Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Mă numesc Sabin-Ștefan Pavelescu, născut în data de 12 Martie 1994. Am urmat studiile medii la Colegiul Național B.P. Hașdeu din Buzău, iar pe cele superioare la Facultatea de Istorie a Universității din București. Încă din copilărie am fost pasionat de literatură, iar în anii studenției am început să scriu și am finalizat în acea perioadă un volum de poezii intitulat „Roșu cardinal” și romanul „Citadin”, premiat în cadrul Concursului Național de Creație Literară „Ioan Slavici”, ediția 2018, a revistei Tribuna.
B.N.: Ce ne poți spune despre cartea pe care ai scris-o?
S.Ș.P.: Am început romanul în vara anului 2013, la nouăsprezece ani și l-am finalizat în primăvara lui 2018. Asta nu înseamnă că timp de cinci ani am lucrat la foc automat, ci au existat și luni întregi în care nu am scris un cuvânt. Piedicile pe care le-am întâmpinat pe parcurs au fost fără excepție piedici interioare, respectiv gândurile. Mă întrebam adesea dacă are vreun rost să continui sau dacă se va alege ceva de el. Îmi puneam problema în sinea mea dacă nu cumva pierd timpul. Uneori căpătau o asemenea intensitate încât o lăsam baltă pentru jumătate de an, până când reveneam la masa de scris. După ce am finalizat romanul, l-am lăsat „să se răcească” vreo lună, înainte să-l citesc.
La prima lectura l-am considerat un eșec și am pus toate foile într-un sertar (am uitat să menționez că scriu de mână). Ulterior, la îndemnul cuiva le-am scos din sertar și am început să îl rescriu: am tăiat paragrafe, am adăugat paragrafe, am modificat nume, detalii, dialoguri etc. Tot procesul acesta s-a întins pe mai bine de un an. L-am reluat de la cap la coadă de multe ori până când am reușit să îi dau acea formă pe care am avut-o în minte permanent, dar pe care nu am putut să o transpun pe hârtie de prima dată.
Despre acțiunea și structura romanului „Citadin”, pot spune că iși dezvăluie treptat atmosfera spectrală ce reliefează și ascute marasmul perceput de personaje. Pornind de la ideea că fiecare om are propriul for interior care ascunde socotelile personale cu eternitatea, romanul poate fi interpretat drept o critica indirecta asupra efectelor pe care societatea contemporană, cu agitația sa, cu multitudinea de informații ce îngreunează discernământul individual și cu dominanța tot mai apăsătoare a culturii consumeriste, le are asupra forului interior al omului.
Urmărind firul evenimentelor care se succed descoperirii unui cadavru sprijinit de zidurile catedralei, întregul oraș (căruia nu i se oferă un nume), se cufundă într-o stare de visare pe care personajele o resimt imprecis, dând naștere la o permanentă confuzie subconștientă. Deasupra personajelor plutește tema nebuniei, acea nebunie a marilor orașe care sufocă percepția individului ce încearcă să ajungă pe căi proprii la concluzii sensibile.
B.N.: Când ai avut acel declic care te-a făcut să realizezi pasiunea ta pentru cărți?
S.Ș.P.: Spre sfârșitul adolescenței am citit Lupul de stepă de Hermann Hesse și mi-am spus la final că aș fi vrut să scriu eu acel roman. La scurt timp am pus pe hârtie primele rânduri din ceea ce avea să devina câtiva ani mai târziu romanul meu de debut – „Citadin”.
B.N.: Numește cartea care te-a introdus în universul lecturii.
S.Ș.P.: Citeam adesea în copilărie Jules Verne și Karl May, dar n-aș putea menționa o carte anume care m-a marcat la acea vârstă.
B.N.: Care este eroul tău de carte preferat?
