Această tetralogie care se întinde pe șase decenii, te va purta printr-un cartier sărac din Napoli. Le vei avea ca ghid pe cele două prietene (sau rivale), din copilărie până la bătrânețe. Și defapt, pe lângă soarta celor două protagoniste, Elena și Lila, vei descoperi un cartier întreg, cu intrigile, îndeletnicirile, grijile, dramele și reușitele lor.
Am apreciat în mod deosebit toate notele explicative care te inițiază in contextul istoric.
Prima parte a tetralogiei este romanul “Prietena mea genială” (336 pagini). Este istoria copilăriei celor două prietene. Acestea cresc pe străzile orașului Napoli. Aici ele învață rivalitatea, încrederea, dar și prietenia.
“Povestea noului nume” (488 pagini) este cea de a doua parte a seriei. Povestea celor două protagoniste continuă cu maturitatea lor, atunci când ele se despart. Elena își continuă studiile, iar Lila se căsătorește, ceea ce îi aduce o poziție socială superioară, însă un mariaj nefericit.
Urmează “Cei care pleacă și cei ce rămân” (408 pagini). Le întâlnim pe protagoniste aici la vârsta tinereții. Lila își părăsește soțul și muncește în condiții foarte dure pentru a-și câștiga existența. În schimb, Elena este o scriitoare de succes și se învârte în cercurile din înalta societate.
“Povestea fetiței pierdute” (470 pagini) încheie tetralogia cu o perioadă din viața celor două la fel de emoționantă. Ajunse la maturitate, cele două prietene și rivale se afirmă fiecare în felul ei.
De la dragoste la ură e doar un pas? Cel puțin aceasta ar fi una dintre ideile romanului. O prietenie stranie care a oscilat de-a lungul anilor între dragoste și ură, între altruism și egoism, între susținere și invidie; m-a lăsat perplexă pe-alocuri. Cât de multe pasaje în care Elena își exprimă dragostea și admirația profundă față de Lila, pe atât de multe scene în care descoperim o ură acerbă și chiar dorința de-a-și vedea prietena moartă.
Am admirat-o pe Lila, iar pe naratoare am simțit-o lipsită de individualitate, folosindu-și prietena pe post de catalizator al propriei ascensiuni intelectuale.
Cu siguranță este un roman cu personaje complexe, cu un fir narativ bine elaborat și descrieri profunde. O consider a fi o operă psihologică, chiar dacă la prima vedere pare a fi o lectură ușoară cu o acțiune lesne de urmărit.
… nu mai exista nimic care să poată împiedica inevitabilul conflict dintre cei bogați și cei săraci.
– De ce?
– Cei care stau dedesubt vor să meargă deasupra, cei care stau deasupra vor să rămână deasupra și, într-un fel sau altul, ajung întotdeauna să se scuipe și să se ia la șuturi.
Alte recenzii de la Elena Ferrante:
