Această carte m-a zăpăcit. Și dacă de-obicei iubesc istoriile încurcate, care îmi pun neuronii la treabă, păi acest roman face parte din altă categorie de lecturi. Este acea lectură finalul căreia nu-ți explică nedumerirea de la început, cumva te lasă cu acea nedumerire și nonsens.
Mama mea s-a înecat de ziua mea de naştere, în noaptea de 23 mai, în mare, în dreptul localităţii numite Spaccavento, la câţiva kilometri de Minturno… În noaptea când a murit mama mea, proprietara acelei case, pe care o chema Roşa şi care avea de-acum mai mult de şaptezeci de ani, a auzit bătăi în uşă, dar n-a deschis, de frica hoţilor şi a criminalilor.
În urma morții misterioase a mamei ei, Delia pleacă în căutarea adevărului și a descoperii secretelor de familie. Ea se va aventura într-o călătorie pe străzile Napoli scoțând la suprafață amintiri și secrete care își au originea în copilăria sa. Ea va examina relația cu mama ei, o relație deloc ușoară împăcându-se la final cu trecutul. Vom descoperi în acest trecut violență, gelozie dar și multe resentimente.
Așa și nu am înțeles, o iubea sau nu pe mama sa? Prea multă ură, iar apoi admirație și din nou ură. Toate acele scene din trecut sunt la fel prezentate într-un fel ambiguu. Ba ai impresia că sunt amintiri, ba fantezii, ba crezi că sunt niște descoperiri din prezent cu referire la trecut, ba niște închipuiri izvorâte din ură…
Criticii literari afirmă că romanul de față este despre dragoste, familie și prietenie; eu însă nu am întrezărit aceste aspecte. Relații de familie defectă – de-acord.
Din fericire nu este prima carte de la Elena Ferrante pe care o citesc, în mod contrar cred că n-o mai citeam. Deci, un sfat celor care vreau s-o descopere pe Elena Ferranate, nu o faceți cu această carte. Vă recomand Tetralogia Napolitana.
Not My book…
Alte recenzii de la Elena Ferrante:
