Mi-am dorit mult să îmi placă „Jurnalul unui librar”, pentru că sunt o mare iubitoare și de librării, și de jurnale. Nu am luat în calcul că ar putea să nu îmi placă librarul.
Personajul narator, ca să îl numesc așa, este un om oarecare (nu îl recomandă nimic pentru a scrie o carte sau pentru a deține o librărie) căruia nu i-a plăcut nimic din ce a încercat, profesional, și printr-un joc de împrejurări ajunge să achiziționeze o librărie, prin intermediul unui credit bancar.
Prea multe informații despre cum era omul respectiv înainte de achiziția respectivă, sau despre cum a devenit după 5-6 ani de trăit într-o librărie, nu primim. Jurnalul începe când librăria The Book Shop are puțin peste 10 ani, și proprietarul ei este un tip arogant de vârstă mijlocie, într-o relație mai mult la distanță cu o femeie mai tânără decât el, alături de care crește o pisică.
Jurnalul se vrea a fi despre cum nu e atât de ușor și de frumos să fii librar (cum eu sau orice alt pasionat de lectură am putea crede). Pe parcursul cărții se dovedește că greul și urâtul constau, în mare parte, în faptul că nu toți oamenii sunt inteligenți, culți și dispuși să cumpere cărți. Mai mult, unii încearcă să vândă cărți! Lui! Și mai mult: unele dintre cărțile pe care încearcă să le vândă sunt proaste! A, și uneori te umpli de praf și păr de pisică de la cărțile vechi (poate înțelegeți acum de ce nici una dintre slujbele avute anterior de Shaun Bythell nu i s-au părut acceptabile).
Eu mărturisesc că am citit mare parte din carte cu sufletul la gură, cum urmărești un film de groază și îți vine să țipi: NU INTRA ÎN CAMERĂ! ESTE DUPĂ UȘĂ!… Pagini la rând am sperat să conving telepatic bieții clienți să NU ceară un discount, să NU se așeze pe patul de festival, să NU stea în drumul dlui Bythell, și mai ales să nu menționeze că unele cărți sunt mai ieftine pe Amazon!
Autorul nu scrie exclusiv despre munca lui, dar notele despre orice altceva sunt seci și e greu să compui ce simte pe baza lor. Dacă reușești să deslușești ceva (de obicei ceva negativ: plictis, dispreț, superioritate) e greu să treci la nivelul următor și să înțelegi de ce simte așa ceva, pentru că emoțiile lui sunt mai tot timpul disproporționate:
„Un bărbat cu față de dihor și o beretă pe cap a venit la casă și a zis: m-am gândit să-ți spun că ai o carte în secțiunea feroviară care se numește The Railway Man. Nu este despre căile ferate, trebuie s-o muți în secțiunea corectă.
Nu. Trebuie să-ți dau una peste cap cu ea.”
Ups! Alice Miller ar fi adăugat un capitol întreg în cartea în care psihanalizează scriitori și l-ar fi dedicat copilăriei dlui Bythell dacă avea norocul să trăiască până la publicarea Jurnalului unui librar.
Spre disperarea cititorilor (sau, fie! spre disperarea mea!), autorul menționează cu indiferență că unii dintre clienți au murit și uneori își manifestă dorința de a afla cine a mai dat ortul popii recent (neavând nici măcar scuza colegei sale, Nicky, o credincioasă ferventă care consideră că moartea este de fapt începutul) și compară plictiseala de a privi un musical cu tortura din închisorile americane.
În general, autorul face cam toate lucrurile pe care oamenii decenți încearcă să le evite și își învață copiii să le evite: ascultă conversațiile altora și le postează în termeni malițioși pe Facebook, comentează defectele fizice ale celorlalți, judecă oamenii după aparențe, râde de ceilalți, se bucură de răul altora, simte plăcere când își bate joc de clienți mărind prețul articolelor de la o zi la alta, doar ca să le vadă dezamăgirea pe chip, și altele.
Totuși, cartea este pe alocuri și amuzantă (deși din păcate aproape exclusiv pe socoteala altora, cel mai ieftin tip de umor), și ocazional fascinantă, pentru cine e pasionat de cărți. Autorul explică destul de detaliat cum achiziționează cărți, expune istoria unor cărți sau a unor practici ale librarilor, prezintă tehnologii de imprimare a cărților, face paralele între modul de operare al librăriilor azi versus înainte de amploarea luată de internet, inclusiv paralele cu Londra anilor 1930, în care George Orwell a lucrat într-o librărie.
Fragmente amuzante:
„Când sortam cutiile de cărți de la Haugh of Urr, am dat peste un Ghid de conversație francez-galez de la Collins. Ar trebui să fii în cea mai groaznică vacanță ca următoarele propoziții să ți se pară utile:
– Cineva a căzut în apă.
– Poți să faci o atelă?
– A dat o mașină peste ea.
– Ajută-mă să-l car.”
și
„În mesajele de pe Amazon de azi, am găsit unul în care o clientă se plângea de o carte comandată acum vreo săptămână și ceva. „Marginile (în special cele de sus) sunt acoperite cu un strat gros de mucegai (…)”. […] Cartea „mucegăită” a fost returnată cu poșta de azi. Nu era deloc mucegăită. I-am trimis un email cumpărătoarei să îi mulțumesc că a returnat-o și i-am spus că „mucegaiul este în ochii celui care privește”.
Alte recenzii de la Shaun Bythell:
