Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Numele meu este Raluca Pavel și sunt o visătoare cu picioarele bine înfipte în pământ. M-am născut la 19 martie 1986, în Botoșani. Sunt doctor în sociologie și, din 2011 scriu.

Am publicat 3 volume de poeme:

  1. Sipetul din Călinești„, Ed. Contrafort, Craiova, 2011 – incursiune în lumea copilăriei, singurul Eden pe care nu îl pierdem niciodată;
  2. Străinului, Ed. Contrafort, Craiova, 2012 – o poveste de iubire în versuri, cu toate etapele sale;
  3. Locul unde îngerii ațipesc, Ed. Contrafort, Craiova, 2014 – treptele urcate în odiseea maturizării.

Apoi, volumul de specialitate, având la bază teza mea de doctorat, Femeia asasin și sindromul Stockholm – studiu sociologic (Ed. Ars Docendi, București, 2016) este considerat a fi unicat în literatura de specialitate, și se constituie ca un punct de referință în sociologia criminalității din România și ca o lucrare de pionierat în domeniul cunoașterii criminalității de gen.

În 2020, am publicat la Editura Fundației Culturale „I.D.Sîrbu”, Petroșani, primul meu roman, Cu mâinile celeilalte, inspirat din viața Văduvei Negre a României, criminala în serie Vera Renczi, cea care a ucis 35 de bărbați (inclusiv pe fiul ei) pentru a se asigura că va rămâne ultima femeie din viața lor.

Am publicat în reviste literare, atât proză scurtă, cât și poezii: Banchetul, Observatorul, Revista Agero Stuttgart, Revista Ardealul literar, Revista Destine literare, Revista Hyperion, Revista Lamura, Revista Orient Latin, Revista Prosaeculum, Vatra Veche.

Unele poezii au fost dramatizate de către Gina Kun și Asociația Let’s Act: Celui care nu mă va cunoaște, a câștigat „Trofeul Masca” și titlul „Cel mai bun spectacol” în cadrul festivalului Uberfest, București, 23/11/2013; Locul unde îngerii ațipesc, dramatizare și regie artistică de Gina Kun, a avut premiera la Asociația Let’s Act, Opera Comică pentru Copii, București, 08/03/2014.

BN. Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?
Cercetarea este esențială pentru transpunerea cu mai multă acuratețe a „poveștii”, pentru a o face veridică și pentru a-i oferi substanță. Pentru Femeia asasin și sindromul Stockholm, fiind și teza de doctorat, m-am documentat cel puțin 5 ani (m-au preocupat femeile asasin încă din timpul studiilor de licență), iar pentru romanul Cu mâinile celeilate, aproximativ un an – am căutat cercetări, studii, documentare despre Vera Renczi și nu numai.

BN. Scriitori sunt adesea asociați cu persoanele singuratice. Există vreun adevăr în asta?
Pentru mine este și nu prea este adevărat. Uneori îmi place să fiu singură (niciodată nu mă plictisesc în singurătatea mea), alteori vreau să fiu înconjurată de prieteni, de oameni. Le absorb emoțiile și le scriu. Nu aș fi reușit nimic din tot ce am realizat fără Oameni.

BN. Poate fi considerată o meserie activitatea unui scriitor?
Activitatea unui scriitor poate fi considerată drept meserie, dacă aceasta este jobul de bază: în presa scrisă, copywriting etc. Pentru mine și, probabil, pentru mulți scriitori din România, scrisul este o activitate conexă.

BN. Cum te-ai simțit atunci când ai publicat prima carte?
Primul volum de poezie, Sipetul din Călinești, a luat naștere prin bunăvoinţa scriitorului Dumitru Velea, un intelectual desăvârşit cu suflet mare, care m-a îndemnat să-mi aştern gândurile pe hârtie. M-am întrebat ce ar merita cu adevărat să rămână, iar răspunsul a venit ca un fulger.

Am început să scriu poezioare despre copilăria mea, despre satul în care verile îmi petreceam vacanţele, Călineşti, un loc plin de verde, de oameni modeşti, dar cu inima caldă. A fost un act de curaj, pentru că aveam temeri că nu voi putea reda în scris sentimentele ce mă leagă de acel loc, că nu voi putea transmite cu transparenţă de ce e important Călineştiul, că nu îmi voi putea scrie istoria, aşa cum aş fi dorit.

Poemele au văzut lumina zilei fără a depune un efort nepământean, parcă sufletul meu era dornic să împărtăşească cu ceilalţi amintirile. M-am aplecat asupra acestor locuri de vis pentru mine, pentru că nu trebuie să uităm niciodată de unde am plecat şi ce a contribuit la formarea omului care suntem azi. Emoție tipărită.

BN. Ai nevoie de un loc special unde să scrii?
Nu am neapărat nevoie de un loc special. Nu e nevoie să stau izolată, în liniște deplină. Totuși, de fiecare dată când scriu, locul în care o fac e special. În acel loc, se naște o poveste.

BN. Ce reprezintă titlul cărții pentru tine?
Titlul unei cărți reprezintă una dintre cele mai dificile decizii atunci când vine vorba despre cartea ta. Trebuie ca el să rezume povestea, fără a o face evidentă, și, în egală măsură, trebuie conceput astfel încât să atragă.

BN. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
Cititorii îmi pot urmări activitatea pe pagina de autor de Facebook, pe Goodreads, pe Instagram (pavel_raluca), dar și pe grupul literar de Facebook, pe care îl administrez, Cartea – Realitatea din vis – care are drept scop principal promovarea autorilor români contemporani.

Cărțile se pot comanda doar de la mine, prin mesaj privat pe Facebook sau direct pe grupul Cartea – Realitatea din vis. Nu se găsesc în librării.

BN. Ce crezi că lipsește pieței de carte din România?
Nu cred că sunt cea mai în măsură să spun ce lipsește pieței de carte din România. Fără a cunoaște dedesubturi, pot menționa că se simte o nevoie de o reinventare a modului de promovare a cărților, atât a celor scrise de autori străini, dar mai ales a celor scrise de autori români contemporani

BN. Care e cea mai mare provocare din viața unui scriitor din România în opinia ta?
Cred că fiecare provocare este, la timpul ei, cea mai mare. O idee originală pentru subiectul cărții, expunerea poveștii într-un limbaj accesibil și atrăgător, alegerea titlului, decizia de a colabora cu edituri care să se ocupe de promovarea și vânzarea cărților tale sau cea de a lucra în regim de self-publishing, atragerea atenției publicului.

Poate cea mai mare provocare este aceea de a câștiga încrederea cititorilor, de a le capta atenția, pentru că mulți sunt sceptici atunci când vine vorba despre literatura română contemporană. Pentru mine, ca scriitor independent, viața cărților mele, de la naștere până la „adopție” reprezintă cea mai mare provocare.

BN. Se poate trăi din scris în România? E acesta un obiectiv la care aspiri?
În România nu se poate trăi din scris, cu extrem de puține excepții – poate Mircea Cărtărescu, dar nu pot garanta. Doar dacă ai job de copywriter, jurnalist, cred că sunt șanse. Dacă este vorba despre scrisul unei cărți, poți scrie foarte bine, dar cititorii sunt neîncrezători în literatura română contemporană, motiv pentru care e posibil să îți evite cărțile. Cred că toți autorii și-ar dori să trăiască de pe urma scrisului, dar, momentan, nu văd cum am putea face asta.

BN. Câteva cuvinte pentru cititorii Booknation.ro?
Spor la citit cărți bune și, în calitate de cititor vă spun, autorii români contemporani merită să li se acorde cel puțin o șansă.