Dragobetele, sărbătorit astăzi pe 24 februarie, aduce în prim-plan dragostea, bucuria apropierii și începutul primăverii. Îți propunem 40 de poezii de Dragobete din literatura clasică română și universală, alese pentru această ocazie.
Selecția de aici este diferită de cea din antologia generală de poezii de dragoste Booknation: am ales alte poeme, începând cu „Nu te-ai priceput!” și „Mânioasă” de George Coșbuc, apoi versuri de Eminescu, Alecsandri, Macedonski și alți poeți. Textele sunt autentice, nu poezii generate; ele sunt potrivite tematic pentru Dragobete, chiar dacă nu au fost scrise special pentru această sărbătoare.
Cele mai cunoscute poezii de Dragobete și de iubire
Poezii de iubire autentice de George Coșbuc, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri și Alexandru Macedonski, potrivite pentru o dedicație de Dragobete.
Vrei să citești și alte poeme romantice? Descoperă 100 de poezii de dragoste, cu o selecție separată de aceasta.
1. Nu te-ai priceput!
de George Coșbuc
Nu te-ai priceput!
Singur tu nu mi-ai plăcut,
Că eu tot fugeam de tine?
O, nu-i drept, nu-i drept, Sorine!
Ți-am fost dragă, știu eu bine,
Dar, să-mi spui, tu te-ai temut.
Și eu toate le-am făcut,
Ca să poți să-mi spui odată,
Să mă-ntrebi: Mă vrei tu, fată?
Și plângeam de supărată
Că tu nu te-ai priceput.
Nu te-ai priceput!
Zici că-s mândră și n-am vrut
Ca s-ascult vorbele tale?
Dar de unde știi? În cale
Ți-am umblat și-n deal și-n vale,
Și-orișiunde te-am știut.
Zile lungi mi le-am pierdut,
Să mă-mprietenesc cu tine:
Tu-mi umblai sfios, Sorine,
Și plângea durerea-n mine,
Că tu nu te-ai priceput.
Nu te-ai priceput!
Am fost rea și n-aș fi vrut
Să te las, ca altă fată,
Să mă strângi tu sărutată?
Dar m-ai întrebat vrodată?
Mă-nvingea să te sărut
Eu pe tine! Pe-ntrecut
Chip cătam cu viclenie
Să te fac să-ntrebi, și mie
Mi-a fost luni întregi mânie
Că tu nu te-ai priceput.
Nu te-ai priceput!
Zici că de m-ai fi cerut
Mamei tale noră-n casă,
N-aș fi vrut să merg? E, lasă!
Că de-o fată cui-i pasă,
Nu se ia după părut!
De-ntrebai, ai fi văzut!
Tu să fi-nceput iubitul,
Că-i făceam eu isprăvitul
Tu cu pâinea și cuțitul
Mori flămând, nepriceput!
2. Mânioasă
de George Coșbuc
Am să merg mai înspre seară
Prin dumbrăvi, ca mai demult,
În priveghetori să-mi pară
Glasul Linei că-l ascult.
Mai știu eu ce-aș vrea s-ascult!
Că-n zori Lina sta-n portiță,
Sălta-n vânt a ei altiță,
Vântul îi sălta-n cosiță
Și-i făcea floare-n obraz:
Eu mergeam la plug în laz,
Și, când trec, Lina s-ascunde,
Parcă nici nu m-a văzut.
Îi vorbesc, și nu-mi răspunde,
Nu-mi răspunde!
Și-o întreb, și nu-mi răspunde!
Și mă mir ce i-am făcut!
Vreau de-aici să rump o floare!
Ochii unui înger scump
Au albastrul de cicoare,
Și cicoare vreau să rump
Mai știu eu ce-aș vrea să rump!
Că-n amiazi venind pe vale,
Întâlnii pe Lina-n cale:
Fragi i-am dat, ea mi-a zis: Na-le!
Ți-am cerut eu ție fragi?
Ochii ei frumoși și dragi
Priveau tot spre poala rochii,
S-a pus Lina pe tăcut,
Și vedeam că-i umblă ochii,
Umblă ochii!
Ca la șerpi, îi umblă ochii,
Și mă mir ce i-am făcut!
Să-mi pun capul pentr-o Lină,
Să mă fac un om pribeag!
Ieși din neguri, lună plină,
Să mă vezi la Lina-n prag
Mai știu eu ce-aștept în prag!
Alte dăți suna zăvorul;
Lina pe furiș, ca dorul,
Pășea-n degete pridvorul
Și la mine-n prag venea,
Mamă-sa cât ce-adormea.
Azi ard hainele pe mine,
Mi-e greu capul ca de lut,
Stau în prag și ea nu vine,
Nu mai vine!
E târziu și nu mai vine…
Și mă mir ce i-am făcut!?
3. Pe aceeași ulicioară…
de Mihai Eminescu
Pe aceeași ulicioară
Bate luna la ferești,
Numai tu de după gratii
Vecinic nu te mai ivești!
Și aceiași pomi în floare
Crengi întind peste zaplaz,
Numai zilele trecute
Nu le fac să fie azi.
Altul este al tău suflet,
Alții ochii tăi acum,
Numai eu, rămas același,
Bat mereu același drum.
Ah, subțire și gingașă
Tu pășeai încet, încet,
Dulce îmi veneai în umbra
Tăinuitului boschet
Și lăsându-te la pieptu-mi,
Nu știam ce-i pe pământ,
Ne spuneam atât de multe
Făr-a zice un cuvânt.
Sărutări erau răspunsul
La-ntrebări îndeosebi,
Și de alte cele-n lume
N-aveai vreme să întrebi.
Și în farmecul vieții-mi
Nu știam că-i tot aceea
De te razimi de o umbră
Sau de crezi ce-a zis femeia.
Vântul tremură-n perdele
Astăzi ca și alte dăți,
Numai tu de după ele
Vecinic nu te mai arăți!
4. Crăiasa din povești
de Mihai Eminescu
Neguri albe, strălucite
Naște luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le întinde pe câmpie;
S-adun flori în șezătoare
De painjen tort să rumpă,
Și anină-n haina nopții
Boabe mari de piatră scumpă.
Lângă lac, pe care norii
Au urzit o umbră fină,
Ruptă de mișcări de valuri
Ca de bulgări de lumină,
Dându-și trestia-ntr-o parte,
Stă copila lin plecată,
Trandafiri aruncă roșii
Peste unda fermecată.
Ca să vad-un chip, se uită
Cum aleargă apa-n cercuri,
Căci vrăjit de mult e lacul
De-un cuvânt al Sfintei Miercuri;
Ca să iasă chipu-n față,
Trandafiri aruncă tineri,
Căci vrăjiți sunt trandafirii
De-un cuvânt al Sfintei Vineri.
Ea se uită… Păru-i galben,
Fața ei lucesc în lună,
Iar în ochii ei albaștri
Toate basmele s-adună.
5. Lasă-ți lumea ta uitată
de Mihai Eminescu
Lasă-ți lumea ta uitată,
Mi te dă cu totul mie,
De ți-ai da viața toată,
Nime-n lume nu ne știe.
Vin’ cu mine, rătăcește
Pe cărări cu cotituri,
Unde noaptea se trezește
Glasul vechilor păduri.
Printre crengi scânteie stele,
Farmec dând cărării strâmte,
Și afară doar de ele
Nime-n lume nu ne simte.
Părul tău ți se desprinde
Și frumos ți se mai șede,
Nu zi ba de te-oi cuprinde,
Nime-n lume nu ne vede.
Tânguiosul bucium sună,
L-ascultăm cu-atâta drag,
Pe când iese dulcea lună
Dintr-o rariște de fag.
Îi răspunde codrul verde
Fermecat și dureros,
Iară sufletu-mi se pierde
După chipul tău frumos.
Te desfaci c-o dulce silă,
Mai nu vrei și mai te lași,
Ochii tăi sunt plini de milă,
Chip de înger drăgălaș.
Iată lacul. Luna plină,
Poleindu-l, îl străbate;
El, aprins de-a ei lumină,
Simte-a lui singurătate.
Tremurând cu unde-n spume,
Între trestie le farmă
Și visând o-ntreagă lume
Tot nu poate să adoarmă.
De-al tău chip el se pătrunde
Ca oglinda îl alege –
Ce privești zâmbind în unde?
Ești frumoasă, se-nțelege.
Înălțimile albastre
Pleacă zarea lor pe dealuri,
Arătând privirii noastre
Stele-n ceruri, stele-n valuri.
E-un miros de tei în crânguri,
Dulce-i umbra de răchiți,
Și suntem atât de singuri
Și atât de fericiți!
Numai luna printre ceață
Varsă apelor văpaie,
Și te află strânsă-n brațe,
Dulce dragoste bălaie.
6. Stau în cerdacul tău…
de Mihai Eminescu
Stau în cerdacul tău… Noaptea-i senină.
Deasupra-mi crengi de arbori se întind,
Crengi mari în flori de umbră mă cuprind
Și vântul mișcă arborii-n grădină.
Dar prin fereastra ta eu stau privind
Cum tu te uiți cu ochii în lumină.
Ai obosit, cu mâna ta cea fină
În val de aur părul despletind.
L-ai aruncat pe umeri de ninsoare,
Desfaci visând pieptarul de la sân,
Încet te-ardici și sufli-n lumânare…
Deasupră-mi stele tremură prin ramuri
În întuneric ochii mei rămân,
Ș-alături luna bate trist în geamuri.
7. Romanță (De-aș fi, iubito)
de Vasile Alecsandri
De-aș fi, iubito, gingașa floare
Ce crește-n vale, lângă pârău,
Aș da și roua și mîndrul soare
Pe-o rază dulce din ochiul tău.
De-aș fi, iubito, pasărea mică
Ce printre frunze saltă ușor,
Pe-a tale brațe stând fără frică,
N-aș vrea în lume ca să mai zbor.
De-aș fi, iubito, vântul de seară,
Eu nici o floare n-aș îngâna,
Ci cât e noaptea de primăvară
Pe sânu-ți fraged m-aș legăna.
De-aș fi, iubito, îngerul care
Te-adoarme noaptea cu glasul său,
Ți-aș fura tainic o sărutare
Și-n cer te-aș duce pe sânul meu.
8. Romanță (Draga mea, a noastră viață)
de Vasile Alecsandri
Draga mea, a noastră viață
E ca pomul cu verdeață
Ce dă umbră, ce dă flori
Tinerilor călători.
Draga mea, amoru-n viață
E ca dulcea cântăreață
Ce se-ngână cu-al ei dor
Sus, în pomul roditor.
Draga mea, amor și viață
Simt a îernei rece gheață.
Omul merge la mormânt,
Pomul cade pe pământ.
Dar cât le rămâne viață
Tot suspină cu dulceață
Suvenirul scump în om,
Păserica dulce-n pom.
9. Amor
de Alexandru Macedonski
De mi-ai da, înger, o sărutare,
Miere-aș culege pe buza ta:
Aș fi albină și ai fi floare
Dacă o dată m-ai săruta!
Și focu-n pieptu-mi atât de mare,
Din pieptu-mi tânăr ar răscoli
A voluptății dulce vulvoare
Ce feți aprinse face-a păli!
De mi-ai da, înger, o sărutare.
Mi-aș da viața pe un minut
Căci eu aș pune a mea iubire,
Iubirea-mi toată într-un sărut!
Iar ale mele cântece-ori-care
Le-aș rupe-atuncea, rupe cu zor…
Însă aș trece la nemurire
Numai c-un singur cântec de-amor!
10. Romanță (Negura nopții)
de George Coșbuc
Negura nopții doarme pe mal,
Ca răzbunarea unor blestemuri,
Reci sunt de crivăț negrele vremuri,
Te voi cuprinde ca să nu tremuri,
Dragă, și-al feții rumăn oval
Culcă-l la pieptu-mi, stând visătoare.
Ochii tăi negri îmi vor fi soare,
Și prin săruturi, iubita mea,
Te-oi face caldă de-ți va părea
Orișice crivăț vânt de răcoare.
Vino cu mine! Tânăr sunt eu,
Tu ești frumoasă, floare de nalbă!
Noaptea voi face-o să-ți fie albă,
Din stele roșii face-ți-voi salbă,
Brâu îți voi face din curcubeu
Să te cunoască îngerii soră!
De te vor prinde zilele-n horă,
Cea mai frumoasă zână vei fi
Și-a lor crăiasă îți va găti
Rochii de purpor din Auroră.
Soarele-n Osturi are palat,
Cât de idilic stă-n orizonuri!
În tot tabloul el are tonuri,
Numai credința află-n el tronuri,
Numai amorul e-ncoronat.
Acolo nimeni nu cântă solo,
La toate ține duet Apolo
O, și-aici lumea cât e de rea!
Acolo-n Osturi, iubita mea,
Vino să mergem și noi acolo!
Poezii scurte de Dragobete pentru mesaje și felicitări
Versuri mai scurte despre îndrăgostire, sărutări, priviri și promisiuni. Pot fi trimise persoanei iubite pe 24 februarie.
Mai multe versuri concise poți găsi în colecția de poezii scurte.
11. Ai plâns și tu odată?
de Matilda Cugler-Poni
Ai plâns și tu odată?
Eu, zău, nu pot să cred.
Ah! lacrimi lasă urme
Ce ani întregi se văd.
Un ochi care odată
A plâns de dor și chin,
Mă crede, nu degrabă
Se face iar senin.
Un ce fără de nume
Rămâne-n el ascuns –
Dar ochii tăi sunt limpezi:
Nu pot să cred c-ai plâns.
12. El a venit spre mine (incipit)
de Matilda Cugler-Poni
El a venit spre mine
Și mâna mi-a luat.
Și-n ochii lui atuncea
Adânc am căutat.
Dar ce-am văzut în dânșii,
Ah! nime n-a afla,
Căci toat-a mea durere
Și dorul meu era.
13. Cântec (În ochii tăi…)
de Ion Minulescu
În ochii tăi ca-n două oglinzi însuflețite
Amurgul își răsfrânge privirea-nsângerată
Și ochii tăi sunt roșii ca două flori de mac
Plutind împerecheate pe luciul unui lac.
În ochii tăi amurgul, ușor, pe nesimțite,
Se stinge ca lumina din candela uitată
Și ochii tăi din roșii se-ntunecă și par
Doi ochi tăcuți de sfântă pictați într-un altar.
14. Romanță (Iubirea mea nu-i zvon de șoapte)
de Cincinat Pavelescu
Iubirea mea nu-i zvon de șoapte,
Nici mandolină pe sub geamuri,
E vânt sălbatic, vânt de noapte,
Ce smulge flori și frânge ramuri.
De-ți place urletul furtunii
Și balul mării-nfuriate,
Cu frică pleacă-te spre iadul
În care dorul meu se zbate.
Dar dacă-n inima ta plină
Nu-ncap simțirile eterne,
Atunci înfundă-ți capu-n perne
Și-adormi în cânt de mandolină!
15. Romanță (Când furtuna geme-n zare)
de Cincinat Pavelescu
Când furtuna geme-n zare,
Râul fuge spumegând;
Dar ce fuge și mai tare
— E un gând!
Către cuib in fuga mare
Păsărică trece-n zbor;
Dar ce fuge și mai tare
— E un dor!
Tună. Fulgerul trăsnește,
Ca săgeata sparge norul…
Dar ce vine și mai iute
— E amorul!
16. Romanță (O, vis al iubirii trecute!)
de George Topârceanu
O, vis al iubirii trecute!
Sunt singur — omătul târziu
Pătează aleile mute
Și parcul e încă pustiu.
Văd iarăși castanii și plopii.
Prin ramuri suspine străbat.
Acum cu sfială m-apropii
De banca pe care ai stat.
Și pieptul începe să-mi bată.
De sus fluturând a căzut
Pe bancă o foaie uscată,
O frunză din anul trecut…
17. Romanță (Mi-ești dragă…)
de Alfred Moșoiu
Mi-ești dragă… N-am același drum,
Ca drumul care-ți mână pasul
Și totuși ești a mea și-acum,
Și gândului îi ești popasul.
Ca o poruncă de amvon,
Cobori în mine când te-apropii,
Și-apoi când pleci, ești ca un zvon,
Pe care-l poartă seara plopii…
Rămâi mereu, când pleci mereu,
Ca un parfum de floare rară…
Și-n vraja sufletului meu,
Vei fi mereu întâia oară…
18. Mă-ntrebai, dragă,-ntr-o zi
de Mihai Eminescu
Mă-ntrebai, dragă,-ntr-o zi
Cine-n lume s-o găsi
Pe noi a ne despărți.
Iată dealul s-au găsit
Pe noi de ne-au despărțit,
Dealul cel cu râurile,
Cerul lumei plin de stele,
Oamenii cu vorbe rele.
Între mine și-ntre tine
E o țară și mai bine,
Între viața ta ș-a mea
S-au pus oamenii perdea.
19. Mariei
de Traian Demetrescu
Sub farmecul de lună blondă,
Când, singură, în nopți senine,
Vei plânge tristă, visătoare,
Gândește-te atunci la mine!
Când din clavir vei smulge note
De-o mult duioasă simfonie,
Gândește-te și-atunci la mine,
Marie, dulcea mea Marie!
Clavirul, — scumpul tău prieten, —
Și luna nopților albastre,
Îți vor aduce-aminte vecinic
De clipele iubirii noastre!
20. Luna și tu
de Traian Demetrescu
Pe calea, înspre care dornic
Pornit-am către tine-acum,
Nu mă-nsoțește decît luna
Ca o tovarășă de drum.
Parcă suntem de mult prieteni,
Destinul ei nu mi-e secret:
Ea-n ceruri e o stea pribeagă,
Eu pe pămînt un biet poet!
Și dacă astăzi luminează
Cărarea spre iubita mea,
Odată, peste groapa-mi tristă,
Va lumina tot ea, tot ea…
Dar viața, ca să mă-nspăimînte,
Oricît de tristă – nu putu:
Prietenă în cer mi-e luna,
Și-n lume, dragă numai tu!
Poezii romantice și idile despre dragoste
Povești de iubire, întâlniri, timiditate, tandrețe și amintiri, cu tonuri diferite de la un poet la altul.
Pentru alte creații ale poetului, vezi și selecția de poezii de Mihai Eminescu.
21. Romanță (Te-am strâns sărutându-te, Radă)
de George Coșbuc
Te-am strâns sărutându-te, Radă,
Târziu într-o noapte d-april —
Azi mai fiecare copil
Ne cântă iubirea pe stradă.
Că oameni deși n-au știut
De noi și de tainele noastre,
Dar stelele bolții albastre
Văd toate, și ele-au văzut.
Și-o stea, căzătoare din cer,
Ea mării ne-a spus sărutarea,
Și luntrei ne-a spus apoi marea,
Iar luntrea ne-a spus la năier.
Pe țărm erau stoluri de fete
Cu drag de năier ascultând —
Și ele râdeau scuturând
Flori albe din negrele plete.
Iar fetele-un cântec făcură
Și-i deteră aripi de vânt;
Batjocur-au pus ele-n cânt
Și patima, dragă, și ură.
Și astfel, de noaptea d-april
În lume sunt cântece, Radă;
Ne cântă iubirea pe stradă
Azi mai fiecare copil.
22. Romanță în stil vechi
de George Topârceanu
Se stinge amurgul cu roșii văpăi,
Și noaptea de vară
Coboară-n tăcere pe munți și pe văi,
Înaltă și clară.
La marginea apei să-și caute vad
O turmă s-abate.
Răsare și luna din codri de brad,
În singurătate.
Măicuțele-n umbra părerii de rău
Se duc să se culce;
Din vale s-aude un glas de pârău
Sălbatic și dulce.
Odihna s-așterne pe sfântul lăcaș
Din vremea străbună.
Și numai o fată cu dor pătimaș
Mai cântă sub lună.
Iubitul și-așteaptă s-o prindă în braț
La poală de munte,
Și lung s-o sărute cu dulce nesaț,
Pe ochi și pe frunte.
23. Iubiri de foc
de Artur Stavri
Și de-aĭ vĕzut’o ‘ntăia oară
Și-ţĭ pare dragă de pe cînd
Copil staĭ nopţĭ întregĭ visînd,
Nu plînge: rana ţi-ĭ uşoară.
Şi cînd şi ochiĭ eĭ te dor
Şi glasul eĭ frumos te doare,
Tot nu e cel maĭ sfînt amor:
N’aĭ maĭ uitat pe alta oare?
Şi de-o visezĭ mireasă mîne
Şi-ţĭ moare azĭ cînd ţi-ĭ maĭ dragă,
Din toată dragostea rămîne
De-abea o amintire vagă;
Dar cînd odat’o aĭ în braţă
Şi-ţĭ rîde ‘n lacrimĭ de noroc,
Atuncĭ iubirea-ĭ ca de foc
Şi-ţĭ arde’n inimă pe vieaţă.
24. Pe furiș
de Traian Demetrescu
E un copil! E o copilă!
Sunt amândoi copii;
Iubirea lor e o idilă
Cum sunt prin poezii.
Furiș se întâlnesc adese
Și el îi recitează
Sonete din Musset culese;
Ea tace și oftează.
Apoi în ochii lui privește,
Cu ochii îl mângâie
Și-l roagă dacă o iubește
Cu ea să mai rămâie.
El cu o vorbă mintea-i fură
Și-o farmecă șiretul!
Dar se izbește peste gură
Că i-a șoptit secretul.
Cu șoapte repezi și timide
Amorul și-l îngână,
Iar întâlnirea lor se-nchide
C-o strângere de mână.
Se hotăresc în ziua-a două
Să se revadă iarăși;
Iubirea lor e vecinic nouă,
De și sunt vechi tovarăși.
Și setea patimei aprinsă
Din ochi li se revarsă,
Ea pleacă de durere ’nvinsă,
El cu simțirea arsă.
Iubirea lor e o idilă
Cum sunt prin poezii;
El un copil! Ea o copilă!
Sunt amândoi copii!
25. Mărturisire
de Traian Demetrescu
În zarea ochilor tăi negri
Tu ai melancolii de seară
Și în făptura ta întreagă
Ceva de primăvară…
Un suflet vag și blînd răsare
Din mîngîierea ta de șoapte,
Și părul tău mă-nfiorează
Ca umbrele de noapte…
Pe buze zîmbetele tale
Atîtea fericiri înseamnă
Și ai priviri ce mă-ntristează
Ca un apus de toamnă…
Dar cînd știu că mă uiți… că soarta
Pe alte căi vrea să te poarte,
Tu mă-nspăimînți, îmi turburi mintea,
Ca temerea de moarte…
26. Același farmec
de Traian Demetrescu
La Nord, în țările ploioase,
Cu melancolice popoare,
Sunt visători ce plâng și sufăr
De nostalgii de soare…
Și, rar, când cerul le trimite
O rază caldă, o zâmbire,
În loc să cânte, să renască,
Ei mor de fericire…
În lumea visurilor mele,
Pustii ca niște serbezi aștri,
Eu plâng de dulcea nostalgie
A unor ochi albaștri…
Și știu că o privire numai
De-ar fi asupră-mi să coboare,
Ea ar avea același farmec
Ca razele de soare…
27. Farmec
de Traian Demetrescu
Sălbatic viforul azvîrle
Din crengi întîrziate foi,
Și ciorile – convoi funebru –
Se lasă pe copacii goi!
Pribeagă-n haos trece luna.
Ca o nălucă din povești –
Iar tu cu ochii melancolici,
Adînc in ochii mei privești.
Apoi frumoasa mea minune,
Cu sculptural și trist profil,
Pe sînu-ți gol, îmi rezem fruntea,
Și blînd, adorm ca un copil…
28. Noi ne-ntâlnim
de Octavian Goga
Murea cucernic busuiocul în păhărelul din fereastră,
Sărmana floare-ngălbenită ne cunoștea povestea-ntreagă,
Știa pesemne câtă jale ne-ascunde zodia pribeagă
Și lăcrima când fără milă noi îngropam iubirea noastră.
Amurgul toamnei mohorâte ne-a despărțit atunci cărarea
Și, vezi, cum ne-a supus mândria neînfrânată și păgână;
Când pe frumoasa noastră moartă am coborât-o în țărână,
Noi amândoi cu sloi de gheață ne-am scris în suflete uitarea.
Ne-a înghețat vâltoarea largă… Nebuni ne-am aruncat în spume,
Pe-atâtea unde mincinoase ne-a legănat de-atunci viața,
Când ne vedeam pe la răspântii, ne întorceam în pripă fața,
Căci ne-am trudit a noastre drumuri să nu se-ncruciseze-n lume.
Iar salba viselor măiestre ne-a risipit-o nenorocul,
și câte ne-a furat ursita în goana ei neîntreruptă!
Azi ne-ntâlnim săraci și singuri… doi bieți oșteni striviți în luptă
Avea tata drept să plângă odinioară busuiocul…
Cum ne privim acum în față, pe noi același gând ne paște,
În umbra vorbei care minte noi tăinuim aceeași jale…
Și eu cu gândurile mele și tu cu visurile tale
Din morții toți cați îngroparăm cinstim aceleași sfinte moaște.
Ni-i țințirimul plin acuma… Movile nu mai pot să-ncapă,
Dar una singură ne cheamă cu toate-aducerile-aminte:
Ca făcători de rele-n noapte, noi ne-ntâlnim printre morminte,
Îi ducem flori frumoasei moarte și-i plângem amândoi la groapa…
29. Fior
de Octavian Goga
Mesteacănul ne zgriburală poarta,
Biet cerșetor ce-i despuiat de fire,
Și picuri grei, ca lacrimi de durere,
Se scurg pe coaja albă și subțire.
Bolnav, amurgul tremură pe dealuri…
— Ostrov de flori e odăița noastră,
Și stăm pierduți… când vântul vine-n pripă,
Drumeț trudit să geamă la fereastră.
Tot mai aproape vaierul lui moare,
Tot mai pripit cu degetul lui bate.
— Noi ascultăm. — Visarea noastră mută
Pe același drum cărările-și abate:
Pesemne-acuma, undeva departe,
Vreun călător în taina serei plânge,
Ori, înșelat în visu-i de-o viață,
El blestemă și mâinile le frânge…
Noi tresărim! Același gând năpraznic
Ne fulgera fiorul lui de gheață,
Și, îndemnați de-o clipă de cutremur,
Cercetător noi ne privim în față.
30. Ochiul tău iubit (variantă)
de Mihai Eminescu
Ochiul tău iubit,
Plin de mângâieri,
Dulce mi-au lucit
Până ieri.
L-am iubit cu mii
Lacrime fierbinți
Și cu-atât de vii
Rugăminți.
Și cum suferii
De al tău amor,
Cât de mult dorii
Ca să mor!
Pururi te cătam
Pe orice pământ,
Căci a-ți spune am
Un cuvânt.
Cămăruța ta
Sara să-mi deschizi,
Că te-oi dezmierda
Ca să râzi.
Să-ți închid îndat
Pe când tu te culci
Cu un sărutat
Ochii dulci.
Să măsor mereu
Cât de mult crescuși,
Să sărut al tău
Picioruș.
Sânul rotunjor
Când pe braț îl porți,
Li s-ar face dor
Și la morți.
De te-ai potrivi
Astei rugăminți,
Fericiți om fi
Și cuminți.
Zână din păduri,
Umbră din povești,
Glas al dulcei guri,
Unde ești?
Poezii despre dor, despărțire și iubire neîmplinită
Versuri sensibile despre iubirile pierdute, dorul de cineva și emoțiile rămase după o despărțire.
31. Steluța
de Vasile Alecsandri
Tu, care ești pierdută în neagra vecinicie,
Stea dulce și iubită a sufletului meu!
Și care-odinioară luceai atât de vie
Pe când eram în lume tu singură și eu!
O! blândă, mult duioasă și tainică lumină!
În veci printre steluțe te cată al meu dor,
Ș-adeseori la tine, când noaptea e senină,
Pe plaiul nemuririi se nalță c-un lung zbor.
Trecut-au ani de lacrimi, și mulți vor trece încă
Din ora de urgie în care te-am pierdut!
Și doru-mi nu s-alină, și jalea mea adâncă
Ca trista vecinicie e fără de trecut!
Plăceri ale iubirii, plăceri încântătoare!
Simțiri! mărețe visuri de falnic viitor!
V-ați stins într-o clipală ca stele trecătoare
Ce las-un întuneric adânc în urma lor.
V-ați stins! și de atunce în cruda-mi rătăcire
N-am altă mângâiere mai vie pe pământ
Decât să-nalț la tine duioasa mea gândire,
Steluță zâmbitoare dincolo de mormânt!
Căci mult, ah! mult în viață eu te-am iubit pe tine,
O, dulce dezmierdare a sufletului meu!
Și multă fericire ai revărsat în mine
Pe când eram în lume tu singură și eu!
Frumoasă îngerelă cu albe aripioare!
Precum un vis de aur în viață-mi ai lucit,
Și-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare,
Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit.
Un suvenir, comoară de visuri fericite,
De scumpe, și fierbinte, și dulce sărutări,
De zile luminoase și îndumnezeite,
De nopți venețiane și pline de-ncântări.
Un suvenir poetic, coroana vieții mele,
Ce mângâie și-nvie duioasă-inima mea,
Și care se unește cu harpele din stele
Când mă închin la tine, o! dragă, lină stea!
Tu dar ce prin iubire, la a iubirii soare,
Ai deșteptat în mine poetice simțiri,
Primește-n altă lume aceste lăcrimioare
Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri!
32. O fată plânge:
de Elena Farago
In calea ta, în calea pierduților tăi pași,
Eu noi mai fi nimica — de-acuma înainte —
Căci nici un semn, în cale, nu-ți va aduce-aminte
De tot ce-o plânge’n taina durerei care-o lași,
Și’n dorul ce nu’și știe măcar o vină,’n drumul
Pe care pleci acuma, senin, nepăsător —
In care pleci cu gândul senin, că nu te dor,
In jalea lor tăcută, nici florile, nici scrumul
Atâtor zile’n care ai fost unicul zeu
Al unei vieți, ce gata îți stă să ți se’nchine…
O, du-te’n drumu’n care nădejdea de mai bine
Ți-i singurul tovarăș — o, du-te dragul meu…
Și fii senin căci nimeni nu va veni să-ți spună
Și nimeni nu-ți va cere o lacrimă, măcar,
In ziua când fiorii atâtuia zădar
Vor îngheța o fată și-o dragoste nebună.
33. Ești singură
de Octavian Goga
Ești singură astăzi, tu, inima mea,
Biserică veche-n ruină,
Sub bolta ta sfântă,-nnegrită de vremi,
Azi nici un drumeț nu se-nchină.
Ești singură astăzi – Păreții-s bătrâni,
Nu-i cântec în stranele mute,
Icoanele-s șterse, și nimenea nu-i
Altarul uitat să-l sărute.
Prin neguri arare s-abat amintiri
Lăcașul pierdut să și-l vadă,
Și fâlfâie tainic din aripa lor
Ca groaznice paseri de pradă.
Ducându-și pierzarea, trec vifore-n drum,
Te zbuciumă-n goană păgână-
Și tu ceri zadarnic un fulger răzleț
Să-ți năruie bolta bătrână!
34. Trandafiri
de Octavian Goga
Nemângâiete flori bolnave,
Voi, albi și galbeni trandafiri,
V-a scris o jalnică poveste
Ursita ne’nduratei firi.
Cum tresăriți voi când vă paște,
Cu ochi flămânzi, păgânul gând,
Și câte patimi vă-nfioară
Nevinovatul trup plăpând.
Păcate negre dorm în pieptul
Pe care-o mână rea v-a pus,
Și să roșiți voi de sfială
Nu v-a dat dreptul Cel de Sus.
35. Fără tine
de Traian Demetrescu
Pe același drum pornesc și-acuma,
Dar singur, trist, ca-ntr-un delir,
Precum m-aș duce să vărs lacrimi
Pe-o groapă dintr-un cimitir.
Și-n camera aceeași intru
Deschid tăcutele ferești
Clavirul, patul, cărți, oglinda,
Sunt toate… numai tu nu ești!
Singurătatea și urîtul
Mă prind ca într-un întins pustiu…
Parcă e moartă lumea toată
Și numai singur eu sunt viu!
36. Unei fete
de Ion Minulescu
O, nu mă mai privi întrebătoare
Cu ochi-ți mari și plini de-atâta milă,
Căci niciodată n-o să poți, copilă,
Pătrunde jalea inimii ce moare.
Tu pari născută-n țara primăverii
Cu cer senin și mare de smarald
În valurile căreia își scald
Tremurătoare umbre palmierii.
Și nu cunoști posomorâte valuri
Bătute veșnic de ocean și vânturi
În preajma căror n-auzi alte cânturi
Decât eternui zbuciumat de valuri.
Întoarce-ți, dar, privirile spre soare
Spre orizonturi pururea senine
Și nu căta să reînviezi în mine
Apusul vis ce încă tot mă doare.
37. Romanța ultimei seri
de Ion Minulescu
Pe buzele-mi roșii port și-astăzi stigmatul
Dezastrelor mute din ultima seară…
Pe buzele-mi roșii ― apusuri de vară ―
Port urmele luptei pierdută-n palatul
Eternului Mâine
Și fostului Ieri!…
Mi-ai spus într-o seară că-i ultima seară!…
Vai!… Ultima seară ce trist se sfârșea…
Te văd parcă și-astăzi învinsă,
Culcată,
Pe-aceeași arabă și veche sofa,
Cu pleoapele-nchise,
Cu gura-ncleștată
Și mâinile-n cruce ca două stindarde
Salvate din focul cetății ce arde!…
Sărmană învinsă de însuși învinsul
Voințelor tale…
Supremă chemare
Ce-și pierde zigzagul în gesturi ce mor…
Lumină nocturnă de stea căzătoare…
Pe buzele-mi roșii privește stigmatul
Dezastrelor mute din ultima seară
Și-ascultă-ți a luptei stridentă chitară
Cum plânge,
Și-n urmă, cum moare-n palatul
Eternului Mâine
Și fostului Ieri!…
Sunt glasuri de clopot ce parcă te cheamă
Și glasuri de ștreanguri ce scârțâie-n vânt…
Un glas de frânghie și-un glas de aramă
Se zbat împreună,
Și două sentințe
Topite sunt parcă-ntr-un singur cuvânt:
„Amantul te minte”…
„Amantul te minte”…
Și-n viață, același etern Început
E doar profanarea acelor Sfârșituri,
Trăite
Și-apuse cu cei din trecut!
38. Romanță (A mea tânără taină)
de George Gordon Byron (traducere de Ion Heliade Rădulescu)
A mea tânără taină afund rămâne-ascunsă
În tristu-mi, singuratic suflet prea obosit;
Iar când inima-mi bate de sila ei împunsă
L-a ta ca să răspunză, atunci ea s-a vădit!
Și singură-n tăcere o simt iar tremurând.
A mea flacără este vecinică, nevăzută
Ca și slaba lumină candelei sub mormânt,
Ș-a deznădejdii rece întunecime mută
În veci nu o va stinge; iar razele ei sânt
Întocmai de zadarnici ca și când n-ar fi fost.
Aibi-mă-n pomenirea-ți, la groapa mea nu trece
Făr-a-ți arunca ochiul și fără a gândi
L-aceea ce cenușa-i te simte, deși rece;
Singura chinuire și iad ce-aș suferi
Este de a fi stinsă din pomenirea ta.
Ascultă-mi ast din urmă glas singur pentru tine
Virtutea nu oprește a plânge pe cei morți;
În veci eu ți-am cerut-o, fă-mi singurul ast bine
O lacrimă să-ntimpin l-a veciniciei porți,
Întâia ș-a din urmă răsplată de amor.
39. Dor
de Panait Cerna
Pustii sunt țările străine
De ce-am plecat de lângă tine?
Când tu ești binele meu unic,
În triste zări de ce mă-ntunic?
Necunoscute, oarbe genii
În graiul dulce al sirenii
M-au rupt de îngeru-mi de pază.
Pe drumuri fără nici o rază…
Și-a vieții tale stea, iubito,
În giulgi de nori au învălit-o:
În suflet bun ca o icoană
Deschis-au nemblânzită rană…
Trist, încărcat de plâns, ca norul,
Jelește-acum în mine dorul;
Dar toate lacrimile mele
De s-ar schimba-n eterne stele,
Tot n-aș putea răscumpăra
O clipă din durerea ta.
…Au cine-a spus că depărtarea
E soră dreaptă cu uitarea?
Nici despărțirea, nici mormântul,
Nici Cel ce ține-n mâni pământul
Nu pot să puie-mpotrivire
Acolo unde e iubire…
Renaște sufletu-mi, din pară,
Ca pasărea cea legendară,
Și mândru își pornește zborul
Spre sufletu-ți, mântuitorul…
În ceasul nostru de-ntâlnire
Sălbatec plâns va fi prin fire:
La dorul meu de ani, nestinsul,
Va da răspuns tot necuprinsul
În larg va cuvânta mereu
Furtuna sufletului meu…
Când nourii au să detune,
Eu suferința mea ți-oi spune;
Când va sclipi sub fulger firea,
Atunci mi-oi spune eu iubirea;
Când tot trecutul vei uita,
Blând două guri se vor căta:
Se vor căta, vor tremura,
Închișii ochi vor picura.
Pe pieptu-mi mâna ta vei ține
Răni vechi, răni multe să se-aline…
Stejarii de furtuni s-or frânge
Noi mai puternic ne vom strânge…
În tresărirea de lumine,
Atât de-aproape te voi ține,
Că trăsnetul de-ar fi să vie,
Am râde de a lui mânie.
Căzând pe unul, din înalt,
El ar lovi și pe cellalt,
Dar răzvrătirea lui deșartă
Tot n-ar putea să ne despartă.
Se-ntreabă inima-mi pustie:
De ce-am pornit în pribegie?
Când tu ești singurul meu bine,
De ce-am plecat de lângă tine?…
40. Romanță (Când seara pe brațu-mi)
de Alexandru Pelimon
Cînd seara pe brațu-mi,
C’unŭ tonŭ îngerescŭ,
Reverșĭ armoiea
Ce’atît o iubesc
Cît simtĕ al meŭ sufletŭ
Cunoștĭ oarĕ atunci?
Frumoasele-mĭ zile
Le gust foarte dulcĭ!
Ah! cîntă, iubito!
Ah! cîntă, mereu!
Ah! cîntă, frumoaso,
Ca unŭ Dumnezeŭ!
Cînd rîzi, cu a ta buză
D’amorŭ înzeitŭ,
Ș’ascunzĭ gelosiea
Ce‘n ochĭ ți-am zărit,
Atuncĭ lăngă peptu-mĭ,
Te strîng și trăesc,
În cerŭ par’că sîntemŭ
Ș’așa îțĭ vorbesc :
Iubește, copilă !
Iubește, mereu !
Iubește, frumoaso,
Ca ŭnŭ Dumnezeŭ
Cînd tu eștĭ voioasă
Și ’mĭ zicĭ, te iubesc
Atunci ca p’unu angelu
Te ascult, te privesc
Ah ! pentru iubirea-ți,
Viața’mi aș da
Tu ești a mea soartă !
Tu ești steaoa mea !
Mai zi-mi-o, iubită !
Mai zi-o mereu !
Mai zi-mi-o, frumoaso,
Ca ŭnŭ Dumnezeu !
Ce poezie să trimiți persoanei iubite de Dragobete?
Pentru o declarație veselă sau jucăușă, începe cu „Nu te-ai priceput!” ori „Mânioasă” de George Coșbuc. Pentru o dedicație tandră poți alege „Romanță (De-aș fi, iubito)” de Vasile Alecsandri, iar pentru un mesaj foarte scurt „Cântec (În ochii tăi…)” de Ion Minulescu. Pentru relații la distanță sau o iubire pierdută, citește „Steluța” și „Fără tine”.
Când este Dragobetele?
Dragobetele este sărbătorit astăzi pe 24 februarie. Obiceiurile populare și datele tradiționale au variat între regiuni, dar sărbătoarea a rămas asociată cu îndrăgostirea, întâlnirea tinerilor și revenirea primăverii.