Poezia din lumea de beton și fier forjat

poezie-stilou-hartie

Într-o lume care se rătăcește de sine într-un ritm halucinant, oare care este rostul poeziei?

Mai simte norodul telenovelizat freamătul versificației? Se pare că totuși da, judecând după cantitatea versurilor care apar prin diverse grupuri. Cantitatea aproape apocaliptică, echivalentă parcă cu potopul biblic, știrbește calitatea, provăduind o poezie smiorcăită și terifiant de prozaică.

Când îl “doare” sufletul şi nu mai poate răbda, românul se apucă să scrie poezie, înşiruind verbiajul unor cuvinte, aproape ca la o spovedanie pe care te grăbeşti să o termini cât mai repede pentru că te dor genunchii.

Uite aşa apar pseudogrupurile poetice cu zeci de mii de membrii şi zero realizări editoriale, grupuri păstorite de oameni care se cred a fi buricul pământului doar pentru că au scris undeva în neanderthalul existenţei lor zgrunţuroase, o carte pe care au citit-o doar rudele.

Psudopoeţii sunt exact ca babele clevetitoare care, de cum au ieşit de la biserică încep să clevetească. În plus babele clevetitoare se pricep la lecţii de etică religioasă deşi nu au citit nici măcar un rând din vreo scriptură.

Aşa şi pseudopoeţii, “taie şi spânzură” pe cei ce nu respectă calapodul lor, dând lecţii fără a fi de acord să primească lecţii de la alţii, ţinând digresiuni despre “răsfăţul muzelor” pe care doar ei îl pot simţi, vorbindu-ţi pe un ton afectat, iar tu ai impresia că i-a împietrit limba sau poate că a sărutat un ciuline.

Românul iubeşte cultura virtuală, dizertaţiile facebook-iste, comentariile răutăcioase şi pline de o presupusă superioritate intelectuală!

Asta este, suntem aproape 20 de milioane de poeţi!

De la o vreme observ că tot apar cu toptanul scriitori, poeţi, povestitori de buzunar cârpit care scriu redundant, poeţi ce înşiruie cu nemiluita cuvinte prinse în tentaculele unui verbiaj imund, dar mai ales tot felul de critici, căci nimic nu este mai uşor în mândra noastră societate decât să arunci cu noroi în alţii.

Fraţilor, nimeni, dar absolut nimeni nu poate păcăli parnasul, pentru că dacă nu laşi cuvintele să-ţi curgă prin vasele sangvine până când simţi că te contopeşti cu ele, zadarnic scrii!

Eşti doar un plastograf care se ţine departe de emoţii, eliberând amalgamul unor cuvinte reci care vor pieri în molozul maculaturii. Dacă nu ai un mesaj important de transmis celorlalţi e mai bine să numai scrii.

Dacă nu poţi să stabileşti o punte emoţional-afectivă cu cititorii, e mai bine să nu mai scrii.

Trebuie să simţi cum în tine cuvintele strigă, palpitând în fiecare clipă, tânjind după dulcea lumină a libertăţii, să simţi noaptea nesomnul, când mâna freamătă sub imboldul de a scrie, când tu numai eşti tu, dezintegrându-ţi existenţa, lasând-o să joace o mie de roluri de personaje care îţi deschid ochii spre bucolica nemărginire şi ceea ce este poate cel mai important, niciodată să nu te laşi înşelat de parfumul perfecţiunii, căci ştreangul entelehiei nu va face altceva decât să te cantoneze într-un anumit tipar, şablonizându-ţi ideile.

Nu împodobiţi inutil cuvintele, obligându-i pe cititori să citească cu dex-ul lângă ei, este îndeajuns doar să le ferchezuiţi cu ajutorul unor unităţi frazeologice neobişnuite, care te îndeamnă să vizualizezi povestea, strecurându-te aproape pe negândite printre rânduri.

Cărţile sunt legătura dintre realitate şi onirism. Și nu uitaţi, vă rog, nimeni nu poate păcăli parnasul!

Totuși sunt câțiva poeți care mi-au intrat la suflet: Raluca Neagu, Mugur Dumitriu, Oana Mihai, Delia Feraru.

Ei chiar scriu o poezie pură. Versurile lor sunt fărâme de viață, stropi de suflet. EI CHIAR SIMT ȘI TRĂIESC POEZIA. Restul e fandacsie, neicușorule!

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Article Tags

Iubim comentariile tale :)