De profesie economist, poeta Atena Ivanovici, născută pe plaiuri băcăuane la 22 august 1967, ne dăruie de ceva vreme, cu o caldă și acaparatoare generozitate, o poezie a simțirii imediate, cea a valului care spumegă încercând să atingă tâmplele templului celest.
Descoperim în poemele în vers alb, apropierea de un intimism ospitalier, aparent simplist și totuși plin de un simbolism subliminal, care se inoculează în seratele lăuntrice ale felului de a fi într-o geometrie sinusoidală, cu răscruci de drumuri necunoscute și poteci deja bătătorite, cu dureri pansate și răniri apoteotice, prin intermediul unor unități frazeologice care nu alunecă în tentația adjectivismului creator de mărgeluțe pentru un fals colier.
sunt acum bântuite
de gânduri
cu chipuri ascunse
de voaluri de mireasă
şi inimile pe care le-am locuit
au fantomele lor
seducătoare ca orice himeră
cu arome extrase prin transfuzii repetate
din mine
nu mă căuta prin casele acelea
şi nici prin inimi
fantomele s-au desprins deja
îşi trăiesc propria viaţă
simte-te în nopţile mele
ca la tine acasă
Creațiile sale îmbrățișează idila existențială, sensibilitatea sinestezică ce nu lasă în urmă izul de siropism redundant și nostalgia unui suflet de cristal care știe să privescă spre Marele Vitraliu cu ochi cristalini.
că sunt drepte
dar eu le măsuram
cu orizontul
într-o zi
tu ai să-mi spui
că mă iubeşti
iar eu am să-ţi măsor
cuvintele
cu veşnicia
Versurile albe curg asemeni unui râu scăpat din prizonieratul muntelui, etalând influențe bacoviene, cu înălțări și coborâri, într-un continuu carnagiu al solemnului închiant vieții, cu tate bucuriile și avatarurile ei.
O poetă extraordinară, sensibilă și pură!
Bravo si sa o tina tot asa 🙂