Interviu cu Valentin Ion Ceaușescu, autorul cărții „La o ţigară cu umbrele”

Emanuela Istrate: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

Valentin Ion Ceaușescu: Mereu m-au intimidat întrebările de genul: ce faci?, cine ești?, cu ce te ocupi?, fiindcă tot timpul am alte răspunsuri în minte și uneori nu am niciunul. Dar o să fac un efort pentru cititorii revistei. Sunt născut în Horezu, dar nu știu să fac oale din lut, am terminat Facultatea de Litere și un Masterat în Teoria Literaturii la Universitatea din București, scriu de ani buni, sper eu, din ce în ce mai bine, însă în ultimele luni nu am scris nimic și acest lucru mă cam frământă. Mă găsiți de regulă la concertele de rock/metal, prin IOR, prin librării și anticariate, prin cinematografele de cartier, la lansări de carte și pe la terase, vara. În rest, sunt un om perfect normal, merg cu metroul, plătesc taxe, stau la cozi, mă sufoc de cald și îmi place să ies cât mai des din București.  

E.I. Care a fost momentul în care scrisul a apărut în viața ta?

V.I.C. Odată ce am învățat alfabetul și am reușit să deslușesc literele, să le scriu și chiar să le citesc. Prima poezie am scris-o, cred, în clasa a patra și era, evident, pentru mama, la o serbare. Greșeala tuturor a fost că m-au lăudat, eu am prins curaj și am tot continuat să scriu, foarte prost, la început, apoi, cred eu, cât de cât ok. Prin gimnaziu deja scriam des, am și acum opt caiete pline cu poeme, aveam și idei de volume, titluri, știam și cine o să vorbească la lansări, mă vedeam dând autografe, mă vedeam apărând la televizor, însă evident că nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. În vremea aceea am început să scriu și proză scurtă, vreo douăzeci de povestiri și chiar jumătate dintr-un roman fantastic, carea avea ca temă călătoria sufletului în timp, în vremea lui Iisus.

Am scris vreo 200 de pagini de caiet mic într-o vară, apoi a început școala, a venit examenul de capacitate și l-am abandonat. În liceu nu am scris nimic multă vreme, dar prin clasa a 11-a am început să compun poeme, pe unele le-am postat pe diverse site-uri, iar acum aș vrea să le șterg, dar am uitat parolele. Am participat la concursuri județene, am luat și niște premii, dar cu adevărat am început să scriu la facultate, am apărut prin câteva reviste, am citit pe la cenacluri. Debutul a fost cu o proză scurtă într-un volum volectiv, Ficțiuni reale, coordonat de Florin Piersic Jr., la editura Humnitas și apoi, în volum propriu, în 2015, cu poezie, la editura Karth, subdivizie Herg Benet. Ce va mai urma, nu mai știu!

E.I. Care a fost prima carte pe care ai citit-o?

V.I.C.  Greu de spus. Probabil am început cu povești pentru copii, poezioare și fabule. Aveam o carte cu coperte cartonate, Povești fermecate rusești, pe care am îndrăgit-o mult de tot fiindcă poveștile de acolo erau foarte diferite de ce citisem eu până atunci. O vară întreagă am citit la ea, încă o mai am, mă gândeam să o reiau. Apoi, am citit cărți repovestite pentru copii, Marile speranțe, Comoara din insulă și multe altele, plus Caragiale, Agârbiceanu, Delavrancea, dar deja prin clasa a patra citeam Prinț și cerșetor, Cei trei mușchetari, cărțile lui Karl May, pe care mi le aducea un unchi de la o bibliotecă vâlceană și care mă țineau în casă zile și săptămâni la rândul. Apoi mult Jules Verne și câteva cărți pe care acum le-aș încadra în realismul socialist, cărți pentru tineret, din care mi-au rămas în minte două titluri, Trei într-o grotă, de un autor pe are nu mi-l amintesc, cu niște copii curioși care caută o comoară și intră într- peșteră din care nu știu să mai iasă, dar se ajută unii pe alții, ceva legat de prietenie, vorbesc despre cum o să ajute ei pe alții și normal că sunt salvați și își cer iertare.

Dar era scrisă destul de mișto și m-a prins. O alta este Amiralul și pirații, de Ilie Tănăsache, cu niște puști care tot pescuiesc și pierd vremea o vară. Cred totuși că prima carte pe care am citit-o cu adevărat și care mi-a rămas în minte a fost Aventurile lui Tom Sawyer, de Mark Twain, pe care am recitit-o într-o vară de 7-8 ori, de o știam apoi pe dinafară. Mi-am cumpărat-o de curând în engleză și aștept cu nerăbdare să o recitesc, cu mintea de acum și cu speranța că poate mai recuperez ceva din mine, cel de atunci.

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe Booknation.ro

E.I. Ai citit o carte care să te inspire să scrii?

V.I.C.  Probabil că sunt mai multe. Înainte de a fi scriitor, ceea ce nu cred că sunt momentan, sunt un mare cititor. Și sunt zeci și sute de cărți pe care le-am citit și care m-au făcut să scriu. Așa începi, citești, îți place, apoi mâzgălești foaia și îți place și asta și te gândești că în loc să vrei să faci și tu ceva serios, să salvezi oameni, să construiești case, să faci bani, cum s-a zice, vrei să scrijelești o bucată de hârtie, sau vrei să chinui tastele calculatorului cu tot felul de fantezii și ficțiuni. Dar dacă te macină treaba asta și te gândești zilnic la ea ai rău ca la altele, e clar că ceva în tine s-a schimbat și nu mai poți da înapoi, nu te mai poți „vindeca”.

Așa că citești, te enervezi de cât de bine scriu unii, te zbați să scoți și tu ceva cât de cât citibil și speri că într-o bună și fericită zi, vei face și tu pe altcineva gelos cu o carte de-a ta. Cam o dată pe lume citesc o carte care să mă facă să vreau să mă las de scris, și apoi mă ambiționează. Ultima este Misterul mașinuțelor chinezești, de Florin Irimia, care mi-a plăcut mult și m-a făcut să cred că încă se mai poate scrie bine despre copilărie și despre maturizare și cred că o să încerc și eu la un moment dat.

E.I. Ai un obicei zilnic de a scrie?

V.I.C.  Din păcate, nu. A fost o vreme când scriam, dacă nu zilnic, măcar de câteva ori pe săptămână, dar în ultimul timp nu am mai găsit acea pace interioară, acea tragere de inimă sau pur și simplu au fost atâtea lucruri exterioare care m-au distras încât nu am mai scris mai nimic. Dar nu mă sperii, știu că la un moment dat o să mă reapuc și mai știu că în viața oricărui autor există momente mai mult sau mai puțin lungi în care nu scrie. Dar obiceiul de a scrie zilnic este foarte sănătos și cred că un autor care se ia în serios și care vrea să facă ceva din asta trebuie să scrie des, să muncească, să se chinuie, pentru a-i ieși ceva bun.

E.I. Ce ne poți spune despre cartea „La o ţigară cu umbrele”?

V.I.C. Este o carte la care țin foarte mult și pe care nu regret deloc că am publicat-o. În continuare cred că este o carte foarte onestă, pe care am muncit-o mult de tot, dar care nu a avut foarte mare noroc. S-a scris puțin despre ea, nu a fost foarte citită, nu mi-a oferit cine știe ce vizibilitate, dar mi-a oferit încredere în mine și fiecare mesaj pe care l-am primit de la cititori m-a bucurat. Poate că azi aș mai scoate câteva poeme din ea, poate i-aș da un alt titlu, poate m-aș zbate mai mult pentru a o scoate în lume, dar cred că volumele au destinul lor și dacă chiar e ceva de ea atunci să o fie redescoperită.

E un volum de debut, are multe minusuri, nu se înscrie neapărat în valul de literatură tânără, sunt poeme lungi, e un volum cumva conceptual, are o mică poveste în spate, poemele sunt legate între ele, există un fir roșu care le conectează pe toate și cred că cei care au citit-o cu atenție au descoperit cam „ce a vrut să spună autorul”. Nu am mai citit-o de mai bine de un an, dar după cum am zis, cred că e un volum onest, nicidecum vreo capodoperă, dar, să-mi fie iertată îndrăzneală, destul de diferit de ce se scrie azi și poate și din cauza aceasta a fost trecut cu vederea destul de repede.

E.I. Ai scris o carte pe care nu ai publicat-o?

V.I.C.  Da, am mai multe poeme în manuscris, două romane neterminate și multe proze scurte. Aș avea material pentru un volum de poezie, pentru un volum de proză scurtă și, dacă mă pun pe treabă, poate chiar și un roman scurt. Dar mai e mult de lucru.

E.I. Poți să ne spui în trei cuvinte cum este viața unui om care a publicat o carte?

V.I.C.  Nu știu, nu simt nimic diferit față de când nu eram publicat. Se scrie și se publică mult și, ca autor tânăr, e greu să te menții undeva în față, însă nu pot să neg că, după ce am debutat, nu am avut măcar pentru câteva zile un zâmbet larg și tâmp pe toată fața. Dar multe nu s-au schimbat, nu mă oprește lumea pe stradă, nu am mai mulți bani, nu s-a întâmplat nimic substanțial în exterior. În interior, da. Am prins mai mult curaj și am scăpat de vocea aceea care îmi îngâna mereu: tu când publici?, trece vremea, ce faci? Dacă ar fi să dau un sfat celor care vor să publice ar fi: nu vă grăbiți, scrisul în sine este cel care contează, publicatul este important atunci când simți că ai o carte bună, care îi poate bucura sau supăra și pe alții. Dar să scrii și să o faci fiindcă așa simți, asta contează.

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

V.I.C.  Am un blog, pe care nu am mai scris de ceva vreme, dar care e încă activ, umbredecuvinte.ro, scriu, tot mai rar, dar constant, despre cărți pe semnebune.ro și despre concerte și muzici rock/metal, pe letsrock.ro. Cam atât, momentan.

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii GoodRead.ro?

V.I.C. Citiți mulți și fiți blânzi și buni cu cei din jurul vostru.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Iubim comentariile tale :)