1
Carismatic și plin de vervă, Mugur Dumitriu ne încântă și ne oblojește de ceva vreme sufletele prin intermediul poeziilor sale, versurile oferite nouă cu o sinceră generozitate având un efect profilactic și uneori chiar panaceic.
Suflet pădure
Mi-e sufletul pădure neumblată,
Iar ochii-mi sunt poteci nebănuite.
Mă bat doar vânturi dintr-o veche soartă
Mușcând adânc din palmele-mi uimite.
Mi-e zâmbetul un codru-ntunecat
De nesăruturi nemărturisite…
Mă simt închis în lemnul nesculptat
Și sunt nescris în cărți închipuite.
Sunt un păcat ce nu are poruncă,
Și sunt poruncă fără vre-un păcat!
Adorm în paturi nefăcute încă
Și mă ascund în ploi ce n-au plouat.
Mi-e sufletul un lemn crescut în piatră,
Un munte-ntors cu fața la apus.
Mă-ncui pe dinafară-n bibliotecă
Și-mi scriu scrisori de unde nu m-am dus.
Poezia lui Mugur Dumitriu este asemeni unei licori primordiale pe care o verși pe îndelete în suflet, simțind cum ”acolo” înmugurește ceva aparte, crescând într-un ritm halucinant odată cu fiecare clipă câștigată sau irosită, plângând și râzând odată cu tine într-o simbioză în care conceptul de camaraderie este redefinit în funcție de îndrăzneala zborului spre nicăieri.
Sunt donator…
Sunt donator de fericiri proscrise,
Scriu anti-legi și nu am să subscriu
Transplatului de inimi indecise!
Nu stiu ce-mi sunt și nici nu vreau să știu!
Am eprubete-n care fericirea
Se scaldă-n ADN primordial!
Inciziile au urme de săruturi
Și forme dezgolite matinal.
Citiți poeziile lui Mugur Dumitriu și lăsați licoarea să vă ungă sufletele!
Multumesc mult, Cristian! Abia acum am reusit sa citesc articolul tau. Multumesc din suflet!
Mugur, nu te mai pot citi pe antedimineti…:(
Cu stima, Iuliana Grigore