Interviu cu Zăpă Strit, autoarea cărții „Cavalerii mesei oltenești”

Emanuela Istrate: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

Zăpă Strit: Pentru cei care nu ma cunosc sunt Zăpă şi Strit, ZăpăStrit, un pseudonim găsit în joacă, recunosc, dar care mi se potriveşte. Numele meu este Adriana, am cea mai importantă și minunată meserie de pe pământ, sunt mamă, evident binecuvântată, a două copile minunate de 10 şi 15 ani. Posed, cu acte în regulă, trei câini şi 8 pisici, numărate. Ăstea-s fără acte, dar veşnic înfometate. Am un blog în care-mi las, drept nemurire, gânduri, idei, speranţe, imaginaţie şi asta, pentru că nu am fost în stare niciodată să scriu într-un jurnal. M-a atras, în schimb, tehnica actuală, care m-a costat o avere: o vedere perfectă contra unui plus 1 şi o ceaţă de parcă aş locui în Scoţia, nu într-un oraş mic, în sudul ţării. Am terminat o Facultate de Drept, ca să lucrez într-un departament de Relatii Publice, Media(să tot fie 14 ani, adunaţi), ceea ce mi-a certificat faptul că nimic nu e întâmplător şi că Tudor Muşatescu avea dreptate.

E.I. Care a fost momentul în care scrisul a apărut în viața ta?

Z.S. Mâzgălesc din clasa a doua când am descoperit că pot scrie poezii cu rime. M-am îndrăgostit de citit, undeva, prin clasa a patra, am devenit o dependentă cu câteva abonamente tocite pe care mi le bifa bibliotecara bibliotecii judeţene cu aceleaşi gesturi cu care îţi rupe un bilet de cinema, tipul de la intrare. Am început să mă joc cu literele în timpul Facultăţii, apoi scrisul m-a ales pe mine şi am devenit redactor al unui post local de televiziune. Ani buni am tot scris în presa scrisă, până în momentul în care am descoperit că pot scrie şi altceva şi o pot face, în primul rând, pentru mine. Aşa a apărut proiectul ZăpăStrit, urmat de două publicaţii.

E.I. Ai un obicei zilnic de a scrie?

Z.S. Am obiceiul să scriu zilnic gânduri, nu neapărat pe care le postez sau le strâng pentru o următoare carte. Îmi trec prin cap diverse şi în special în momentele în care îmi ocup timpul cu altceva: bucătăresc, grădinăresc. Atunci dau fuga la telefon sau carneţel şi scriu tot ce-mi trece prin minte, altminteri le pierd. Scrisul face parte din existenţa mea. E un soi de dependenţă. Eu nu fumez, dar scriu. Dacă aş compara scrisul cu ceva l-aş compara cu o dimineaţă însorită, fragedă, cu aer proaspăt, posibil sărat, o masă mică, albă, de preferat rotundă, pe care descopăr o farfurie cu două felii de toast cu unt, cel mai gras unt care există, lângă care aşez, cu o delicateţe aparte, o ceaşcă cu cappuccino. În astfel de dimineţi am un zâmbet împăcat pe chip şi respir pace. Cu siguranţă în împăcarea aceea, dacă pe cer străluceşte soarele, pe cerul sufletului meu, străluceşte iubirea.

E.I. Cum te-ai simțit atunci când ai publicat prima carte?

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe GoodRead.ro

Z.S. Când am atins prima mea carte, m-au trecut fiori. Mă uitam la ea exact cum priveam Domul din Torino în care se află giuliul Mântuitorului. Cu gura căscată, fără să respir. Apoi am schiţat un zâmbet, mare, genul ăla  de zâmbet care-ţi certifică o stare de bine, un fel de curcubeu pe cerul sufletului măcinat de atâtea trăiri. Da, cred că prima mea carte a fost o mângâiere, un curcubeu. Aveam certitudinea că lăsam firimituri din existenţa mea pământeană pe care, cineva, într-o zi, le va găsi. Le-au găsit mulţi chiar acum şi ceea ce am primit în schimbul lor, m-a copleşit. E atâta iubire în lumea asta şi noi ne plângem de lipsa ei.

E.I. Care este prima reacție a oamenilor când citesc cartea ta?

Z.S. Prima reacţie la prima mea carte de proză scurtă coincide cu reacţia pe care o au şi la citirea celei de a doua. Surprindere. Parcă-s într-un carusel. Râd, chiuie, plâng. La finalul primei cărţi, mulţi dintre cei care mi-au scris, mi-au mărturisit că au rămăs pe gânduri şi au pus cartea la îndemână pentru a mai citi din ea, ori de câte ori simt nevoia. Deci, nu au i-au făcut loc printre alte cărţi, în bibliotecă. Au lăsat-o pe noptieră, la îndemână. Să o vadă. Şi asta, pentru mine, înseamnă mult. La Cavalerii mesei olteneşti, reacţia de final e zgomotoasă. Cartea asta e ca o nuntă românească, cu alai şi lăutari. Şi râsete. Multe. Am primit zeci de mesaje în care mi s-a spus că nu mai au aer să respire, că citesc cartea în timpul zilei, cu sonor, nu în creierii nopţii, cu riscul să trezească vecinii. Să te încumeţi să citeşti Cavalerii pe silent, cu sonorul oprit, nu are niciun sens. Alţii mi-au scris doar atât: “Niiniiiiiiinoooo, niiiinooooo, eşti demenţială, soro!”, “ne-ai oltenizat pe toţi şi am acceptat cu inima deschisă”, „tu eşti cadoul lui Amza pentru noi”, “ să te bucure cerul, că multă bucurie ne-ai adus!”, m-ai aruncat în timp, în copilărie, mi-ai amintit de umorul, pur, românesc” etc. Multe, multe asemenea mesaje. Nah, Adi, că nu-ţi găseai menirea! Trei oameni dacă-i faci să zâmbească şi-ţi e îndeajuns. Nu ai pentru ce să te vaieţi, soro!

E.I. Ce reprezintă “Cavalerii mesei oltenești” pentru tine ca scriitoare?

Z.S. Am scris Cavalerii mesei olteneşti cu gândul la copilăria mea şi ca un tribut. L-am iubit şi-l iubesc pe Amza Pellea. Îl iubesc pe Juvete din Băileşti şi-i iubesc umorul nestăvilit. Şi eu am crescut printre olteni. Ştiu cum e să furi lubeniţă, s-o spargi în două şi să o mănânci pe marginea Olteţului, ştiu cum arată mâinile după o zi întreagă în care culegi tutun, cum îl întinzi pe sfoară sub un gutui zdravăn la umbra căruia ne adunam şi spuneam vrute şi nevrute până se crăpa cerul în bucăţi. Prin crăpăturile ălea îşi făcea loc noaptea. Oltenilor le merge şi gura şi mâna. În acelaşi timp. Cu aceeaşi iuţeală. Ştiu cum e să baţi pinteni la nunţi şi să ironizezi fin un împiedicat. Nu puteam să nu scriu o carte despre toate astea, nu puteam să nu îmi las imaginaţia să dea viaţă unor personaje care s-au plimbat prin toată ţărişoara şi prin străinătăţi, evident, pe banii cititorilor. Cum să dea Coana mare bani pe bilet?

E.I. Ce mesaj dorești să transmiți prin această carte?

Z.S. Oare Dumnezeu, după ce a creat totul, inclusiv pe Adam şi Eva, nu a spus, de fapt, mergeţi în lume şi fiţi fericiţi!? Eu, în mintea asta, a mea, cam aşa cred. Să înmulţească binele, să creeze la rândul lor frumosul… Cartea mea are un singur mesaj: râdeţi! Râdeţi cu băierile inimii deschise!

E.I. Ai scris o carte pe care nu ai publicat-o?

Z.S. Am ceva schiţe, am o carte cu poveşti pentru copii. Aceea, da, e nepublicată. Poate le fac o surpriză de Crăciun, cine ştie?

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

Z.S. Un simplu click pe www.zapastrit.eu , iar cartea se găseşte în mediul online, pe aceeaşi pagină. Cei care sunt interesaţi au un buton de comandă.

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii GoodRead.ro?

Z.S. Câteva cuvinte. Glumesc. Ce pot să le spun eu unor oameni care citesc din plăcere? Vă orientarăţi bine, fraţilor! Ce e lumea fără cărţi? E ca olteanu’ fără zaibăr. E ca Universul fără guguloiul ăsta pă care stăm. N-ar avea gust şi nici coloare. Zisei şi io.

 

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)