Oameni de lângă noi- Daniel Dăian

Absolvent al Facultății de Istorie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, poetul, prozatorul și dramaturgul Daniel Dăian, născut la 29 noiembrie 1978, este pălmuirea necesară din literatura românească.

Daniel-Daian-1024x768

Modalitatea versificatoare pe care poetul o încearcă poate fi asemuită cu zgomotul glonțului care îți trece pe la ureche, obligându-te să recreionezi stilul de viață. Este un dans între Cauză și Efect, fără vreo nuanță de orbecăire într-un ținut al nimănui, pentru că poetul și-a ales cochilia nemărginirii în momentul în care a simțit primul sărut al Muzelor Parnasului.

Astfel că găsim în versuri Căutarea, încercarea de redefinire într-o lume care se redefinește în funcție de capricii și oportunitați:

”încercam să mă imaginez stafia unui vis
și reușeam într-o mare măsură să întunec lumina de la robinet
atunci când îngrijorarea vecinelor mele
atingea paroxismul lor lacrimogen direct în obraji

încercam să mă imaginez stafia unui vis
și reușeam într-o mare măsură să întunec lumina de la robinet
atunci când îngrijorarea vecinelor mele
atingea paroxismul lor lacrimogen direct în obraji”

sau tentația sfidării într-un amplu duel cu propriul sine:

”eram și prea viu și prea de tot în opinia lor îngăduitoare
și eram cu certitudine viu de vreme ce dădeam din mâini și picioare
să le ajung din urmă toate părerile de rău
poate chiar să le depășesc cu un surâs machiavelic
într-un colț al gurii de celuloză
primită cadou de la asociația de locatari din celălalt bloc care mă privea
cum fac pe moartea în balconul meu de la trei
și nu reușesc”

arbori-de-cristal-refexii

Cursivitatea versurilor, care dansează, precum o sabină dezgolită, între tânguire și strigătul sfidării, te duce cu gândul la săgeata care surâde mefistofelic înainte de a sfârteca putreziciunea mărului originar. În anumite poeme, care combină realul și suprarealul într-un boț de realitate netrunchiată, descoperi plăcerea de a dansa pe frânghia vieții deasupra abisului. Este exact ca și cum ai privii Nedefinitul prin ochelarii unui filatelist sau precum ai sfredeli Necunoscutul cu lampa unui miner care înaintează printre roci.

umblam și nimeni în jurul meu
nu avea timp să supraviețuiască atât de mult
încât să-mi numere pașiisunt bărbatul animal care nu îți vorbește niciodată despre reguli
doar bestia o face atunci când contabilizează moartea
după mușcături
iubește-mă ca și cum aș fi omul
cu o mie de colivii în palme și îți promit
că de astăzi voi învăța să merg
cu inițiativă

sunt și câine și cortina care acoperă
justul de injust
și puținul de mai mult
în mine necunoscutele ating apogeul
naufragiile își revin la viață
Ӕn trupul meu obsesiile au patima abruptului
până la capăt
iar dacă mă vei întreba
încotro se sfârșește acest capăt
mă tem că nu știu ce ți-aș mai putea răspunde
sunt doar un fragment apocaliptic
unde toate râurile răului s-au întâmplat deja
pentru a nu știu câta oară
și nu știu cum
din mine au devenit și ceilalți atât de mulți
încât
abia încăpeam
în mijlocul foii”

Literatura pe care ne-o oferă Daniel Dăian, în ”Arbori de cristal-Reflexii”, ”Reflexii din Temnița îngerilor”, ”Țipătul rotund” și ” Ultimul Dumnezeu” , este una a provocării, una căreia poetul îi oferă privilegiul majusculei prin aureolarea cu o îndrăzneală, când copilăroasă, când plină de lăuntrica maturitate a senectuții. Astfel că, întreaga creație de până acum a autorului devine un soi de șotron în care cititorul decide în ce pătrat este indicat să arunce pietricica.

Dacă iubiți poezia despuiată de subterfugii inutile, citiți-l pe Daniel Dăian!

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 iubitori de carte s-au alăturat Tribului Booknation.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Website Comments

Iubim comentariile tale :)