S.Ș.P.: Nici unul din personajele cărților pe care le citesc în mod obișnuit nu este un erou tipic care salvează ziua, ca să spun așa. Sunt în general personaje problematice, pe care nu le-aș putea trece în rândul „eroilor preferați”, dar de pe urma cărora poți trage anumite concluzii pe parcursul lecturii.
B.N.: Ai apela vreodată la un pseudonim?
S.Ș.P.: Aș putea face asta.
B.N.: Te implici în procesul de design al coperții cărții tale?
S.Ș.P.: Nu mă pricep la design grafic, dar am propriile idei în legătură cu coperțile cărților scrise de mine și îmi doresc într-adevăr să fie luate în considerare. Spre exemplu, în procesul de design al coperții romanului „Citadin” am colaborat cu Veronica Gonzalez o artistă din Venezuela, al cărei portofoliu mi-a atras atenția în mod special, fiindcă avea o mulțime de ilustrații cu motive urbane și distopice. I-am trimis o serie de schițe și idei pe baza cărora a lucrat și a reușit să creeze ceva similar cu ceea ce aveam în minte.
B.N.: Care este topul internațional de carte în care ai vrea să ocupi prima poziție?
S.Ș.P.: Ideea de „top” mă duce cu gândul la o competiție, ori nu pot trata scrisul în felul acesta. Nu am în minte nici un top literar unde aș dori să ajung neapărat. Scriu mai degrabă de nevoie, ca să mai scap de mine.
B.N.: Cum ți-a schimbat perioada de pandemie stilul de viață și tabieturile de scris?
S.Ș.P.: În mod curios, am scris mai puțin decât obișnuiam. Totuși, nu cred că pandemia e vinovată, ci mai degrabă alte chestiuni personale apărute în ultima vreme.
B.N.: Știm din statistici că românii citesc puțin. Cine și cum ar putea schimba asta?
S.Ș.P.: Îți ia 3 minute să asculți o melodie. Petreci 10 minute urmărind un videoclip, un vlog, o persoana care se înregistrează și transmite o părere. Cu alte cuvinte: durează foarte puțin. Să citești o carte poate dura o zi, o săptămână, o lună, jumătate de an. Să citești necesită de asemenea mai multă concentrare. De multe ori necesită și cunoștințe prealabile. În linii mari poți să te apuci oricând de Mihail Drumeș, dar nu la fel stau lucrurile și cu Hegel. Consider că scrisul este un proces minuțios, iar o anumita minuțiozitate și rigurozitate este cerută indirect și din partea cititorului. Ori, cu cât omul dorește ca totul să se petreacă și mai rapid, cu atât noțiunea de „minuțios” devine și mai suspectă.
Cred că pasiunea pentru lectură scade pretutindeni în raport cu dobândirea unei viteze și mai mari în societate și în virtual. Pentru foarte multe lucruri poți apăsa pe un buton, dar nu poți apăsa pe un buton ca să termini de citit „Doctor Jivago” sau „Cartea neliniștirii”. Mi-am pus adesea întrebarea ce e de făcut? Sunt oarecum pesimist în privința asta. Mă tem că nu sunt foarte multe lucruri de făcut, iar asta nu doar în privința românilor, ci mă raportez la tot mapamondul. Cine va simți nevoia să caute mai mult decât un fast-food informațional oferit în 5 minute de un ecran, va ajunge probabil la carți. Dar cred ca numărul va scădea inevitabil cu fiecare generație.
B.N.: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
S.Ș.P.: Dețin un singur cont de social media, respectiv https://www.facebook.com/sabin.stefan.pavelescu/
Romanul poate fi găsit pe pagina Editurii Bifrost https://www.bifrost.ro/sabin-stefan-pavelescu
În curând urmează să apară la Cărturești și eMag.
În viitorul apropiat doresc să public volumul de poeme „Roșu cardinal” și să adun cele câteva zeci de povestiri scurte scrise de-a lungul anilor într-un alt volum.
B.N.: Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
S.Ș.P.: Să rămână oameni și să-și păstreze discernământul.