nu ştiu de ce nu este, nu ştiu dacă pot spera să fie.

Indiferent cît de multe decenii de viaţă am şi mai am eu, speranţa mea este la cei mai tineri.