Oameni de lângă noi – Mugur Dumitriu

Carismatic și plin de vervă, Mugur Dumitriu ne încântă și ne oblojește de ceva vreme sufletele prin intermediul poeziilor sale, versurile oferite nouă cu o sinceră generozitate având un efect profilactic și uneori chiar panaceic.

Suflet pădure

Mi-e sufletul pădure neumblată,

Iar ochii-mi sunt poteci nebănuite.

Mă bat doar vânturi dintr-o veche soartă

Mușcând adânc din palmele-mi uimite.

Mi-e zâmbetul un codru-ntunecat

De nesăruturi nemărturisite…

Mă simt închis în lemnul nesculptat

Și sunt nescris în cărți închipuite.

Sunt un păcat ce nu are poruncă,

Și sunt poruncă fără vre-un păcat!

Adorm în paturi nefăcute încă

Și mă ascund în ploi ce n-au plouat.

Mi-e sufletul un lemn crescut în piatră,

Un munte-ntors cu fața la apus.

Mă-ncui pe dinafară-n bibliotecă

Și-mi scriu scrisori de unde nu m-am dus.

 

Poezia lui Mugur Dumitriu este asemeni unei licori primordiale pe care o verși pe îndelete în suflet, simțind cum ”acolo” înmugurește ceva aparte, crescând într-un ritm halucinant odată cu fiecare clipă câștigată sau irosită, plângând și râzând odată cu tine într-o simbioză în care conceptul de camaraderie este redefinit în funcție de îndrăzneala zborului spre nicăieri.

Sunt donator…