poezii de dragoste

Am pregătit pentru tine o colecție inedită de poezii de dragoste de la cei mai mari poeți români, dar și internaționali, poezii care vor topi inima persoanei iubite.

Ce poezii de dragoste ți-am pregătit?

Folosește navigatorul pentru a sări direct la poezia dorită.

  1. În dulcele stil clasic – Nichita Stănescu
  2. Iubire – Lucian Blaga
  3. A mea – Adrian Păunescu
  4. Poem – Nichita Stănescu
  5. Cântec în doi – Lucian Blaga
  6. Sărut – Romeo Morari
  7. Într-o joi cu dragoste – Nichita Stănescu
  8. Ce faci la ora când mi-e dor de tine – Adrian Păunescu
  9. De-ai şti… – Veronica Micle
  10. De ce nu-mi vii – Mihai Eminescu
  11. Domniţa – Mateiu Ion Caragiale
  12. Cântec de dor – Nichita Stănescu
  13. Catrenele dragostei – Lucian Blaga
  14. Ce e amorul? – Mihai Eminescu
  15. Poemul V – Pablo Neruda
  16. De dragoste – Nichita Stănescu
  17. De câte ori, iubito – Mihai Eminescu
  18. Dorința – Mihai Eminescu
  19. Departe sunt de tine – Mihai Eminescu
  20. Iubind în taină – de Mihai Eminescu
  21. Izvorul nopții – Lucian Blaga
  22. Tu eşti cea nouă? – Walt Whitman
  23. Fluturi sărutându-se – Elisabeta de Wied

 

În dulcele stil clasic – Nichita Stănescu

Mă învelesc de frig într-o speranță
cum se-nvelește soba nou zidită
în reliefuri de faianță
cu focul pururi logodită.

Nu pune mâna peste mine dacă-i vară
căci n-ai să înțelegi nimic
stimată doamnă-domnișoară
din frig.

Ci vino când nu merge nimeni
când nu avem picioare, vino
dar mai ales când voi fi orb,
lumino.

 

Iubire – Lucian Blaga ~ poezii de dragoste

Iubești – când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori și de toamnă,
de foc, de anotimpul din vine.
Iubești – când suavă icoana
ce-ți faci în durere prin veac
o ții înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.
Iubești – când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânți să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.
Iubești – când simțiri se deșteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-așteaptă
nu moartea, ci altă poveste.
Iubești – când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îți este-n aceeași măsură
și lavă pătrunsă de lună.

Iubire – Lucian Blaga ~ poezii de dragoste

A mea – Adrian Păunescu

Cum treci acum și apa e-n ruine,
și-ți este bine și îmi este bine,
aș vrea să-ți spun, iubito, că în tine
e vie vrerea ambelor destine.

Te voi iubi cu milă și mirare
cu întrebare și cu disperare,
cu gelozie și cu larmă mare,
c-un fel de fărdelege care doare.

Și jur pe tine și pe apa toată
care ne ține barca înclinată
că vei rămâne – dincolo de număr
și dincolo de forme, măști și vorbe –
a mea, de-a pururi, ca un braț în umăr.

Poem – Nichita Stănescu ~ poezii de dragoste

Spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi
și ți-aș săruta talpa piciorului,
nu-i așa că ai șchiopăta puțin, după aceea,
de teamă să nu-mi strivești sărutul?…

Cântec în doi – Lucian Blaga

Și vine toamna iar’
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustăm
cu miere-amestecat veninul.
Doi suntem gata s-ajutăm
brândușele ardorii
să înflorească iar’ în noi
și-n toamna aceasta de apoi.
Doi suntem, când cu umbra lor
ne împresoară-n lume norii.
Ce gânduri are soarele cu noi —
nu știm, dar suntem doi.

Sărut – Romeo Morari

Când ai să-mi ieși în cale iar
Să nu-mi spui nici o vorbă, doar
să te apropii-ncet, tăcut
să regăsim într-un sărut
Trecutul-ntreg, îmbrățișați
uitând de noi, de toți uitați
și să rămânem astfel, duși
ca în “Sărutul” lui Brâncuși…

Într-o joi cu dragoste – Nichita Stănescu

Seară de joi, seară deasă de suflet,
în care destinele noastre creşteau
ca iarba de primăvară,

iar eu te iubeam
atât de mult, încât te uitam,
crezând că faci parte din mine.

