Poeziile despre bunici păstrează în versuri glasul bunicii, poveștile bunicului și chipurile celor care au făcut copilăria mai frumoasă. În această selecție de 30 de poezii despre bunica și bunicul vei găsi texte scurte pentru cei mici, amintiri duioase și poeme clasice despre familie și trecerea timpului.
Poezii pentru bunica și pentru nepoți
Blândețea bunicii, poveștile citite la gura sobei și amintirea ei din copilărie.
1. Bunica
de Ștefan Octavian Iosif
Cu părul nins, cu ochii mici
Și calzi de duioșie,
Aieve parc-o văd aici
Icoana firavei bunici
Din frageda-mi pruncie.
Torcea, torcea, fus după fus,
Din zori și pînă-n seară;
Cu furca-n brîu, cu gîndul dus,
Era frumoasă de nespus
În portu-i de la țară…
Căta la noi așa de blînd,
Senină și tăcută;
Doar suspina din cînd în cînd
La amintirea vreunui gînd
Din viața ei trecută.
De cîte ori priveam la ea,
Cu dor mi-aduc aminte
Sfiala ce mă cuprindea
Asemuind-o-n mintea mea
Duminecii preasfinte…
2. Fusul
de Ștefan Octavian Iosif
E liniște-n chilia bătrînei, și-nserează…
Sub vatră țîrîește un greier nestatornic.
Își leagănă-n perete tic-tacul vechiul ornic,
Se-ntunecă chilia și iar se luminează,
Și-aleargă fusul spornic…
Topită de veghere, bunica toarce, toarce,
Cu mințile p-aiurea, cătînd la foc pierdută…
Și, ca purtat în umbră de-o mînă nevăzută,
Tot fuge-n cercuri fusul și tot mai iute stoarce
Din caier lîna mută…
Mîhnită stă Preasfînta sub candela de pază,
Se irosește-n aer cucernic busuiocul;
Pe vatră luptă-n umbră mocnit și vînăt focul,
Înstreinatul greier sub vatră aiurează,
Schimbînd într-una locul.
Și, ca-ntr-o vrajă, fusul se-nvîrte și suspină…
Amurgu-ncet își cerne cenușa obosită…
Bunica-ngîndurată zărește ca prin sită
Trecînd pe dinainte-i o viață în ruină
Și-o lume părăsită…
3. Bunica
de Cincinat Pavelescu
Bunica stă pe prag și toarce,
Dar, pe când sfârâie fuiorul —
Cu visul ei care-și ia zborul, —
Și tinerețea i se-ntoarce.
Se vede-n horă legănată
De-al lăutarilor suspin,
Cu sânul tare, cald și plin,
Sub cămășuța ei de fată.
Și cum se-ncinge o bătută,
O prinde Dinu de mijloc
Și joacă lângă ea cu foc,
Apoi din fugă o sărută.
Târziu, când hora s-a sfârșit
Și cerul s-a făcut ca plumbul,
S-au dus alături și-n porumbul
Din vale tainic s-au oprit.
Dar nunta? Nicidecum paharul,
Ci ochii lui au îmbătat-o…
O, parcă-l vede pe primarul
Și popa care-a cununat-o!
Și cum se toarce-ntruna firul
Și-n jurul fusului se prinde
Nu știu ce spaimă o cuprinde
De-și pierd și visurile șirul.
Într-un amurg pe când apusul
Pălea sub norii-nsângerați,
Doi prunci își vede îngropați,
Și-o lacrimă îi arde fusul.
Și când, trezindu-se din vise,
Văzu că-i noapte și târziu,
La luna care răsărise
Lătra un câine a pustiu.
Poezii despre bunicul și legătura cu nepoții
Bunicul care spune povești, casa rămasă în urma lui și felul în care o generație o înțelege pe cealaltă.
4. De ziua mea
de Ștefan Octavian Iosif
Aș vrea să fiu un biet bunic,
Adus din spate și pitic,
Să-mi mîngîi barba albă;
Să stau la foc, de somn să pic,
Visînd la vremea dalbă…
În jurul meu să am nepoți,
Și pe genunchi să-i joc pe toți
Și să le-nșir alene
Povești cu zmei și Barbă-Coți
Și mîndre Cosînzene.
Să rîd cu ei, copilăros,
Cînd, moțăind, mi-atîrnă-n jos
Al scufei mele ciucur;
Cînd ei mă trag de păr vîrtos,
Să-i cert și să mă bucur…
Ori, vara, să mă plimb cu ei
Domol pîn vechile alei,
Cu tacticoase pasuri:
Să-i țiu mereu sub ochi mei
În lungile popasuri…
Și-n poarta casei, pe-nserat,
Cînd oamenii se-ntornă-n sat
Și-mi dau, pe rînd, binețe,
Să-ngîn pe nas, îngîndurat,
Un psalm de tinerețe…
5. Odaia bunicului
de Ion Pillat
Nu s-a clintit nimica și recunosc iatacul
Bunicului pe care, viu, nu l-am cunoscut.
Rămase patu-i simplu și azi nedesfăcut,
Și ceasul lui pe masă, și-a mai păstrat tic-tacul.
Văd rochia bunicii cu șal și malacov,
Văd uniforma veche de „ofițer” la modă
Pe când era el Junker – demult – sub Ghica-vodă
Când mai mergeau boierii în butcă la Brașov.
Și lângă bățu-i rustic, tăiat în lemn de vie,
Văd putina lui unde lua băi de foi de nuc.
A scârțâit o ușă… un pas… și-aștept năuc
Să intre-aci bunicul dus numai până-n vie.
Un ronțăit de șoarec sau ceasul mă trezi?
Ecou își fac, în taină, ca rimele poemii…
Și ceasul vechi tot bate, tic-tic, la poarta vremii,
Și șoricelul roade trecutul zi cu zi.
6. Odihna tatii
de Ion Pillat
Bunicul meu aicea se odihnea odată.
Pe banca de lemn rustic așază-te și tu,
Fetița mea, pe locul în care-n vremi stătu
Și mama — o fetiță ca tine — cu-al ei tată.
Privește dealul unde trăirăm în trecut,
Și capul drag pe brațu-mi proptit, așa, ți-l lasă.
Încape toată via și vechea noastră casă
În sufletul tău tânăr din alte vremi făcut.
Departe pe zăvoaie un tren își pierde fumul
Ca o năframă care se schimbă-n porumbei…
Nu fumul, viața piere — și pașii mei mai grei,
Ecou de-acum, urmează pe-ai tăi ușori pe drumul
Pe care și bunicul cu mama-mea venea.
N-auzi cum sună pașii lor de odinioară?
Pe sub castanul mare, în seara ce coboară,
Să-i așteptam să vie cu noi, fetița mea.
7. Mormântul
de Ion Pillat
De n-ar fi mușchiul crucii, vedeam un pat de flori,
Gătit sub bolta verde și vie a pădurii.
Ai adormit în raiul din slovele scripturii,
Tu, ce-odihnești la umbră de codri șoptitori.
Te-ai cununat cu moartea ca-n basmul Mioriței,
Păstorule de oameni, bunicule. Acum
Ești zumzet de albine și-mprăștiat parfum
În via îmbătată de înflorirea viței.
Te-a biruit pământul, dar l-ai însuflețit
Și l-a pătruns iubirea-ți de țară, ca sămânța.
Stejarilor prieteni le-ai dăruit ființa
Și sângele, ce curge cu seva înfrățit.
Orice copac din juru-mi, îl simt că mi-e părinte,
Cu cea din urmă iarbă, de mult am legământ.
De dincolo de oameni, de timp și de mormânt,
Un ram se-apleacă tainic să mă binecuvânte.
Poezii de dor și amintiri despre bunici
Texte despre casa bunicilor, obiectele păstrate, livezi, despărțire și recunoștință.
8. Ochelarii bunicii
de Ion Pillat
Pe scrin, păstrând privirea ei vie, au rămas
Pe galbena gazetă ce-ncremenește anul.
Odaia de-altădată mi-arată talismanul:
Iau ochelarii moartei și-i pun sfios pe nas.
Prin abureala vremii nu s-a schimbat nimica,
Doar pozele din rame vechi au întinerit…
Dar din adânc de-oglindă în față, mi-a zâmbit
În jilțul ei – ca-n vremea când eram mic – bunica.
La geam foșnește plopul sau pașii au foșnit?
Prin ușa zăvorâtă „ei” intră în odaie.
E o fetiță: Pia, cu bucle: Niculae…
Dar cine e băiatul acela liniștit?
Bunica-i dă pe frunte, blond, părul la o parte…
De ce se uită astfel la mine? Nu-l mai știu…
Nu vreau să-l știu… nu pot să-l știu… E prea târziu!
De omul chel și rău, rămân legat pe moarte.
9. Cireșul
de Ion Pillat
Voi înhăma măgarul, ca-n vremi, la căprioară
El ce privește toate cu ochi de înțelept —
Și voi urma poteca de mult, suișul drept
Prin via verde-n tactul copitei ce-o măsoară.
Și luând prăjina lungă și coșul împletit,
O fată-n vâlnic roșu va merge înainte,
Am să opresc măgarul din mersul lui cuminte
Sub un cireș, de roade și de ani mulți boltit.
Cireșul va fi roșu ca și-n copilărie,
Cireșele pe ramuri vor atârna cercei,
Cu brațe goale, fata va prinde-n șorțul ei,
La fiece prăjină, o sută și o mie.
Și când, târziu, lungi umbre se vor culca pe lunci,
Când gol va fi cireșul, iar cerul plin de stele,
Bunicii i-aș aduce acasă coșuri grele
De-aș mai avea bunică și sufletul de-atunci!
10. Capela
de Ion Pillat
De ce te-au dus, bunico, într-o chilie rece
Și te-au lăsat cu toții sub lespezi de cavou?
Când lunca e un cântec și dealul un ecou
Crescând mereu pe vreme ce primăvara trece,
Când gâza cea mai mică din soare ia un strop,
Și când lumina călcă prin aurite ganguri
În crângul plin de cintezi, de mierle și de granguri…
Te-așteaptă iasomia și-albastrul heliotrop,
Albi, trandafirii-n floare întreabă toți de tine.
De ce nu vii ca-n vremuri cu secatou-n mâni?
Grădina te dorește de-atâtea săptămâni!
Dar nu mai vii… chiar ziua s-a stins… și noaptea vine.
O pulbere de lună albește pe livezi —
Și iar se face iarnă ca-n ziua îngropării,
Florica ta se pierde în umbrele uitării,
Capela ta rămâne pe dealuri de zăpezi.
11. Închinare
de Ion Pillat
Priveliște menită să-mi fie o psaltire,
Întâia mea credință și ultimul meu scut,
Moșie aurită de-amurg și de-amintire,
Deal albăstrit de lună, de dor și de trecut.
Florică, înflorită în Mai ca o mireasă,
Tu, care legi în toamnă un rod de orice ram,
Întinde peste mine un văl de frunză deasă,
Primește iar la sânu-ți copilul ce eram.
Aleea mi-o deschide cu brațele de mamă
Ca să mă culc în casa din deal, la pieptul tău.
Fii pentru mine sfânta icoană ce din ramă
Alină lin feciorul risipitor și rău.
Am rătăcit pe piatra cetăților haine
Și m-am jucat cu anii cum alții zvârlă mingi…
Tu, numai, păstrătoare a zilelor mezine,
Mai poți cu-a lor lumină pierdută să m-atingi.
Fii pentru regăsitul o mânăstire vie
În care amintirea aprinde lumânări
Și unde, pe o tâmplă de umbră, reînvie
Ochi cunoscuți, luceferi ieșind din înnoptări…
Nu vezi suind poteca pe dealul din Florica,
Cu ochi de tinerețe și păr frumos de nea,
Cum trece spre mormântul bunicului, bunica,
Ținând ca ieri de mână copilăria mea?
N-auzi atât de-aproape, dar parcă-n altă țară,
Și râsul meu zburdalnic și glasul ei blajin?
Nu simți sporind dorința și dulce, și amară
De-a reveni mai iute la cel dintâi cămin?…
Cu ochi de altădată, cu degetul pe buze
— Așa cum se cuvine în preajmă de mormânt —
Vă voi urma, curate și albe călăuze,
Spre cel mai drag, mai trainic și sufletesc pământ.
Poezii despre bunica și bunicul împreună
Dragostea din tinerețea bunicilor, poveștile lor despre vremurile trecute și legătura cu nepoții.
12. Aci sosi pe vremuri
de Ion Pillat
La casa amintirii cu-obloane și pridvor,
Păienjeni zăbreliră și poartă, și zăvor.
Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De când luptară-n codru și poteri, și haiduc.
În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.
Nerăbdător bunicul pândise de la scară
Berlina legănată prin lanuri de secară.
Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, și din berlină
Sări, subțire,-o fată în largă crinolină.
Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.
Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,
Îi spuse Sburătorul de-un tânăr Eliad.
Ea-l asculta tăcută, cu ochi de peruzea…
Și totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.
Și cum ședeau… departe, un clopot a sunat,
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.
Dar ei, în clipa asta simțeau că-o să rămână…
De mult e mort bunicul, bunica e bătrână…
Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete
Te vezi aievea numai în ștersele portrete.
Te recunoști în ele, dar nu și-n fața ta,
Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poți uita…
Ca ieri sosi bunica… și vii acuma tu:
Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.
Același drum te-aduse prin lanul de secară.
Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară.
Subțire, calci nisipul pe care ea sări.
Cu berzele-ntr-însul amurgul se opri…
Și m-ai găsit, zâmbindu-mi, că prea naiv eram
Când ți-am șoptit poeme de bunul Francis Jammes.
Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub lună
Și-am spus Balada lunei de Horia Furtună,
M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist,
Și ți-am părut romantic și poate simbolist.
Și cum ședeam… departe, un clopot a sunat
— Același clopot poate — în turnul vechi din sat…
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.
13. E mult de-atunci…
de Ștefan Octavian Iosif
E mult de-atunci… e mult, nepoate,
Și ca prin vis le văd pe toate…
Hei! să te miri, să te cutremuri
De cîte-au fost ‘nainte vremuri —
Și-i mult, e mult, de-atunci, nepoate!
Intrase sabie în țară,
Zaveră… ciumă… vai și-amar!
S-au prăpădit ai mei cu toții
Și tot ce-aveam prădară hoții —
Și Turcul stăpînea în țară.
Cum am scăpat și eu cu zile
Nici aș putea să-ți spun, copile…
Pe semne Pronia cerească,
Voind ca să mă pedepsească,
Mi-a dăruit pedeapsa ‘n zile…
Că uite! vremurile-acele
De-au fost amarnice și grele,
Dar inimi drepte, credincioase,
Vin bun și cântece frumoase
Erau pe vremurile-acele…
Azi cat nedumerit, nepoate:
Cum toate se schimbară, toate!
Din cântece azi n-ai ce-alege,
Nici vinul nu e vin în lege,
Nici inimi nu mai sînt, nepoate!…
Alte amintiri românești despre bunici
Ion Pillat amintește de pierderea unei fetițe din familia bunicilor, la moșia Florica.
14. Florica
de Ion Pillat
Aici își îngropară bunicii mei copila,
În loc ferit de-arșiță, de viscol și de vânt.
Colinei închinară iubitul ei mormânt,
Legând de dealul rodnic și numele și-argila.
Și vremea prea fugară și fragedul destin
Al celei ce fusese — abia o zi — Florica…
Azi, de fetița moartă noi nu mai știm nimica;
Dar când acum Florica, în soare aprilin,
Etern reînflorește, ceva în piept mă doare,
Privind cum prinde raza cu fermecatu-i fir
O fașă de bobocul plăpând de trandafir
Și-un zâmbet de lumină de fiecare floare.
Un zâmbet ce odată trăia pe buza ei
Și mă-nfior la gândul păgân și la credința
Că trebuie naturii să-i altoiești ființa
Pământul să palpite ca inima, de vrei.
Poezii clasice despre bunici în limba engleză
Poeziile următoare sunt în limba originală: una despre bunica venită cu povești și bunătăți, una despre despărțire și una despre drumul copiilor spre casa bunicilor.
15. Granny
de James Whitcomb Riley
Granny’s come to our house,
And ho! my lawzy-daisy!
All the childern round the place
Is ist a-runnin’ crazy!
Fetched a cake fer little Jake,
And fetched a pie fer Nanny,
And fetched a pear fer all the pack
That runs to kiss their Granny!
Lucy Ellen’s in her lap,
And Wade and Silas Walker
Both’s a-ridin’ on her foot,
And ’Pollos on the rocker;
And Marthy’s twins, from Aunt Marinn’s,
And little Orphant Annie,
All’s a-eatin’ gingerbread
And giggle-un at Granny!
Tells us all the fairy tales
Ever thought er wundered—
And ’bundance o’ other stories—
Bet she knows a hunderd!—
Bob’s the one fer “Whittington,”
And “Golden Locks” fer Fanny!
Hear ’em laugh and clap their hands,
Listenin’ at Granny!
“Jack the Giant-Killer” ’s good;
And “Bean-Stalk” ’s another!—
So’s the one of “Cinderell’”
And her old godmother;—
That-un’s best of all the rest—
Bestest one of any,—
Where the mices scampers home
Like we runs to Granny!
Granny’s come to our house,
Ho! my lawzy-daisy!
All the childern round the place
Is ist a-runnin’ crazy!
Fetched a cake fer little Jake,
And fetched a pie fer Nanny,
And fetched a pear fer all the pack
That runs to kiss their Granny!
16. For My Grandmother
de Countee Cullen
This lovely flower fell to seed;
Work gently, sun and rain;
She held it as her dying creed
That she would grow again.
17. The New-England Boy’s Song About Thanksgiving Day
de Lydia Maria Child
Over the river, and through the wood,
To grandfather’s house we go;
The horse knows the way,
To carry the sleigh,
Through the white and drifted snow.
Over the river, and through the wood,
To grandfather’s house away!
We would not stop
For doll or top,
For ‘t is Thanksgiving Day.
Over the river, and through the wood,
Oh, how the wind does blow!
It stings the toes,
And bites the nose,
As over the ground we go.
Over the river, and through the wood,
With a clear blue winter sky,
The dogs do bark,
And children hark,
As we go jingling by.
Over the river, and through the wood,
To have a first-rate play—
Hear the bells ring
Ting a ling ding,
Hurra for Thanksgiving Day!
Over the river, and through the wood—
No matter for winds that blow;
Or if we get
The sleigh upset,
Into a bank of snow.
Over the river, and through the wood,
To see little John and Ann;
We will kiss them all,
And play snow-ball,
And stay as long as we can.
Over the river, and through the wood,
Trot fast, my dapple grey!
Spring over the ground,
Like a hunting hound,
For ‘t is Thanksgiving Day!
Over the river, and through the wood,
And straight through the barn-yard gate;
We seem to go
Extremely slow,
It is so hard to wait.
Over the river, and through the wood—
Old Jowler hears our bells;
He shakes his pow,
With a loud bow wow,
And thus the news he tells.
Over the river, and through the wood—
When grandmother sees us come,
She will say, Oh dear,
The children are here,
Bring a pie for every one.
Over the river, and through the wood—
Now grandmother’s cap I spy!
Hurra for the fun!
Is the pudding done?
Hurra for the pumpkin pie!
Poezii despre bunici de Victor Hugo (în franceză)
Victor Hugo și-a descris cu tandrețe nepoții, Georges și Jeanne, în volumul L’Art d’être grand-père (1877). Poeziile de mai jos sunt reproduse în limba franceză, în forma lor originală. Ele vorbesc despre jocuri, plimbări, grija bunicului și întâlnirea dintre generații.
18. Jeanne fait son entrée
de Victor Hugo
Jeanne parle ; elle dit des choses qu’elle ignore ;
Elle envoie à la mer qui gronde, au bois sonore,
À la nuée, aux fleurs, aux nids, au firmament,
À l’immense nature un doux gazouillement,
Tout un discours, profond peut-être, qu’elle achève
Par un sourire où flotte une âme, où tremble un rêve,
Murmure indistinct, vague, obscur, confus, brouillé,
Dieu, le bon vieux grand-père, écoute émerveillé.
19. L’autre
de Victor Hugo
Viens, mon George. Ah ! les fils de nos fils nous enchantent,
Ce sont de jeunes voix matinales qui chantent.
Ils sont dans nos logis lugubres le retour
Des roses, du printemps, de la vie et du jour !
Leur rire nous attire une larme aux paupières
Et de notre vieux seuil fait tressaillir les pierres ;
De la tombe entr’ouverte et des ans lourds et froids
Leur regard radieux dissipe les effrois ;
Ils ramènent notre âme aux premières années ;
Ils font rouvrir en nous toutes nos fleurs fanées ;
Nous nous retrouvons doux, naïfs, heureux de rien ;
Le cœur serein s’emplit d’un vague aérien ;
En les voyant on croit se voir soi-même éclore ;
Oui, devenir aïeul, c’est rentrer dans l’aurore.
Le vieillard gai se mêle aux marmots triomphants.
Nous nous rapetissons dans les petits enfants.
Et, calmés, nous voyons s’envoler dans les branches
Notre âme sombre avec toutes ces âmes blanches.
20. Je prendrai par la main les deux petits enfants
de Victor Hugo
Je prendrai par la main les deux petits enfants ;
J’aime les bois où sont les chevreuils et les faons,
Où les cerfs tachetés suivent les biches blanches
Et se dressent dans l’ombre effrayés par les branches ;
Car les fauves sont pleins d’une telle vapeur
Que le frais tremblement des feuilles leur fait peur.
Les arbres ont cela de profond qu’ils vous montrent
Que l’éden seul est vrai, que les cœurs s’y rencontrent,
Et que, hors les amours et les nids, tout est vain ;
Théocrite souvent dans le hallier divin
Crut entendre marcher doucement la ménade.
C’est là que je ferai ma lente promenade
Avec les deux marmots. J’entendrai tour à tour
Ce que Georges conseille à Jeanne, doux amour,
Et ce que Jeanne enseigne à George. En patriarche
Que mènent les enfants, je réglerai ma marche
Sur le temps que prendront leurs jeux et leurs repas,
Et sur la petitesse aimable de leurs pas.
Ils cueilleront des fleurs, ils mangeront des mûres.
Ô vaste apaisement des forêts ! ô murmures !
Avril vient calmer tout, venant tout embaumer.
Je n’ai point d’autre affaire ici-bas que d’aimer.
21. La sieste
de Victor Hugo
Elle fait au milieu du jour son petit somme ;
Car l’enfant a besoin du rêve plus que l’homme :
Cette terre est si laide alors qu’on vient du ciel !
L’enfant cherche à revoir Chérubin, Ariel,
Ses camarades, Puck, Titania, les fées,
Et ses mains quand il dort sont par Dieu réchauffées.
Oh ! comme nous serions surpris si nous voyions,
Au fond de ce sommeil sacré, plein de rayons,
Ces paradis ouverts dans l’ombre, et ces passages
D’étoiles qui font signe aux enfants d’être sages,
Ces apparitions, ces éblouissements !
Donc, à l’heure où les feux du soleil sont calmants,
Quand toute la nature écoute et se recueille,
Vers midi, quand les nids se taisent, quand la feuille
La plus tremblante oublie un instant de frémir,
Jeanne a cette habitude aimable de dormir ;
Et la mère un moment respire et se repose,
Car on se lasse, même à servir une rose.
Ses beaux petits pieds nus dont le pas est peu sûr
Dorment ; et son berceau, qu’entoure un vague azur
Ainsi qu’une auréole entoure une immortelle,
Semble un nuage fait avec de la dentelle ;
On croit, en la voyant dans ce frais berceau-là,
Voir une lueur rose au fond d’un falbala ;
On la contemple, on rit, on sent fuir la tristesse,
Et c’est un astre, ayant de plus la petitesse ;
L’ombre, amoureuse d’elle, a l’air de l’adorer ;
Le vent retient son souffle et n’ose respirer.
Soudain, dans l’humble et chaste alcôve maternelle,
Versant tout le matin qu’elle a dans sa prunelle,
Elle ouvre la paupière, étend un bras charmant,
Agite un pied, puis l’autre, et, si divinement
Que des fronts dans l’azur se penchent pour l’entendre,
Elle gazouille… — Alors, de sa voix la plus tendre,
Couvrant des yeux l’enfant que Dieu fait rayonner,
Cherchant le plus doux nom qu’elle puisse donner
À sa joie, à son ange en fleur, à sa chimère :
— Te voilà réveillée, horreur ! lui dit sa mère.
22. Jeanne songeait, sur l’herbe assise, grave et rose
de Victor Hugo
Jeanne songeait, sur l’herbe assise, grave et rose ;
Je m’approchai : — Dis-moi si tu veux quelque chose,
Jeanne ? — car j’obéis à ces charmants amours,
Je les guette, et je cherche à comprendre toujours
Tout ce qui peut passer par ces divines têtes.
Jeanne m’a répondu : — Je voudrais voir des bêtes.
Alors je lui montrai dans l’herbe une fourmi.
Vois ! — Mais Jeanne ne fut contente qu’à demi.
Non, les bêtes, c’est gros, me dit-elle.
Leur rêve,
C’est le grand. L’Océan les attire à sa grève,
Les berçant de son chant rauque, et les captivant
Par l’ombre, et par la fuite effrayante du vent ;
Ils aiment l’épouvante, il leur faut le prodige.
— Je n’ai pas d’éléphant sous la main, répondis-je.
Veux-tu quelque autre chose ? ô Jeanne, on te le doit !
Parle. — Alors Jeanne au ciel leva son petit doigt.
— Ça, dit-elle. — C’était l’heure où le soir commence.
Je vis à l’horizon surgir la lune immense.
23. La cicatrice
de Victor Hugo
Une croûte assez laide est sur la cicatrice.
Jeanne l’arrache, et saigne, et c’est là son caprice ;
Elle arrive, montrant son doigt presque en lambeau.
— J’ai, me dit-elle, ôté la peau de mon bobo. —
Je la gronde, elle pleure, et, la voyant en larmes,
Je deviens plat. — Faisons la paix, je rends les armes,
Jeanne, à condition que tu me souriras. —
Alors la douce enfant s’est jetée en mes bras,
Et m’a dit, de son air indulgent et suprême :
— Je ne me ferai plus de mal, puisque je t’aime. —
Et nous voilà contents, en ce tendre abandon,
Elle de ma clémence et moi de son pardon.
Alte poezii clasice despre bunici
Versuri despre bunici și nepoți din literatura română și universală. Fragmentele sunt indicate în titlu.
24. Inscripție pentru nucul din vie
de Ion Pillat
Când toamna și amurgul își dezveleau tot gândul
Și dezbrăcând iar dealul de străluciri străine,
Mă înălțau pe-altarul colinelor latine —
Străbunul și bunicul și tatăl tău, de-a rândul,
Suiră să se-nchine la umbra mea de zeu…
Oprește-ți pașii, vino și tu cu darul greu
De struguri și-l agață de ramurile joase:
Curat să-ți fie duhul și viile mănoase.
25. My Grandmother’s Love Letters
de Hart Crane
Text original în limba engleză.
There are no stars tonight
But those of memory.
Yet how much room for memory there is
In the loose girdle of soft rain.
There is even room enough
For the letters of my mother’s mother,
Elizabeth,
That have been pressed so long
Into a corner of the roof
That they are brown and soft,
And liable to melt as snow.
Over the greatness of such space
Steps must be gentle.
It is all hung by an invisible white hair.
It trembles as birch limbs webbing the air.
And I ask myself:
“Are your fingers long enough to play
Old keys that are but echoes:
Is the silence strong enough
To carry back the music to its source
And back to you again
As though to her?”
Yet I would lead my grandmother by the hand
Through much of what she would not understand;
And so I stumble. And the rain continues on the roof
With such a sound of gently pitying laughter.
26. Grand-father’s Clock (fragment)
de Henry Clay Work
Text original în limba engleză.
My grand-father’s clock was too large for the shelf,
So it stood ninety years on the floor;
It was taller by half than the old man himself,
Though it weighed not a penny weight more.
It was bought on the morn of the day that he was born,
And was always his treasure and pride;
But it stopp’d short never to go again
When the old man died.
Ninety years, without slumbering (tick, tick, tick, tick)
His life seconds numbering (tick, tick, tick, tick)
It stopp’d short never to go again
When the old man died.
In watching its pendulum swing to and fro,
Many hours had he spent while a boy;
And in childhood and manhood the clock seemed to know
And to share both his grief and his joy.
27. To My Grandmother (fragment)
de Frederick Locker-Lampson
Text original în limba engleză.
This Relative of mine,
Was she seventy-and-nine
When she died?
By the canvas may be seen
How she looked at seventeen,
As a bride.
Beneath a summer tree
Her maiden reverie
Has a charm;
Her ringlets are in taste;
What an arm! and what a waist
For an arm!
With her bridal-wreath, bouquet,
Lace farthingale, and gay
Falbala—
If Romney’s touch be true,
What a lucky dog were you,
Grandpapa!
28. Jeanne était au pain sec
de Victor Hugo
Text original în limba franceză.
Jeanne était au pain sec dans le cabinet noir
Pour un crime quelconque, et, manquant au devoir,
J’allai voir la proscrite en pleine forfaiture,
Et lui glissai dans l’ombre un pot de confiture
Contraire aux lois. Tous ceux sur qui, dans ma cité,
Repose le salut de la société,
S’indignèrent, et Jeanne a dit d’une voix douce :
« Je ne toucherai plus mon nez avec mon pouce ;
Je ne me ferai plus griffer par le minet. »
Mais on s’est récrié : « Cette enfant vous connaît ;
Elle sait à quel point vous êtes faible et lâche.
Elle vous voit toujours rire quand on se fâche.
Pas de gouvernement possible. À chaque instant
L’ordre est troublé par vous ; le pouvoir se défend.
Plus de règle. L’enfant n’a plus rien qui l’arrête ;
Vous démolissez tout. » Et j’ai baissé la tête,
Et j’ai dit : « Je n’ai rien à répondre à cela,
J’ai tort. Oui, c’est avec ces indulgences-là
Qu’on a toujours conduit les peuples à leur perte.
Qu’on me mette au pain sec. — Vous le méritez, certe,
On vous y mettra. » Jeanne alors, dans son coin noir,
M’a dit tout bas, levant ses yeux si beaux à voir,
Pleins de l’autorité des douces créatures :
« Eh bien ! moi, je t’irai porter des confitures. »
29. Telling the Bees
de Eugene Field
Text original în limba engleză.
Out of the house where the slumberer lay
Grandfather came one summer day,
And under the pleasant orchard trees
He spake this wise to the murmuring bees:
„The clover-bloom that kissed her feet
And the posie-bed where she used to play
Have honey store, but none so sweet
As ere our little one went away.
O bees, sing soft, and, bees, sing low;
For she is gone who loved you so.”
A wonder fell on the listening bees
Under those pleasant orchard trees,
And in their toil that summer day
Ever their murmuring seemed to say:
„Child, O child, the grass is cool,
And the posies are waking to hear the song
Of the bird that swings by the shaded pool,
Waiting for one that tarrieth long.”
‘Twas so they called to the little one then,
As if to call her back again.
O gentle bees, I have come to say
That grandfather fell asleep to-day,
And we know by the smile on grandfather’s face
He has found his dear one’s biding-place.
So, bees, sing soft, and, bees, sing low,
As over the honey-fields you sweep,—
To the trees abloom and the flowers ablow
Sing of grandfather fast asleep;
And ever beneath these orchard trees
Find cheer and shelter, gentle bees.
30. Mabel on Midsummer Day, Part I (fragment)
de Mary Howitt
Text original în limba engleză.
“Arise, my maiden, Mabel,”
The mother said, “arise,
For the golden sun of Midsummer
Is shining in the skies.
“Arise, my little maiden,
For thou must speed away,
To wait upon thy grandmother
This livelong summer day.
“And thou must carry with thee
This wheaten cake so fine;
This new-made pat of butter;
This little flask of wine!
“And tell the dear old body,
This day I cannot come,
For the good man went out yester-morn,
And he is not come home.
Cum alegi o poezie pentru bunici?
Pentru o felicitare sau o activitate la școală, poți începe cu „Bunica” de Ștefan Octavian Iosif: păstrează o amintire duioasă a bunicii. O altă alegere este „Fusul” de Ștefan Octavian Iosif, o poezie cu imagini ale vieții de la țară, potrivită copiilor mai mari.
Pentru un mesaj către bunic, citește „De ziua mea”, unde Ștefan Octavian Iosif visează la bucuria de a se juca alături de nepoți. „Odaia bunicului” de Ion Pillat aduce în prim-plan memoria familiei.
Pentru dorul de bunici, „Cireșul”, „Ochelarii bunicii” și „Aci sosi pe vremuri” surprind emoția reîntoarcerii la locurile copilăriei. Pentru alte versuri despre familie, găsești pe Booknation și poezii despre mamă, poezii despre tata și poezii despre copilărie.
Mic glosar
- Fus – unealtă cu care se răsucește fibra pentru a obține fir de tors.
- Fuior – mănunchi de fibre pregătit pentru a fi tors.
- Ornic – ceas, mai ales unul vechi.
- Iatac – cameră de locuit sau dormitor, în limbaj vechi.
- Malacov – crinolină ori fustă amplă purtată în secolul al XIX-lea.
- Pridvor – spațiu acoperit la intrarea unei case.
- Vâlnic – fustă tradițională din portul popular.
- Zăvoi – pădurice deasă pe lângă o apă.
- Psaltire – carte care conține psalmii.
- Secatou – instrument mic de grădinărit pentru tăiat crengi.
- Crinolină – structură de susținere folosită sub fustele foarte largi.
- Berlina – trăsură închisă folosită la călătorii.