🔥 CARTEA O SUTĂ DE ROCHII ARE REDUCERE PE:
Am comandat cartea „O sută de rochii” de Eleanor Estes după ce am citit câteva cuvinte despre ea și m-a fascinat. Imediat după ce am intrat în posesia ei, fiica mea a primit cadou o carte de colorat cu rochii de epocă și a decis că vrea să citească singură cartea, făcând mici pauze de colorat rochii. Așa că a citit-o și câteva luni cartea a stat în bibliotecă, atrăgându-mi atenția și stârnindu-mi curiozitatea.
Zilele trecute, în așteptarea ultimelor cărți comandate, am decis să îi citesc eu fiicei mele „O sută de rochii”, și fiica mea a acceptat, chiar dacă o citise deja.
Cartea este tradusă de Lavinia Braniște (seria pentru copii Rostogol, Interior zero) și ilustrată foarte frumos de Louis Slobodkin, cu desene în creion și acuarelă cu un efect încețoșat care îl lasă pe cititor să își imagineze singur detaliile fiecărui desen.
Cartea este povestea unei fetițe, Wanda Petronski, elevă atipică doar și prin nume, într-o școală plină cu Peggy, Maddy, Jack și Thomas.
Dacă îți place recenzia cărții O SUTĂ DE ROCHII, atunci vezi 👉 lista cărților scrise de Eleanor Estes
Wanda provine dintr-o familie foarte săracă, este orfană de mamă, fratele ei, elev și el, este nevoit să muncească. Wanda are o singură rochie spălăcită pe care o poartă în fiecare zi.
Ea locuiește într-un cartier în care puțină lume îndrăznește să se aventureze, cu străzile înfundate de noroi și case locuite de persoane înspăimântătoare, despre care circulă zvonuri sinistre. La școală, Wanda Petronski stă în una dintre ultimele bănci.
Mă opresc aici puțin ca să îmi exprim nelămurirea cu privire la decizia învățătoarei de a-i așeza pe copii în bănci în funcție de, evident, statutul social și de notele luate.
Mă intrigă pentru că, așa cum se va dovedi, cartea este un strigăt de ajutor împotriva discriminării și a prejudecăților, și singurele personaje din carte care sunt trase la răspundere, de autoare și de cititori, sunt copiii, chiar dacă ei fac ce văd la adulți. În acest caz, adultul cel mai relevant din viața lor, învățătoarea, discrimina copiii asezându-i în bănci în felul următor: în colțul clasei stăteau „băieții neciopliți” cu note proaste în catalog și noroi pe picioare!, în primele bănci stăteau copiii cu note bune și care nu aveau noroi pe încălțări.
La un moment dat doamna învățătoare citește melodramatică o scrisoare și își manifestă dorința ca elevii ei să nu discrimineze și jignească pe cineva doar pentru că are un nume diferit. Dar nu se oprește să se întrebe dacă nu cumva ea însăși este modelul copiilor din clasă, cum cu siguranță mulți adulți nu se întreabă când copiii sau elevii lor sunt răutăcioși sau judecă după aparențe.
Revenind la firul epic, Wanda ajunge în centrul atenției tuturor atunci când le spune colegelor de clasă că are acasă 100 de rochii colorate, frumoase, ordonate în dulap. La ce se referă, de ce alege să spună așa ceva și unde duce acest comentariu veți descoperi singuri dacă vă decideți să citiți cartea.
Deși repetitivă și oarecum schematică (am avut senzația că citesc o carte clasică, complexă, rescrisă pentru copii, cum sunt de exemplu Alice în țara minunilor sau Micul Prinț, dar nu am reușit să găsesc informații că așa ar fi), cartea reușește să aducă în prim plan niște idei interesante, dintre care vreau să o extrag pe aceasta: trăirile sufletești și dilemele celor care se tem să intervină într-o răutate, pentru a nu ajunge la rândul lor victime.
Perspectiva lui Maddie, o fetiță de asemenea săracă, ce se lasă purtată în jocul …bătăii de joc la adresa Wandei, ocupă mare parte din poveste și este impresionantă. Maddie nu ar vrea să râdă de Wanda dar se teme să intervină pentru că nu dorește să atragă atenția asupra ei, și eventual fetele să înceapă să râdă de ea. Așa că nu intervine, dar nu se iartă niciodată.
Maddie este personajul care evoluează cel mai mult pe parcursul cărții, și gândurile și temerile ei sunt foarte plauzibile. Mi s-a părut un personaj foarte bine conturat, spre deosebire de Peggy, despre care nu știm dacă e superficială sau a fost tratată cu superficialitate de autoare, sau despre deosebire de însăși Wanda, care nu ia personal cuvântul decât printr-o scrisoare pe care, pentru a o înțelege, trebuie oricum să o citim având în minte descrierile făcute anterior de celelalte personaje.
Cartea este frumoasă și, deși tristă, are câteva mesaje ce merită transmise.
Totuși, cred că în carte sunt idei cu care se putea face mult mai mult decât a făcut autoarea: abilitatea de a trăi în artă sau în mintea proprie ca să fugi de realitate, prejudecățile, sărăcia, răutatea gratuită a copiilor care, de prea multe ori, vine chiar din neștiința că poți răni pe cineva fără să îți dai seama.
Și de aceea cred că e nepotrivit că în carte nu i se atribuie nicio vină învățătoarei care a creat chiar mediul propice înmulțirii discriminării și prejudecăților.
🔥 CUMPĂRĂ CARTEA O SUTĂ DE ROCHII CU REDUCERE DE PE:
Alte recenzii de la Eleanor Estes:
Mihaela-Dana Stoica este redactor Booknation.ro de 404 zile și a scris până acum 34 articole.
Se află pe poziția 23 din 41 de redactori.
Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Mihaela-Dana Stoica aici.