Şi numai atunci mă miram
când, uneori, surâdeam, şi tu
nu surâdeai

când jefuiam copacii de frunze,
şi tu
rămâneai lângă ei, mai departe.

Atunci mi-apărea
că eşti altcineva,
dar numai atât cât poate să fie
altcineva soarele serii
luna.

Într-o joi cu dragoste - Nichita Stănescu

Ce faci la ora când mi-e dor de tine – Adrian Păunescu

Ce faci la ora când mi-e dor de tine
și niciun fel de răni nu te opresc
să-mi reconstitui trupul din ruine
și să-mi refaci tot viciul omenesc?

Mi-e teamă de o vârstă fără milă
când am să cad la pragul tău, înfrânt,
și-ai să-mi dedici tandrețea ta umilă
să mă mai scol nebun de la pământ.

Nu știu ce faci, când eu îți caut gura,
cu nebunia de soldat bătrân,
ce-și vindecă în cer harababura
și-mi dai motiv în viață să rămân.

Ce faci, adolescentă numai noapte?
Din jaful care n-are nici un rost,
te recompun cu gust de mere coapte
și nici nu știu, de fapt, ce fruct ai fost.

Eu te iubesc cu lipsă de rușine
a unei făr’delegi cu chipul tău
și-atât cât te blestem, îmi este bine
și-atunci când nu te simt, îmi este rău.

Ce faci la ora când mi-e dor de tine?
Iubirea mea, orgoliul meu e frânt,
te gust pe nesimțite și mi-e bine
și te găsesc intrată în pământ.

Eu simt că mor păzindu-te de toate
și n-am să mai rezist măcar un ceas
să te culeg din tot ce nu se poate
și să mă-nchin la tot ce mi-a rămas.

De-ai şti… – Veronica Micle ~ poezii de dragoste

De-ai şti, iubite, cât de mult
Mi-i dor ca glasul tău s-ascult,
Ai veni pe-aripi de vânt
Şi mi-ai spune un cuvânt.
Vorba fie rea sau bună,
Am vorbi-o împreună,
M-ai vedea, eu te-aş privi,
Vorbele s-ar înmulţi.
Tu mi-ai spune una mie,
Eu ţi-aş spune multe ţie
Făr-de rost şi chibzuire,
Însă toate de iubire.
Vino dar pe-aripi de vânt,
Vin de-mi spune un cuvânt,
Că mi-i dor atât de mult
Glasul tău să-l mai ascult.

De ce nu-mi vii – Mihai Eminescu

Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-așează brumă peste vii –
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
O, vino iar în al meu braț,
Să te privesc cu mult nesaț,
Să razim dulce capul meu,
De sînul tău, de sînul tău!
Ți-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblăm prin vai și lunci,
Te ridicăm de subsuori
De-atîtea ori, de-atîtea ori?
În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei …
Dar, oricît ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!
Căci tu înseninezi mereu
Viață sufletului meu,
Mai mîndră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!
Tîrzie toamna e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Și lanurile sunt pustii …
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

Domniţa – Mateiu Ion Caragiale

Verzi-tulburi ochii-i galeş revarsă pe sub gene
Ispita pătimaşă şi doru-nveninat.
E-naltă, cu păr galben, cu mersul legănat,
În grelele-i veşminte păşind măreţ şi-alene.

Mişcările-i sunt line, molatece, viclene,
Şi dulcele-i grai curge duios şi răsfăţat.
Dar, cine-i cată-n faţă se pierde săgetat
De negrul arc ce-mbină trufaşele-i sprincene.

Muiată-n nestimate şi-n horbote de fir,
În mâna-i – spelbă floare de ceară străvezie –
Ea poartă pe subţirea năframă nărămzie

Ca un potir de sânge un roşu trandafir –
Şi, tot ca el, rănită în plină tinereţe,
Tânjeşte, se-nfioară şi moare de tristeţe.

Domniţa - Mateiu Ion Caragiale

Cântec de dor – Nichita Stănescu ~ poezii de dragoste

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau tâmplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici şi tu nu mă mai băgai de seamă.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

Catrenele dragostei – Lucian Blaga

Dragă-mi este dragostea
bântuită de sprâncene,
de sprâncene pământene,
lungi, piezis-răsăritene.

Dragă-mi este dragostea,
soarele din an în veac,
dragostea ce poartă-n ea
moarte-ades și-ades un leac.

Spune-se că-n holda coaptă
macul îl dezbraci c-o șoaptă.
Dragă-mi este dragostea
care zice: nu și da.

Dragă-mi este dragostea,
mare face inima,
mare pe cât lumea-zare,
mică pe cât lacrima.

Dragă-mi este dragostea
care face stea si stea
din pământurile noastre –
prin poienile albastre.

Sângele își știe visul.
Dragă-mi este dragostea
cu-nălțimile și-abisul
și cu ce mai are-n ea.

Dragă-mi este dragostea –
locului nu pot s-o țin,
căci frumusetea ei dispare
în frumusețile-i ce vin.

Dragă-mi este dragostea,
dragă uneori furtuna
și-un păcat pe care-l arde
pe la miezul nopții luna.

Din aleanul trupului
sufletul se naște.
Dragă-mi este dragostea
ce de ani mă paște.

Dragostea ne-o țină zeii,
să ne-ncânte funigeii
ca urzeala inului
firele destinului.

Ce e amorul? – Mihai Eminescu

Ce e amorul?
E un lung prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Și tot mai multe cere.
De-un semn în treacăt de la ea
El sufletul ți-l leagă,
Încît să n-o mai poți uita
Viață ta întreagă.
Dar încă de te-așteaptă-n prag
În umbra de unghere,
De se-ntîlnește drag cu drag
Cum inima ta cere:
Dispar și cerul și pământ
Și pieptul tău se bate,
Și totu-atîrnă de-un cuvînt
Șoptit pe jumătate.
Te urmărește săptămîni
Un pas făcut alene,
O dulce strîngere de mîni,
Un tremurat de gene.
Te urmăresc luminători
Ca soarele și luna,
Și peste zi de-atîtea ori
Și noaptea totdeauna.
Căci scris a fost ca viață ta
De doru-i să nu-ncapă,
Căci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apă.

Ce e amorul? – Mihai Eminescu

Poemul V – Pablo Neruda

Ca să mă auzi
cuvintele mele
se subțiază uneori
ca urma pescărușilor pe plajă.

Colier, clopoțel buimac
pentru mâinile tale suave ca strugurii.

Îmi privesc cuvintele și-mi par străine.
Mai mult decât ale mele sunt ale tale.
Se agață de vechea mea durere ca iedera.
Astfel urcă pereții umezi.
Și ești vinovată de acest joc sângeros.

Ele fug de peștera mea întunecată.
Tu doar le umpli, numai tu le umpli.

Înaintea ta au locuit în singurătatea pe care o ocupi
și sunt obișnuite, mai mult decât tine, cu tristețea mea.

Acum vreau să spună ceea ce vreau să-ți spun.
Ca tu să mă auzi cum vreau să mă auzi.
Vântul neliniștii încă le mai trântește.
Uraganele visului încă le mai pulverizează.

Simt cum se colorează cu dragostea ta cuvintele mele.
Tu ocupi totul, tu stăpânești totul.

Voi face din cuvintele mele un colier infinit
pentru mâinile tale albe, suave ca strugurii.

De dragoste – Nichita Stănescu

Ea stă plictisită și foarte frumoasă
părul ei negru este supărat
mâna ei luminoasă
demult m-a uitat,
demult s-a uitat și pe sine
cum atârnă pe ceafă scaunului.
Eu mă înec în lumine
și scrîșnesc în crugul anului.
Îi arăt dintîi din gură,
dar ea știe că eu nu râd,
dulcea luminii făptură
mie, pe mine mă înfățișează pe când
ea stă plictisită și foarte frumoasă
și eu numai pentru ea trăiesc
în lumea fioroasă
de sub ceresc.

De câte ori, iubito – Mihai Eminescu ~ poezii de dragoste

De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheață mi-apare înainte:
Pe boltă alburie o stea nu se arată,
Departe doară luna cea galbenă – o pată;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasăre plutește cu aripi ostenite,
Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un pîlc întreg de păsări, pierzîndu-se-n apus.
Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare,
Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu… ea moare,
Visindu-se-ntr-o clipă cu anii înapoi.
Suntem tot mai departe deolaltă amândoi,
Din ce în ce mai sigur mă-ntunec și îngheț,
Când nu te pierzi în zarea eternei dimineți.

Dorința – Mihai Eminescu

Vino-n codru la izvorul
Care tremură pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.
Și în brațele-mi întinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ți desprind din creștet valul,
Să-l ridic de pe obraz.
Pe genunchii mei ședea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în păr înfiorate
Or să-ți cadă flori de tei.
Fruntea albă-n părul galben
Pe-al meu braț încet s-o culci,
Lăsînd pradă gurii mele
Ale tale buze dulci…
Vom visa un vis ferice,
Îngîna-ne-vor c-un cânt
Singuratice izvoare,
Blîndă batere de vînt;
Adormind de armonia
Codrului bătut de gînduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rînduri-rînduri.

Departe sunt de tine – Mihai Eminescu

Departe sunt de tine și singur lângă foc,
Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc,
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,
Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redeșteptînd în față-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vîntul lovește în ferești,
Se-toarce-n gîndu-mi firul duioaselor povești,
Ș-atuncea dinainte-mi prin ceață parcă treci,
Cu ochii mari în lacrimi, cu mîni subțiri și reci;
Cu brațele-amîndouă de gîtul meu te-anini
Și parcă-ai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini…
Eu te strîng la piept averea-mi de-amor și frumuseți,
În sărutări unim noi sărmanele vieți…
O! glasul amintirii rămâie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,
Să uit cum dup-o clipă din brațele-mi te-ai smuls…
Voi fi bătrân și singur, vei fi murit de mult!

Iubind în taină – de Mihai Eminescu

Iubind în tainã am pãstrat tăcere,
Gãsind cã astfel o sã-ți placã ție,
Cãci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigãtoare visuri de plãcere.
Dar nu mai pot. A dorului tãrie
Cuvinte dã duioaselor mistere;
Vreau sã mã-nec de dulcea-nvãpãiere
A celui suflet ce pe al meu știe.
Nu vezi cã gura-mi arsã e de sete
Și-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi,
Copila mea cu lungi și blonde plete?
Cu o suflare răcorești suspinu-mi,
C-un zâmbet faci gândirea sã se-mbete.
Fã un sfârșit durerii – vin la sânu-mi.

Izvorul nopții – Lucian Blaga

Frumoaso,
Ți-s ochii așa de negri încât seara
Când stau culcat cu capu-n poala ta
Îmi pare că ochii tăi, adâncii, sunt izvorul
Din care tainic curge noaptea peste văi,
Și peste munți și peste șesuri
Acoperind pământul
C-o mare de întuneric.
Așa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.

Tu eşti cea nouă? – Walt Whitman ~ poezii de dragoste

Tu ești cea nouă, atrasă către mine?
Ca să încep, te previn că, în mod sigur,
sînt foarte diferit de ceea ce presupui;
Oare crezi că vei găsi în mine iubitul tău?
Crezi că e ușor să mă faci să devin iubitul tău?
Crezi că prietenia mea îți va da deplină
satisfacție?
Crezi că sînt statornic și credincios?
Nu vezi nimic altceva decît această înfățișare,
acest calm și răbdător mod al meu de a fi?
Crezi că te îndrepți, pe un teren solid, către
un adevărat ecou?
O, visătoareo, nu te-ai gîndit că
aș putea fi o Fată Morgana, o iluzie?

Fluturi sărutându-se – Elisabeta de Wied

Cu gene ‘ncins-a ochii tăi
Cel ce-a creiat din veci iubirea,
Iar ei sclipiri de soare-au prins
Și-un fulger umed li-e privirea.

Cu drag eu genele-ți ating
Cu genele-mi de tremur pline,
Din ochi clipesc aprins și des –
Și ast-fel te sărut pe tine.

Bătând din aripi, când ne sunt
Unite-aprinsele pleoape,
E par’ că soarele-ar luci
Și ‘ntr ‘însul ne-am uita de-aproape.

Atunci eu sorb în ochii mei
Privirea ta, și mă ‘mpresoară
Scântei, un râu adânc de foc –
Iar genele mi se scoboară.

Se face noapte ‘n jurul meu!
Eu pier în stângerea clipirii,
Bătând din ostenite-aripi,
Topit de flacăra iubirii.

Fluturi sărutându-se - Elisabeta de Wied

Care este poezia de dragoste preferată?

Lasă-ne un comentariu mai jos, suntem curioși să descoperim noi poezii de dragoste și să le includem în lista noastră 🙂