Recenzie ”27 de pași” de Tibi Ușeriu

de | iul. 19, 2022 | Literatură Contemporană, Recenzii cărți

27 de pași de Tibi Ușeriu este titlul pentru care aș fi putut oricând, înainte de lectură, să pariez că știu ce semnificație are. Și crede-mă, niciodată nu m-am înșelat mai tare ca acum. Despre Tibi Ușeriu am tot auzit în mediul online, iar o postare a lui m-a convins.  Și de atunci l-am tot urmărit în mediul online, mai puțin la știri, recunosc. Determinat, curajos, învingător – indiferent de rezultatul din cadrul competițiilor la care a participat, cam așa l-aș putea descrie pe Tibi știind câteva din performanțele sale.  27 de pași mai spune despre el foarte multe lucruri bune, în opinia mea.

Am mai citit cărți autobiografice, dar în niciuna dintre ele parcă nu am simțit mai clar asumarea trecutului, depășirea condiției și continuarea scrierii propriei povești. Nu e doar o carte în care se relatează propria viață, ci e una dintre acele cărți care inspiră, motivează, încurajează și dovedește că totul în această viață poate fi îndreptat, vindecat, acceptat, transformat în oportunitatea care să te ducă mai departe.

Tibi își spune povestea împletind trecutul cu prezentul. Ceea ce a trăit l-a format în cine este și cum este astăzi. Tot răul spre bine – reușite, performanțe și evoluție. Devine din ce în ce mai bun. Succesul îl urcă pe podium, eșecul îl învață cum să nu renunțe nicio secundă.

Nu crește în puf, nu e vreun privilegiat și află mult prea repede ce înseamnă pedeapsa și violența domestică. De pe atunci surprinde și își pune la încercare norocul. Nu așteaptă ca vreunul din părinți să-i ofere mai mult decât mâncare, acoperiș deasupra capului și nelipsita corecție fizică.

Ți-ai dorit vreodată să evadezi, să poți zbura și să pleci din colivia în care ți-e închis sufletul? Copilul Tibi și-a dorit asta și-a  trecut la fapte. A avut parte de fericire absolută și nu a mai contat nimic altceva – nici măcar bătaia pe care o va primi de la mama lui. Curajos Tibi de mic, și-a depășit limitele fără să mai țină seama de consecințe. Ușeriu s-a luat la trântă cu viața de mic, a declarat război nefericirii și condiției din familie, apoi s-a luptat cu mâinile goale până a învins.

Asta m-a emoționat. Impresionată de-a dreptul am fost în momentul în care Tibi, de bună voie și nesilit de nimeni, a povestit în carte despre un alt episod dificil din trecutul său. Atunci mi-a tremurat sufletul, mi-au lăcrimat ochii și am fost fericită că am cunoscut încă un om asumat – în adevăratul sens al cuvântului.

Am fost pe rând: slugă la ciobani pe Bârgaie, porcar în armata română, azilant politic în Berlin, pizzar într-un restaurant italian, bodyguard la un interlop sârb, martor într-o galerie de alba-neagra în Gran Canaria și autor de jafuri armate.

Nu a fost ușor, nu s-a victimizat, nu a spus nicio secundă că a avut ghinionul să fie în locul nepotrivit, într-un moment nepotrivit, iar asta i-a nenorocit viitorul. Îndrăznesc să cred că tocmai acest moment i-a adus marele câștig din prezent – dublu triplu campion la cel mai greu ultramaraton din lume 6633 Artic Ultra.

Vreme de ani de zile și-a acceptat greșeala, nu și condiția. Din acest motiv și-a pus, încă o dată, norocul într-un joc periculos. Nu a reușit, dar a acționat, nepăsându-i că poate eșua. În fața noi sale realități, Tibi a făcut o nouă alegere, cea mai grea. A refuzat să cedeze tentației pe care o oferea cea mai simplă dintre soluții.

Dacă vrei să-ți fie ușor, trebuie să treci cumva de ceva greu mai întâi. Ușor poate oricine.

Recomand cartea tuturor. E specială, are un mesaj pentru fiecare dintre noi. Ești lipsit de motivație? 27 de pași e pentru tine. Alergatul face parte din viața ta? Tibi  a scris cartea asta și pentru tine. Simți că ți-ai ratat viitorul? Nu totul e pierdut, iar despre asta îți va spune și povestea lui Ușeriu.

27 de pași este povestea lui, motivația ta. Curajul lui, inspirația ta. Tu ce motiv ai să nu mergi mai departe?

Titlu: 27 DE PAȘI
Autor: Tibi Ușeriu
An apariție : 2017
Editura: AQUA FORTE
Nr. Pagini: 220
Limba: Română
Gen Literar: Biografii si memorii
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 18134

Alte recenzii de la Tibi Ușeriu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Laura Elena Apetroaie este redactor Booknation.ro de 11 ani, 1 lună, 14 zile și a scris până acum 63 articole. Se află pe poziția 11 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Laura Elena Apetroaie aici. Laura Elena Apetroaie are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments