Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori oferite de Booknation.ro

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Eugen Cadaru: Pe mine cel mai bine mă definește expresia „exploring around”. Am o curiozitate teribilă cu privire la modul de alcătuire și de funcționare a Universului, precum și cu privire la rostul a tot ceea ce există. Folosind asemenea date personale, probabil că ar fi trebuit să devin om de știință, dar viața a lucrat altfel și în prezent dețin o licență în științe juridice și un doctorat în cinema.

De altfel, cred că știu de ce nu m-am dedicat unei anumite științe. Orice domeniu științific îl face pe cel care îl abordează să se concentreze pe un anumit segment al cunoașterii, însă mie îmi plac perspectivele de ansamblu, care integrează toate domeniile cunoașterii și oferă imaginea generală asupra Universului. Probabil că asta ține mai degrabă de filozofia cunoașterii și de jurnalismul științific. Cei care doresc să afle mai multe despre mine, se pot uita pe pagina mea de Facebook.

B.N. Cine a avut rolul cel mai importat în cultivarea pasiunii tale pentru lectură și carte?
E.C. Nu știu dacă aș putea nominaliza vreo persoană în sensul acesta, nu am avut ceea ce s-ar putea numi un mentor. Fiind un tip foarte curios, cum arătam mai sus, pasiunea pentru lectură și carte a fost ceva cât se poate de natural, a funcționat oarecum ca un instinct, de când mă știu mi-a plăcut să citesc, să văd filme și întotdeauna am simțit în interior acest imbold de a spune și eu povești.

Povești care au venit oarecum singure, în sensul că nu mi-am pus niciodată problema ce poveste să scriu. Întotdeauna mi-a venit câte o idee, m-a entuziasmat și, ca urmare, am pus-o pe hârtie. Așa funcționează treaba asta, la mine cel puțin.

B.N. Care sunt scriitorii români care te-au marcat? Dar cei din literatura universală?
E.C. Din literatura universală, cred că i-aș putea nominaliza pe clasicii realismului magic, de la Gabriel Garcia Marquez la Mihail Bulgakov, sunt prea mulți ca să-i pot aminti aici pe toți, iar de la noi pe Mircea Eliade, Eugen Ionesco, Vasile Voiculescu, Lucian Blaga, Mircea Horia Simionescu, Mircea Cărtărescu.

S-ar putea însă să fie cu mult mai mulți decât cei pomeniți aici, pentru că fiecare carte citită adaugă ceva la structura interioară. De exemplu, aș mai putea aminti de Jules Verne, Aleksandr Beleaev, Alexandre Dumas, Karl May, Constantin Chiriță, Ion Creangă și mulți, mulți alții care au constituit aventura copilăriei.

B.N. Când ți-ai dat prima dată seama că există putere în cuvintele tale? Când ai folosit limbajul pentru a obține ceea ce îți doreai?
E.C. Cred că îmi pot aminti cu exactitate primul moment din viața mea când am scris ceva ce probabil era o povestire. Mi-ar fi plăcut să mai existe acea coală, dar din păcate s-a pierdut. Cred că aveam vreo opt ani probabil, abia învățasem să scriu deci, și fusese să văd un film la cinematograful “Cultural” din cartierul Berceni.

Cred că filmul era „Capcana Mercenarilor” și se vede treaba că toată acea poveste m-a impresionat așa de mult încât, imediat după aceea, când am ajuns la bunica mea care locuia în imediata apropiere a cinematografului, i-am cerut să-mi dea repede o foaie ca să scriu și eu o poveste despre niște partizani care luptau prin munți sau ceva de genul ăsta. Altfel, privind retrospectiv, așa cum am arătat și mai sus, cred că acest sentiment, că trebuie să scriu povești, m-a însoțit pe tot parcursul existenței mele, a fost întotdeauna cu mine.

Inițial, am crezut că această pasiune și-ar putea găsi cea mai bună modalitate de exprimare prin intermediul filmului și m-am îndreptat într-acolo dar ajungând să cunosc bucătăria industriei de film, am constatat că în acea zonă de expresie constrângerile și compromisurile creative care trebuie făcute sunt mult prea mari.

De aceea, am ajuns în cele din urmă să scriu povești, pentru că exprimarea prin intermediul cuvintelor oferă imaginației un spațiu de mișcare aproape absolut, poți duce povestea oriunde este necesar să meargă fără să-ți faci probleme pentru constrângeri bugetare și de tot felul.

B.N. Care este cel mai important lucru la o carte, în opinia ta?
E.C. Pentru mine, o carte și-a atins scopul atunci când mă surprinde cu ceva, atunci când îmi oferă ceva nou, fie o perspectivă diferită asupra lumii care nu-mi trecuse prin minte până atunci și care mă pune pe gânduri, fie o modalitate de scriitură un pic diferită față de ceea ce deja știam.

B.N. Ce ne poți spune despre cea mai recentă carte pe care ai scris-o?
E.C. Romanul „Cișmigienii” s-a născut dintr-o nostalgie, din nostalgia pentru o lume care n-a existat. Știu că este întotdeauna riscant să te joci cu realitățile alternative. Ce-ar fi fost dacă ? Probabil că nimeni nu ar putea garanta că știe chipul unei lumi diferite de cea în care ne aflăm.

Dar de aici izvorăște și frumusețea unei asemenea călătorii, pentru că explorarea unui univers nou este una dintre cele mai palpitante provocări posibile. În „Cișmigienii”, această “terra incognita” ce se dezvăluie de la un pas la altul este o Românie care la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial și-a continuat evoluția pe coordonatele ei tradiționale de regat capitalist. Evident, pentru asta a trebuit să reconstruiesc un pic istoria și să arăt cum ar fi fost posibil ca acest lucru să se întâmple.

B.N. Este o carte cu temă politică ?
E.C. Nu neapărat. Sunt în carte și câteva locuri în care povestea atinge niște zone încă dureroase ale istoriei relativ recente, cărora am încercat să le dau o explicație care mie mi se pare a fi corectă. Oamenii rămân oameni indiferent de realizările lor profesionale și culturale și, din păcate, ispita și neatenția poate cauza oricui căderi dintre cele mai neașteptate și mai dureroase.

De asemenea, mi s-a părut interesant să speculez ce roluri ar fi jucat personaje importante ale istoriei recente într-un cu totul alt context istoric decât cel care a fost. Dar, în mod fundamental, această carte rămâne pe coordonatele care îmi sunt mie cele mai dragi: explorarea universului prin intermediul conceptului de realism magic.

B.N. Ai putea să detaliezi un pic această idee ?
E.C. OK. În bună măsură, întreaga carte este o explorare a acelei zone de cunoaștere în care percepția obiectivă asupra lumii ajunge la marginile sale, acolo unde știința se intersectează cu miturile. Veți găsi în interiorul ei atât reflecții despre rostul științei și al omului de știință, despre rostul artei, al credinței și al îndoielii, dar și vise cu sens, personaje bizare sau ființe legendare, basme și prințese, povești nemaiauzite, mici miracole care ar putea trece neobservate, prietenii nemaivăzute.

Nu mai puțin, la ultimul capitol, veți găsi însă o răsturnare de situație, pentru că, în egală măsură, mi-a plăcut să mă joc un pic cu conceptul metafizic al viselor interconectate și comunicante. Și, nu în ultimul rând, veți face o incursiune în penumbrele Bucureștiului nocturn și ale Cișmigiului magic.

B.N. Să înțelegem că este o carte centrată mai degrabă pe fenomene decât pe oameni, pe personaje ?
E.C. Nu, de fel. Cred că este o carte echilibrată în toate privințele. Ea cercetează și câteva drame umane, cât se poate de obișnuite, dar care constituie chintesența existenței fiecăruia dintre noi; conține ceva reflecții despre diferența între ceea ce credem că suntem și ceea ce ne dovedim a fi în final, atunci când suntem supuși la probă; arată cum poate apărea dragostea între persoane care aparent nu au prea multe în comun, precum și o perspectivă un pic diferită despre înțelesul mântuitor al iubirii.

În final, probabil că supratema care ar putea să fie întrevăzută în fiecare din cuvintele care constituie această carte este aceea a ieșirii din labirint. Dacă viața noastră, așa cum o știm, este o înșiruire de experiențe de toate felurile, unele mai simple, altele mai complicate, probabil că întrebarea care îl frământă pe tot omul trecător și muritor este aceea cu privire la rostul bun care se poate desprinde din toată această călătorie pe Pământ.

B.N. De ce ai ales să scrii această carte?
E.C. „Cișmigienii” a apărut ca un fel de dezvoltare organică a acestei îndeletniciri de a scrie povești. La momentul în care am început să lucrez la ea, scrisesem deja peste 20 de povestiri care toate avuseseră un oarecare succes, în sensul că erau publicate în volum și primiseră ceva premii și, cumva, simțeam în interior că pe genul scurt îmi făcusem treaba pe moment și era vremea să merg, cum se spune, la nivelul următor.

Iar în ceea ce privește subiectul cărții, n-aș putea spune că l-am ales eu, ci că a venit singur, adică la acel moment, când îmi propusesem să scriu o lucrare de întindere mai mare, aceasta a fost beculețul care mi s-a aprins în minte: idea unei istorii cu subiectul de care vorbeam mai sus. Una peste alta, sper că este o carte care va plăcea celor care se vor simți ispitiți să o parcurgă.

B.N. Care este prima reacție a oamenilor când citesc cartea ta?
E.C. Asta nu pot știi cu exactitate. Probabil că fiecare persoană reacționează în mod diferit, în funcție de propriul său background intelectual. Ceea ce însă pot spune că mi-aș dori ar fi, așa cum arătam și mai sus, ca lectura cărții să-i pună pe gânduri pe aceia care o citesc.

B.N. Cu ce editură ai publicat cartea și de ce ai ales-o?
E.C. Fiind o carte cu un subiect de ficțiune speculativă dar care totuși excedează zona de nișă a literaturii așa-numită science-fiction, mi-am dorit ca această carte să apară la o editură mare, care se adresează întregului public cititor de carte și nu doar celor care, în mod programatic, citesc în special sau numai literatură de anticipație. Polirom este o astfel de editură, am trimis cartea, răspunsul lor a fost pozitiv și le mulțumesc foarte mult pentru asta și iată-ne aici cu această carte deja ieșită pe piață.

B.N. Te-ai gândit până în prezent să renunți la stilul actual de a scrie?
E.C. Nu-mi fac astfel de planuri. Scrisul se autogenerează. Mi s-a spus că stilul meu este unul clasic. Mi-ar plăcea, cred, să încerc ceva și în zona experimentală dar vom vedea în ce fel se vor așeza lucrurile. Cert este că mi-aș dori să mă mai întorc și la genul scurt pentru că am o mulțime de idei de istorii care merg foarte bine a fi puse în această ramă. Și s-ar putea să lucrez un proiect și în zona de non-ficțiune. Am în minte un subiect care ar putea deveni o piatră de hotar pentru civilizația umană a anilor următori.

B.N. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
E.C. Nu am un website de autor, cel mai bun loc în care se mai poate afla câte ceva din ceea ce fac este pagina mea de Facebook. Iar „Cișmigienii”, pentru cei care vor să și-o procure, se găsește acum cam peste tot, atât în format print cât și ca e-book, pe website-ul editurii Polirom, în lanțurile de librării, pe website-urile care comercializează cărți etcetera… Toate acestea se pot afla dând o simplă căutare online.

B.N. Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
E.C. Le urez în primul rând să fie sănătoși și, în orice situație, să își mențină gândirea pozitivă. Și să fie convinși că Universul este o structură a echilibrului: ceea ce îi oferim este exact ceea ce, mai devreme sau mai târziu, în modalități diverse, vom primi înapoi. Și, pentru asta dar nu numai pentru asta, este bine ca oricare din noi să contribuie, după puterile lui, la a face lumea asta un loc pe cât posibil mai bun. Le urez să trăiască în pace cu ei și cu lumea înconjurătoare și să se bucure de tot ce este frumos de jur-împrejur.