Recenzie „Oraşul Oaselor” de Cassandra Clare

de | sept. 30, 2017 | Ficțiune, Ficțiune pentru Adolescenți, Literatura Universală, Recenzii cărți

O mână de vânători de umbre au decis că descoperirea tuturor secretelor şi cunoştinţelor lumii merită orice efort şi renunţarea oricărui beneficiu şi lucru material dar şi uman. Aceştia s-au numit Fraţii Tăcuţi, iar sediul lor se află în Oraşul Oaselor. Ei sunt cei la care se apelează în cazul unor boli grave sau în cazul unor probleme a căror rezulvare este urgentă. Însă, asta nu înseamnă că Fraţii Tăcuţi sar în ajutorul oricui, oricând, fiecare acţiune al acestora fiind pusă mai mereu pe seama norocului beneficiarului acestui ajutor.

Însă, Fraţii Tăcuţi şi al lor, Oraş al Oaselor sunt doar un punct de atracţie în minunată poveste a Cassandrei Clare, un punct printre multe altele mi-a acaparat atenţia şi mi-a ţinut curiozitatea alertă în timp ce alergam  printre pagini. Multe puncte mi-au apărut pe harta imaginaţiei, puncte ce s-au intersectat datorită minionei, de doar cincisprezece ani, Clary Fray.

O vrajă de uitare instantanee cu efect dizolvabil şi iadul începe să se dezlănţuie vizibil, la propriu, în lumea lui Clary Fray. Propria realitate i se năruie, mama îi este răpită, Luke îi reneagă prezenţa şi orice asociere cu ea şi mama ei, face cunoştinţă cu lumea ascunsă vederii mundanilor şi descoperă că o prietenie de o viaţă poate atârna pe partea abisului atunci când sentimentele nu îţi sunt împărtăşite. Pare că pentru Clary Fray, pentru o clipă de iluminare, pierde câte un sfert din viaţă, iar adevărul te face să te îndoieşti de trecut.

Vânători de umbre chipeşi şi mortali, precum Jace, Alec şi Isabelle, magicieni ce îţi pot face farmece de uitare, precum măreţul, Magnus Bane, o petrecere care îţi poate transforma cel mai bun prieten, Simon, în şobolan, doar fiindcă ai băut o poţiune incorectă, vieţi salvate la limită dintr-un duel al copiilor nopţii, vârcolacii şi vampirii şi omul negru al vânătorilor de umbre, în persoana lui Valentine, reînviat. Ce îţi poţi dori mai mult, decât o viaţă trăită periculos, la o vârstă când nici măcar nu ai apucat să ieşi bine din regulile bine stabilite ale părinţilor!?

-Acum, mai precis, de ce-aţi venit aici?

-Din cauza lui Simon. Nu mai e.

-Ah, zise Magnus, cu delicateţe, nu mai e ce, mai precis?

-Nu mai e, repetă Jace, de pildă a pierit, e absent, se remarcă prin lipsa de prezenţă, a dispărut.

Oraşul Oaselor m-a aruncat în războiul lui Valentine, un vânător de umbre, ce în urmă cu cincisprezece ani a visat la o nouă lume; una pură în care nephilimii să fie puternici, nesupuşi unor legi incorecte sau eronate. După cincisprezece ani în care toată lumea l-a crezut mort, semnele trimit mesaje că se va întoarce pentru a-şi finaliza planul macabru. Dar cine este totuşi Valentine de a reuşit să inspire teama unei întregi lumi ascunse? Care sunt mai exact planurile sale? De ce surprize va mai avea parte Clary Fray în căutarea mamei dispărute?

-Unde există senzaţia că nu există răsplată, zise Hodge, apare un dezechilibru între puteri. E un dezechilibru uşor de exploatat, dar asta nu e o cale înţeleaptă. Unde este dragoste, este de asemenea un fel de adesea şi ură. Pot exista umăr la umăr.

Când auzi peste tot de Cassandra Clare şi cărţile sale, nu te poţi abţine din a nu te uita şi tu. Drept pedeapsă, rămâi subjugat şi vrei mai mult. Cu fiecare carte deschisă descopăr că îmi place tot mai mult să citesc fantasy.

-O să fim împreună acolo, zise Valentine. Aşa cum s-ar cuveni.

Asta sună grozav, gândi Clary. Doar tu, soţia ta comatoasă, fiul tău şocat de bombe şi fiica ta care te urăşte de moarte. Ca să nu mai pomenim de faptul că cei doi copii ai tăi s-ar putea să fie îndrăgostiţi unul de altul. Da, asta sună a reuniune familială perfectă.

Titlu: ORAŞUL OASELOR
Autor: Cassandra Clare
An apariție : 2014
Editura: LEDA
Nr. Pagini: 480
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2133

Alte recenzii de la Cassandra Clare:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Daniela a fost redactor Booknation.ro și a scris 98 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Daniela aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments