Descoperă 50 de poezii de iarnă, de la pasteluri clasice despre ninsoare, ger, viscol și zăpadă până la poezii scurte pentru copii, săniuș, brad și sărbătorile de iarnă. Selecția include versuri de Vasile Alecsandri, George Coșbuc, Mihai Eminescu, Ion Minulescu, Ion Pillat și alți autori clasici, cu titlurile și autorii în cuprins.

Copiii pot descoperi versuri despre săniuș și brad, iar cititorii maturi pot întâlni poeme în care iarna devine peisaj al sufletului. Citește și poeziile de Crăciun sau poeziile de toamnă.

Poezii scurte de iarnă pentru copii, grădiniță și școală

Pentru cei mai mici, poți începe cu „Săniuța” de George Coșbuc, „Brădulețul” de Alexandru Toma sau „Păsărica în timpul iernei” de Ion Creangă. Pentru elevii din clasele primare, citește „Iarna” și „Viscolul” de Vasile Alecsandri ori fragmentul din „Iarna pe uliță” de George Coșbuc.

O parte dintre poeziile clasice sunt mai lungi. Pentru o recitare la grădiniță, alege câteva strofe dintr-un text marcat ca fragment sau un poem scurt complet, fără să-i modifici versurile.

Pasteluri clasice despre ger, zăpadă și săniuș

Peisaje ale iernii, de la câmpia înghețată la zăpada orașului și liniștea naturii.

1. Iarna

de Vasile Alecsandri

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

2. Gerul

de Vasile Alecsandri

Gerul aspru și sălbatic strânge-n brațe-i cu jelire
Neagra luncă de pe vale care zace-n amorțire;
El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre zori
C-un văl alb de promoroacă și cu țurțuri lucitori.

Gerul vine de la munte, la fereastră se oprește
Și, privind la focul vesel care-n sobe strălucește,
El depune flori de iarnă pe cristalul înghețat,
Crini și roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat.

Gerul face cu-o suflare pod de gheață între maluri,
Pune streșinilor casei o ghirlandă de cristaluri,
Iar pe fețe de copile înflorește trandafiri,
Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri.

Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare
Ce se-ntrec pe câmpul luciu, scoțând aburi lungi pe nare.
O! tu, gerule năprasnic, vin’, îndeamnă calul meu
Să mă poarte ca săgeata unde el știe, și eu!

3. Mezul iernei

de Vasile Alecsandri

În păduri trosnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!
Stelele par înghețate, cerul pare oțelit,
Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârțâie sub picioare.

Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Și pe ele se așază bolta cerului senină,
Unde luna își aprinde farul tainic de lumină.

O! tablou măreț, fantastic! … Mii de stele argintii
În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.
Munții sunt a lui altare, codrii – organe sonoare
Unde crivățul pătrunde, scoțând note-ngrozitoare.

Totul e în neclintire, fără viață, fără glas;
Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă – nici un pas;
Dar ce văd?… în raza lunei o fantasmă se arată…
E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!

4. Lumină iarna

de Ion Pillat

A nins. În soare codrul cu trunchiuri de cărbune
Întinde umbre-albastre pe proaspătul omăt
Și mă visez la geamuri cu anii îndărăt:
Văd dealul alb, târlia și vremurile bune.

Ies, scârțâie zăpada ca ieri sub pasul meu,
Și atârnând marame subțiri de promoroacă
De ramurile joase, lumina goală joacă
Azi numai pentru mine și pentru Dumnezeu.

Apoi își dă pe spate tot părul de beteală
Și sare învârtindu-și al razelor hanger
Și unde talpa-i roză atinge albul ger
Fulgerător scânteie pe nea câte-o petală.

Crra… trece pe sub soare vâslind întâiul corb.
A stat din joc lumina, pe brânci se face mică…
Crra… stolu-ntreg ― și-n umbră rămân privind cu frică
Trei picături de sânge pe-o ramură de sorb.

Iarna în Flandra, lucrare de Valerius De Saedeleer
Valerius De Saedeleer, „Iarna în Flandra”.

5. Zi de iarnă (fragment)

de Alexandru Macedonski

Se-nnorează ceru-albastru,
Nici o floare, nici un astru,
Căci și cer ca și pământ
Pus-au vara în mormânt.

Toate frunzele-adorate
Zboară-n vânt amestecate…
Corbi și ciori-nnegresc pe sus…
Rândunelele s-au dus.

Fulguiește de ninsoare
În pustiile ogoare,
Urlă crivățu-n copaci…
Vai de oamenii săraci.

De la munte pân’ la baltă
Numai crivăț ce te saltă;
Numai cer posomorât
Peste câmpul mohorât.

6. Sania

de Vasile Alecsandri

Zi cu soare, ger cu stele!… Hai, iubită, la primblare.
Caii mușcă-a lor zăbale, surugiul e călare;
Săniuța, cuib de iarnă, e cam strimtă pentru doi…
Tu zâmbești?… Zâmbirea-ți zice că e bună pentru noi.

Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe,
Răpind sania ușoară care lasă urme albe.
Surugiul chiuiește; caii zboară ca doi zmei
Prin o pulbere de raze, prin un nour de scântei.

Pe câmpia înălbită, netedă, strălucitoare
Se văd insule de codri, s-aud câni la vânătoare,
Iar în lunca pudruită cu mănunt mărgăritar
Saltă-o veveriță mică pe o creangă de stejar.

Acum trecem prin poiene, acum trecem prin zăvoaie;
Crengile-aninate-n cale ning steluțe și se-ndoaie.
Iată-o gingașă mlădiță cu șirag de mărțișori…
Tu o rupi?… Ea te stropește cu fulgi albi răcoritori.

7. Iarna (gerul din suflet)

de Traian Demetrescu

Aierul e rece, Iarna vine, vine
Sufletu-i de gheață l-a adus cu sine;
Dați-mi foc, căldură abia pot să strig,
Gerul e teribil, și mi-e tare frig!

Aș vrea să-mi iau zborul către-a mea iubită,
Căci la dânsa poate, flacăra. dorită
Voi găsi-o, însă văd că-n ochii ei
E o gheață-ntinsă cu adânc temei.

Am prieteni, însă, să mă duc la dânșii;
Dar aceiași gheață am găsit într-ânșii,
Toți reci!… O! căldură, abia pot se strig,
Gerul e teribil și mi-e tare frig!

Unde, unde. Doamne, să găsesc, căldură?…
Gheață e în oameni, gheață în natură!…
Unde?… a, în fine, iată acel loc,
În căminul nostru, acolo…. e foc!

8. Noapte de iarnă

de Alexandru Vlahuță

Vîntul șuieră în noapte, vaiete bocesc prin ramuri,
Întețit omătu-n spulber bate zuruind în geamuri;
Vălmășag de glasuri strigă prin văzduh. Eu, la căldură,
Povestesc singurătății — luînd vorbelor măsură —
Cît de mici și cît de albe-s mîinile iubitei mele,
Și ce dulce mi-e robia cînd mă-nlănțuie cu ele.
Și cum stau așa-n migala rimelor viclene, iată
Că în liniștea odăii simt, ca o suflare-nceată,
Lunecarea unei umbre… Un moșneag îmi stă-nainte;
Zgriburit de frig spre mine tinde mîinile lui sfinte,
Ca desprinse de pe cruce — mîini de trudă și-ndurare,
Mîini ce poartă semnul jertfei și-al durerii seculare —
Și-nțeleg, fără să-mi spuie, cine-i, și de ce-a venit…
Ca un vinovat, privirea în pămînt mi-o plec smerit,
Și-n tăcere-ascult cum ninsul picură topit în păru-i…
Veche temniț-a minciunii, sub ce adevăr te nărui !
Tot e nou. Pe-o lume nouă mîndru soarele răsare.
Preot săvîrșind o taină în altar moșneagul pare;
Iară mîinile lui goale eu de daruri le văd pline.
Și pe cînd altă ființă simt că se deșteaptă-n mine,
Pe cînd gura mea-ncleștată un cuvînt nu poate spune,
Toate gîndurile mele se prefac în rugăciune…

9. Colinde, colinde!

de Mihai Eminescu

Colinde, colinde!
E vremea colindelor,
Căci gheața se-ntinde
Asemeni oglinzilor
Și tremură brazii
Mișcând rămurelele,
Căci noaptea de azi-i
Când scânteie stelele.

Se bucur’ copiii,
Copiii și fetele,
De dragul Mariei
Își piaptănă pletele,
De dragul Mariei
Ș-a Mântuitorului
Lucește pe ceruri
O stea călătorului.

Săteni pe un lac înghețat, lucrare de Thomas Heeremans
Thomas Heeremans, „Săteni pe un lac înghețat”.

10. Strofe pentru zăpadă

de Ion Minulescu

Mireasă-a brazilor geometrici și-a brazdelor însămânțate
― solemnitate albă, rece, fatală, mută și divină
― tu vii cu grații de Madonă sau de Fecioară bizantină
și pleci cu gesturi de bacantă, stigmatizată de păcate.

Nu te dorește-aproape nimeni, deși te-așteaptă toți să vii…
Și frumusețea ta bizară n-o cântă nimeni decât, poate,
îndrăgostiții de imagini abstracte și imaculate
― cuminții tăietori de lemne și nebunaticii copii.

Și totuși, când cobori ― suspectă, insinuantă și egală ―
pe câmp, pe arbori și pe ape, pe străzi, pe case și pe noi,
tu schimbi în plăsmuiri lunare întreaga pastă de noroi,
iar pe Maria din Magdala o-mbraci în peplum de vestală.

Și-n timp ce toți, deopotrivă, pigmei și umiliți, simțim
puterea-ți magică ce-ngheață, distruge, arde și creează,
doar ciorile, sacerdotale te mai insultă și-ți pătează
― cu ieroglifele lor negre și stranii ― albul unanim.

11. Cântec (Ghiocel, ce-mi ieși pe coastă)

de Panait Cerna

— Ghiocel, ce-mi ieși pe coastă
Cu plăpânde foi!
Gerul, vântul te adastă —
Ce-ai venit la noi?
Fete albe de zăpadă
Stau în preajma ta,
Iară mâine va să cadă
Iarna și mai grea.

— Las’ să vină vântul, gerul.
Bată cât de mult!
Mi-a trimes o rază cerul —
Eu de cer ascult.
Soarele din slăvi mă cheamă.
Soarele divin.
Rupe-a norilor maramă,
Să-l privesc deplin.

Mâine fi-va nor? Ce-mi pasă
Mâine ce-o mai fi!
Astăzi lumea e frumoasă —
Azi voiu înflori.
— Ghiocel, ce mult te-asemeni
Sufletului meu!
Ne-a făcut, pe semne, gemeni
Unul Dumnezeu.

N-a murit de tot durerea
Dragostei de ieri —
Și mă cere mângâierea
Unei noi dureri.
Ghiocele, luminate.
Haide, la un gând!
Chiar de ne-om trezi, măi frate,
Mâine ’n zori plângând…

12. Iarnă (Năruite stau în preajmă)

de Ana Conta-Kernbach

Năruite stau în preajmă plăsmuirile de-o viață!
Firea gerul o doboară…. teama sufletele-nghiață….
Visule, înger de pază, ocrotirea-ți dă-mi-o iară:
Zâmbetul nădăjduirii… vraja serilor de vară,
Dă-mi-o iară!

Tremură pe ramuri frunze… tremur’ lacrime pe gene,
Vad despică-n nouri vântul… zările adun’ troene ..
Gândule, pribeag tonatec, ia-ți toiagul, cale bună!
înspre miriștea cu soare, înspre iazu-n solzi de lună,
Cale bună!

13. Noapte de iarnă (peisaj)

de Ana Conta-Kernbach

Peste tot întinderi albe și lumine alburiu,
Peste tot nămeți de ghiață în tăcere de pustiu,
Jos mici umbre tremurate dintr-un nour călător…
Plop sfătos, arțarul mândru și mesteci încărunțiți
Sub belșug de promoroacă deopotrivă stau smeriți.
Iar pe cer, din adâncime, mândra veșnică Latonă,
Luna plină și senină, lacrima-n ochi de Madonă,
Mângâind pustiu pământul, ține calea vremilor…

Poezii de iarnă pentru copii și sărbători

Versuri despre iarna pe uliță, săniuș, colinde și bradul împodobit.

14. Iarna pe uliță (fragment)

de George Coșbuc

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Și pe râu e numai fum.
Vântu-i liniștit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin țipând
Și se-mping și sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;
Și de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureșe, când norii
Ploi vestesc.

Peisaj de iarnă, lucrare de Joos de Momper
Joos de Momper, „Peisaj de iarnă”.

15. Păsărica în timpul iernei

de Ion Creangă

Iarna ninge și îngheață,
Frigul crește tot mereu,
Păsărica cea isteață
Nu mai zice cântul său.

Când afară viscolește,
Ea s-ascunde tremurând
Într-un dos, unde găsește,
Nu ca vara, ciripind;

Ci, zburlită și-ntristată,
Flămândă ca vai de ea,
Pe la drum mâncarea-și cată,
Sărmănica păsărea.

Dumnezeu care-a făcut-o
Pe dânsa, ca și pe noi,
O nutrește s-o-ncălzește,
El o scapă din nevoi!

16. Săniuța

de George Coșbuc

Neaua peste tot s-a pus,
A venit iarna drăguța,
Hai copii, pe deal în sus
Să ne dăm cu săniuța.

Câte unul, câte doi,
Ne suim în sănioară;
Fără cai și fără boi
Săniuța fuge, zboară.

Toți sunt rumeni la obraz,
Mulți coboară și mulți suie,
Unii râd, fac mare haz,
Alții capătă cucuie.

17. Brădulețul

de Alexandru Toma

Brăduleț, brăduț drăguț,
Ninge peste tine
Haide, hai în casa mea
Unde-i cald și bine.

Pom de Anul Nou te fac
O, ce bucurie!
Cu beteală-am să te-mbrac
Și steluțe o mie.

Și fetițe și băieți
Bătând din mânuțe
Ne-om juca și ți-om cânta
Cântece drăguțe.

18. Corbii

de Traian Demetrescu

Pe plopii ninși
Coboară corbii-n pâlc de doliu,
Cernesc al iernei alb lințoliu,
Și, triști, de foame par învinși…

Cugetători,
Privesc pe cer, privesc departe;
Pe când un glas de vânt împarte
Un cântec care dă fiori…

În cimitir,
Pribegi, s-au adunat la sfadă;
Iar sub uitare și zăpadă
S-ascund mormintele în șir…

Și pe când trec,
În a crepusculului oră,
Spre groapa unde doarme-o soră,
Și-n suflet plânsul îl înec;

În aiurări
De spaimă inima mea moare…
Acoperite de ninsoare,
Pierdute sub orice cărări…

Și mă învinge
Un gând amar, știind c-odată
Și peste groapa mea uitată
Vor trece corbii și va ninge.

Iarna în poezii despre dor, amintiri și speranță

Poeme care folosesc frigul, ninsoarea și lumina iernii pentru a vorbi despre emoții, amintiri și schimbarea anotimpurilor.

19. Noapte de iarnă (fragment)

de George Topîrceanu

Cad din cer mărgăritare
Pe orașul adormit…
Plopii, umbre solitare
În văzduhul neclintit,

Visători ca amorezii
Stau de veghe la fereastră,
Și pe marmura zăpezii
Culcă umbra lor albastră.

Iarna!… Iarna tristă-mbracă
Streșinile somnoroase,
Pune văl de promoroacă
Peste pomi și peste case.

Scoate-o lume ca din basme
În lumini de felinare —
Umple noaptea de fantasme
Neclintite și bizare.

Peisaj de iarnă, lucrare de Herman Saftleven
Herman Saftleven, „Peisaj de iarnă”.

20. Iarnă (ți-aduc omătul liniștit ce-apasă)

de Ion Pillat

Ți-aduc omătul liniștit ce-apasă,
Cu fulg ușure, ca o piatră grea
Pe țarină, pe suflet și pe casă —
Ți-l las pe geamuri preschimbat în stea.

De-acum câmpia va fi foaia nouă
Pe care sănii-nseamnă stranii dungi,
Și-n tine, călătorule,-o să plouă
Cu zurgălăi, cu amintiri, cu doruri lungi…

21. Cântec de iarnă

de August von Platen, în traducerea lui Ion Pillat

Răbdare, floare mică,
În pacea codrului,
E încă mult prea rece
Și încă vreme nu-i.

Nu mă oprești tu încă,
Dar locu ’n seamă bag —
Când vine primăvara,
Te caut, mugur drag.

22. De vorbă cu Iarna

de Ion Minulescu

M-am întâlnit cu Iarna la Predeal…
Era-mbrăcată ca și-acum un an,
Cu aceeași albă rochie de bal,
Păstrată vara sus, pe Caraiman…

Călătoream spre țara unde cresc
Smochine, portocale și lămâi…
Eram într-un compartiment de clasa I,
Cu geamul mat, pietrificat de ger,
Și canapeaua roșie de pluș,
Sub care fredona-n calorifer,
Sensibil ca o coardă sub arcuș,
Un vag susur de samovar rusesc…

Și-am coborât în gară, pe peron,
Să schimb cu Iarna câteva cuvinte…
Venea din Nord,
Venea din Rosmersholm ―
Din patria lui Ibsen și Björnson,
De-acolo unde,-n loc de soare
Și căldură,
Înfrigurații cer… Literatură…

Și m-a convins c-acolo-i mult mai bine
Decât în țara unde cresc smochine,
Curmale, portocale și lămâi,
Și din compartimentul meu de clasa I
M-am coborât ca un copil cuminte
Și m-am întors cu Iarna-n București…

O! Tu, sfătuitoarea mea de azi-nainte,
Ce mare ești,
Ce bună ești,
Ce caldă ești!…

Peisaje de iarnă: viscol, ger, fulgi și munți

Poezii clasice despre iarna din natură, de la viscol și zăpadă până la liniștea pădurii.

23. Viscolul

de Vasile Alecsandri

Crivățul din meazănoapte vâjâie prin vijelie,
Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie.
Valuri albe trec în zare, se așază-n lung troian,
Ca nisipurile dese din pustiul african.

Viscolul frământă lumea!… Lupii suri ies după pradă,
Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă.
Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiți de vânt,
Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pământ.

Zberăt, raget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimântate
Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate.
Și-n departe se aude un nechez răsunător…
Noaptea cade, lupii urlă… Vai de cal și călător!

Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire
Stă, aude-n câmp lătrare și zărește cu uimire
O căsuță drăgălașă cu ferestrele lucind
Unde dulcea ospeție îl întâmpină zâmbind!

24. Stejarul

de Octavian Goga

Pe vârf de deal, în largul de zăpadă,
Bătrân stingher, stejarul e de pază,
Sub bolta lui vin corbii de s-așază
Când umbrele-nserării prind să cadă.

Jur-împrejur e gol, e frig, e groază…
Ș-a lupilor flămândă serenadă,
Din când în când, în noaptea-i dă dovadă
Că-n depărtare ura mai veghează.

El, mut și blând, stă fără să se-ncline,
Acolo unde-n vifor și urgie
Blestemul rădăcinilor îl ține…

Cu împăcare înfruntând povara,
Înfășurat în vechea lui mândrie,
E neclintit: visează primăvara…

Peisaj de iarnă, 1660, lucrare de Philips Wouwerman
Philips Wouwerman, „Peisaj de iarnă, 1660”.

25. Fulgii

de Ștefan Octavian Iosif

Zăceau priveliștele moarte
Sub cerul sur, în asfințit,
Și-abia mai auzeam departe
Un glas de crivăț amorțit.

În mijlocul naturii mute
Eram eu singur călător:
Îmi aminteam de vremi trecute
Și mă visam în viitor…

Iar din imperiul tăcerii
Se desprindeau fulgi mari de nea:
Cădeau încet, cădeau puzderii
În urma și-naintea mea…

26. Iarna (fragment: zâna anotimpului)

de Gheorghe Asachi

Pictori plini de sumeție,
Ce-aratați pe-a iernei zână
Sub figura d-o bătrână,
Tremurați de-a ei mânie!

De-nsuși Ercules, mai tare,
Prin ea râul zace-n fieră,
Ș-a ei singură suflare
Schimbă toate-n atmosferă.

Ea invită pre pământ
Pre turbatul ager vânt,
Lui Zevs tunetu-nfrânează
Și a fulgerilor rază.

Însă dac-a ei putere
Ne aduce-atâta frică,
Ea prin liniștea, ce-i fiică,
Ne revarsă mângâiere.

Ea d-ospețe-i dătătoare
Ș-alinează-a vieței haos;
Timpuri alte-s de sudoare,
Iarna-i timpul de repaos.

27. Viziune polară

de Ion Pillat

Banchizele, diamante șlefuite
Pe care zăpada lunii ninge clar,
Își duc solemn spre zarea ce le-nghite
Fantastice corăbii de cleștar.

Pe cer de-opale gerul pironit e
Cu reci sclipiri astrale și arar
Răsfrânge cataracte împietrite,
Aprinde bolți din basmul selenar.

În peșteri de smaragd lovește marea
Vuind a moarte cu adâncu-i glas,
Sculptând în țărm de ghiață nemișcarea.

Și când tăcând din nou și-a tras pologul —
Pe spuma sclipitoare a rămas,
Cu-n singur corn în lună, inorogul.

28. Vis (cireșul sub zăpadă)

de Ana Conta-Kernbach

Sub hlamidă de zăpadă
Stă cireșul nemișcat,
Nu cumva să-i zboare floarea
Și cu visul minunat.

El se vede-n primăvara
Că-l alintă boare caldă,
Și că-n roua florii albe
Musculițele se scaldă.

29. În amurg de iarnă (fragment)

de Artur Stavri

Ger aspru, ĭearnă tristă,—și dă’n apus de soare……
Către-asfințit un nour pe cer albastru pare
Un ostrov de rubine,—și’n zările pustiĭ
Troene, stîncĭ de gheață, luminĭ trandafiriĭ, —
Și’n tot singurătate…
Incepe să s’aștearnă
Pe lume-odihna tristă a sărilor de ĭearnă……

Pustiul crește par’că: nicĭ umbră nu-ĭ, nicĭ vĭeață;
Ci liniște, ger aspru, troene, stîncĭ de gheață —
Și numa dinspre sihlă un rătăcit de cale
Cu sarcina pe umăr încet coboară’n vale
Și ’ncovoiat sub greaua povară ce-l dihoacă
Pe cîmp sĕ pare umbră albită ’n promoroacă…

Peisaj de iarnă, lucrare de Gustave Courbet
Gustave Courbet, „Peisaj de iarnă”.

30. Rânduri pentru Moș Crăciun (fragment)

de Ion Minulescu

Iartă-mă că te salut numai din ușă…
Te-aș pofti și-n casă,
Dar mi-e teamă
Că-mi aduci aceeași veșnică păpușă
Și același vechi refren de panoramă!…

Iartă-mă că-ți spun ce cuget, Moș Crăciun…
Dar eu ― zău ― nu văd de ce mai vii!…
Ce folos că ești bătrân
Și-ai suflet bun,
Dacă-n tolbă n-ai decât minciuni pentru copii!…

31. De câte ori, iubito…

de Mihai Eminescu

De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheață mi-apare înainte
Pe bolta alburie o stea nu se arată,
Departe doară luna cea galbenă – o pată;

Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasăre plutește cu aripi ostenite,
Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un pâlc întreg de pasări, pierzându-se-n apus.

Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare,
Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu… ea moare,
Visându-se-ntr-o clipă cu anii înapoi.

Suntem tot mai departe deolaltă amândoi,
Din ce în ce mai singur mă-ntunec și îngheț,
Când tu te pierzi în zarea eternei dimineți.

Poezii de iarnă pentru copii: fulgi, săniuș și povești

Versuri cu imagini accesibile și povești despre pădure, case încălzite și iarna privită cu ochii copilăriei.

32. Cîntec de leagăn (iarna la fereastră)

de Ștefan Octavian Iosif

O grădină îngeri meșteri
Zugrăvit-au la fereastră,
Și e frig în casa noastră,
Ca subt bolta unei peșteri
Dormi, copile, dormi!

Vîntul în ogeag suspină,
Mișcă-tr-una cleampa ușii;
Amorțit-au greierușii
Subt căușul de făină —
Dormi, copile, dormi!

Ce ridici mînuța mică?…
Fulgii albi de nea se scutur:
Peste cap îți zboară-un flutur,
Ciripește-o rîndunică…
Dormi, copile, dormi!

33. Colindătorii (fragment)

de George Coșbuc

Cad fulgii mari încet zburând,
Și-n casă arde focul,
Iar noi pe lângă mama stând
De mult uitarăm jocul.

De mult și patul ne-aștepta,
Dar cine să se culce?
Rugată, mama repeta
Cu glasul rar și dulce

Cum sta pe paie-n frig Hristos
În ieslea cea săracă,
Și boul cum sufla milos
Căldură ca să-i facă,

Drăguț un miel cum i-au adus
Păstorii de la stână
Și îngeri albi cântau pe sus
Cu flori de măr în mână.

Iarna sărbătorilor: colinde, Crăciun și Anul Nou

Poeme despre atmosfera de acasă, sărbătorile de iarnă și bucuria colindătorilor.

34. Pace

de Octavian Goga

Luna-și picură argintul,
Tremurându-l pe fereastră;
Vede-atâta împăcare
Străjuind căsuța noastră.

Lângă pat, zâmbind, stă mama,
Adormindu-și copilașii,
Cămășuță cu mătasă
Le-a cusut mâna nănașii.

Numai moșul povestește,
Așezat pe fața vetrii —
Dumiriți de-o pildă veche,
Îl ascultă doi cumetri.

Dar auzi! Cățelul latră,
S-aud șopote-n ogradă
Și s-aude, subt opincă,
Scârțâitul de zăpadă.

S-a curmat deodat’ povestea
Și-i tăcere mută-n casă —
Osteniți dorm ochelarii
Pe ceaslovul de pe masă.

Licărind o raz-atinge
Geamul ușii de la tindă,
De trei glasuri legănată,
Se-nfiripă o colindă…

De subt țol ridică fruntea
Două fețe bucălaie…
Blând zâmbește din icoană
Cuviosul Nicolae…

Peisaj de iarnă, lucrare de Paul Cézanne
Paul Cézanne, „Peisaj de iarnă”.

35. De sărbători

de Ștefan Octavian Iosif

Afară-i noapte neagră; vijelie…
Se tînguiește vîntul prin cotloane:
Adoarme-acum, ca un copil cu toane,
Acum pornește iar, plin de mînie.

Eu stau la foc, trudit de insomnie,
Ascult cum bate ploaia în obloane;
Visez… și-n vis mă cheamă dragi icoane
Din țara Doinei, dulce Românie!

Văd copilași pe ulițele ninse
Umblînd cu steaua și cu Moș-Ajunul
Și-aud departe-un cor de glasuri stinse…

Aș vrea s-alerg spre el, să-i strîng în brațe,
Să-i dăruiesc… dar nu mai e nici unul…
Și-o lacrimă mi-alunecă pe față…

36. Pomul Crăciunului

de George Coșbuc

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Pădurea iarna doarme, c-așa vrea Dumnezeu.

Și numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge-atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.

Și tace-apoi și-adoarme când viscolele pier.
În noaptea asta însă vin îngerii din cer

Și zboară-ncet de-a lungul pădurilor de brad,
Și cântă-ncet; și mere și flori din sân le cad.

Iar florile s-anină de ramuri până jos
Și-i cântec de lumină și-așa e de frumos!

Iar brazii se deșteaptă, se miră; asta ce-i!,
Se bucură și cântă cu îngerii și ei.

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ți trimite dintr-însa Dumnezeu.

Un înger rupe-o creangă din brazii cu făclii
Așa cum a găsit-o, cu flori și jucării.

Departe într-un staul e-n fașe-acum Isus
Și îngerii, o, câte și câte i-au adus!

Dar el e bun și-mparte la toți câți îl iubesc –
Tu vino și te-nchină, zi: „Doamne-ți mulțumesc”.

37. Crăciunul în tabără (fragment)

de George Coșbuc

Și-acei ce de-a pururi au glume,
Azi tremură muți și-nghețați
În jalea cea fără de nume;
Pustii ei simt, și-aruncați
Departe la margini de lume.

Iar codru-ngropat e-n zăpadă;
Nu-i ușă, nu-i cale, nu-i loc.
În haine ca-n zi de paradă,
Țin pînea-nghețată la foc,
Stînd unul într-altul grămadă.

E freamăt în zare: e tunul,
Ori cîntec de clopot din sat?
Crăciunul e astăzi, Crăciunul.
Flăcăii țin capul plecat,
Și plînge-necat cîte unul…

38. Sila (fragment: noaptea de viscol)

de Cezar Bolliac

Era o iarnă aspră ș-o noapte ce-ngrozește,
Și crivățul, cu viscol, mugea precum mugește
Un taur ce-a rănit.

Într-un cătun de laturi a unui sat mai mare,
O rază îngînată de slabă luminare
Subt un troian albit.

Troianul era casă, cășcioară locuită,
Ce-i astupa nemeții intrarea umilită —
Bordei de muncitor;

Și raza îngînată venea dintr-o lumină
D-o flacără-n cenușă ce vălvăia în tină
Pe un uscat cotor.

39. Anului nou (fragment)

de Cincinat Pavelescu

În ciocnet de cupe și-n șoapte,
Ce vesel răsună-n urechi,
Degrabă intra-vei în noapte,
În ciocnet de cupe și-n șoapte,
O, anule vechi!

Și moartea cu neagra-i aripă
Te-o lua, să te-nșire la rând;
O clipă, mai ai doar o clipă,
Și moartea cu neagra-i aripă
Va bate curând!

Tovarășul tău o să-nvie
Îndată al clipei ecou,
La viață chemând o vecie…
Și anul cel vechi o să-nvie
În anul cel nou!

Iarna în poeziile despre dor, frig și speranță

În aceste versuri, anotimpul rece este și un simbol al singurătății, al solidarității sau al speranței de primăvară.

Poveste de iarnă, lucrare de Ferdynand Ruszczyc
Ferdynand Ruszczyc, „Poveste de iarnă”.

40. Hora lupilor

de Sándor Petőfi, traducere de Octavian Goga

Afară-i nor și vifor
E ceriu-n răzvrătire,
Zăpada înveșmântă
Cutremurata fire.

Pustia-ntunecată
Ni-e dată mamă nouă,
N-avem sălaș când ceriul
Ne ninge și ne plouă.

În drumul pribegiei
Înghețul ne doboară,
Și vântul ne răpune
Și foamea ne omoară.

Din flinte vine plumbul
Și coastele ne frânge,
Omătul alb al iernii
Noi îl roșim cu sânge.

Flâmânzi ne scurgem traiul
Prin multele nevoi…
Tot greul e al nostru,
Dar slugi nu suntem noi.

41. Hora câinilor

de Sándor Petőfi, traducere de Octavian Goga

Afară-i nor și vifor,
E ceriu-n răzvrătire.
Zăpada înveșmântă
Cutremurata fire.

Dar noi în tihnă râdem
De viforul de-afară,
Ne dă săla[ș] prielnic
Ungherul din cămară.

E milostiv stăpânul,
Ne dă și bucătură.
A noastră-i de pe masă
Când cade-o fărmitură…

Și de-l îndeamnă gândul
Cu biciul să ne bată,
Noi așteptăm pân’ trece
Iar – rana sângerată.

Și când asupra noastră
Privirile-și îndreaptă,
Noi ne grăbim să lingem
Preamilostiva dreaptă.

42. Prevestire

de Nikolaus Lenau, traducere de Ștefan Octavian Iosif

Dup-atîta ger, ce dulce
Bate vîntul pe cîmpii!
Un copil zdrențos mi-aduce
Viorele timpurii.

Dureros e ca salutul
Gel dintîi al primăverii
Să-l primești tu chiar din mîna
Umilită a mizerii.

Dar a zilelor frumoase
Îmbucurătoare veste,
Cînd mi-o dă nenorocirea,
Mie mult mai scumpă-mi este:

Astfel, suferința noastră
Generației ce vine
Îi aduce blînd solia
Unor vremuri mai senine.

43. Domnu profesor (fragment de iarnă)

de Ștefan Octavian Iosif

Tîrziu, cînd plec de ies în stradă
Și-i întunerec peste tot,
Ah! unde-s ele să mă vadă,
Orbit de viscol, cum înot
Prin valurile de zăpadă…
Și drumu-i lung și nu mai pot…

În odăița-ntunecată
E frig… Eu, zgribulit, din pat
Ascult vifornița turbată
Și-adorm cu gîndul fermecat
La basmul vechi: „Au fost odată
Trei mîndre fete de-mpărat…”

44. Iarna (frigul pe pământ)

de Ion Luca Caragiale

Negreșit că, sus în ceruri
Soarele fiind aprins,
Nu se simte frigul, gerul
Care astăzi ne-a cuprins.

Negreșit! Focul din soare
Nu-l plătește Dumnezeu,
Însă noi plătim, sârmanii,
Lemne și cărbuni mereu.

Doamne, de-ai veni-ntr-o noapte
Pe pământul înghețat
Ca să vezi cât e de jalnic
Să tot tremuri nencetat,

Tu, care-ți iubești făptura,
N-ai mai zice un cuvânt
Și-ai opri crivățul aspru
Să mai sufle pe pământ!

Iarnă la răsărit, lucrare de Julian Fałat
Julian Fałat, „Iarnă la răsărit”.

45. Undeva, într-o iarnă

de Ion C. Pena

Burghezii discutau sonor
Despre poetul urbei lor:
-Auzi, să doarmă fără foc,
Ce insensibil dobitoc!

46. Ce te legeni…

de Mihai Eminescu

– „Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?”

– „De ce nu m-aș legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea crește
Și frunzișul mi-l rărește.

Bate vântul frunza-n dungă –
Cântăreții mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte –
Iarna-i ici, vara-i departe.

Și de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândunele,
Ducând gândurile mele
Și norocul meu cu ele.

Și se duc pe rând pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Și se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Și mă lasă pustiit,
Veștejit și amorțit
Și cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!”

47. Balada munților (fragment din partea a III-a)

de George Topîrceanu

Și se duc pe nesimțite
Nopți pustii și zile reci,
Cum s-adună, putrezite,
Frunze moarte pe poteci.

Colo sus, culcat pe-o rână,
Stă Negoiul mohorât
Cu-a lui negură bătrână
Care-i ține de urât.

Fulgii-ncep apoi să cadă.
Firea-și doarme somnul ei
Amorțită sub zăpadă…

Iar târziu, la Sfântu-Andrei,
Când cobori de la povarnă
Printre plopi subțiri și rari,
În senină zi de iarnă
Vezi departe munții mari

Cum își zugrăvesc în soare
Piscuri vinete spre cer,
Povârnișuri sclipitoare,
Brazi împodobiți de ger,

Atârnând ca niște salbe
Pe grumajii lor de stânci,
Peste plaiurile albe
Și prăpăstiile-adânci.

48. Iubire (fragment din partea a III-a)

de Alexandru Vlahuță

Cumplite-s nopțile de iarnă,
Și lungi de nu se mai sfârșesc.
În urletele vijeliei
Sunt glasuri cari mă bocesc,

Și mi-e urât, mi-e dor, mi-e jale,
Și întunericul de-afară
Îmi face casa mai ursuză,
Singurătatea mai amară.

Tu nici nu bănuiești, copilă,
Ce dureroasă nebunie
S-abate-n nopțile acestea
Peste viața mea pustie,

Și cum mă mistui, și mă zbucium
Ca-ntr-un ocean care mă-nghite,
Pierdut și neștiut de nimeni
În golul vremii neclintite.

49. Amor de iarnă

de Cincinat Pavelescu

În trandafirul desfrunzit
O roză palid a-nflorit:
E cea din urmă și e, poate,
Cea mai suavă dintre toate.

O simți că n-are să rămâie
Pe ramuri prinsă zile-ntregi.
Octombre-i rece și-o mângâie
Cu raze stinse și pribegi.

S-ar scutura la cea mai mică
Din adierile de vânt;
Când o privesc parcă mi-e frică
Să-și ningă floarea pe pământ.

Melancolia bietei roze
Adesea inima-mi sfâșie;
Copilă, n-o privi! Sărmana
E chiar iubirea mea târzie!

Țărani pe un drum de iarnă, lucrare de Abel Grimmer
Abel Grimmer, „Țărani pe un drum de iarnă”.

50. Magdalena

de Traian Demetrescu

Cînd jalea vîntului tomnatic
Prin desfrunziții arbori trece,
Tu te gîndești la baluri, doamnă, –
Eu mă gîndesc la soba rece…

Cînd primii fluturi de zapadă
Plutesc în zarea albicioasă,
Tu te gîndești la rochii scumpe,—
Eu mă gîndesc că-s zdrențuroasă…

Și cînd în nopțile de iarnă
Cînți la clavirul tău, visînd,
Tu te gîndești că ești iubită, —
Eu mă gîndesc c-o să mă vînd…

Glosar de termeni poetici

  • Promoroacă – depunere de cristale de gheață pe ramuri și obiecte în zilele geroase.
  • Troian – grămadă mare de zăpadă adunată de vânt.
  • Crivăț – vânt puternic și foarte rece.
  • Zurgălăi – clopoței prinși uneori de hamurile cailor.
  • Zăvoi – pădurice de arbori de-a lungul apei.
  • Văzduh – spațiul aerian, cerul.
  • Nămeți – mormane de zăpadă.
  • Surugiu – conducător de trăsură sau sanie trasă de cai.
  • Lințoliu – pânză cu care este acoperit trupul unei persoane decedate, figurativ veșmânt alb.
  • Peplum – veșmânt drapat de inspirație antică.
  • Samovar – vas special pentru fierberea și păstrarea apei calde, folosit la prepararea ceaiului.
  • Banchiză – întindere mare de gheață plutitoare pe mare, în regiunile polare.
  • Cleștar – cristal transparent, folosit în poezie ca imagine a gheții limpezi.
  • Ogeag – coș sau horn pe unde iese fumul sobei.

Despre redactorul articolului

Booknation.roRedactor Booknation.ro12 ani, 4 luni, 26 zile849 articolelocul 1/12Toate articoleleBlog

Din dragoste pentru cărți, ne-am apucat de scris și s-a născut Booknation.ro :)

4.4 5 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

2 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted

Dar cine este (sunt) autorul (autorii) acestor poezii?!