Recenzie ”Abis” (Alina Marinescu #5) de Monica Ramirez

de | mai 28, 2017 | Beletristică, Horror și Thriller, Literatură Contemporană, Literatura Română, Mister, Recenzii cărți, Suspans

Abis este acea poveste la finalul căreia nu îți mai dorești nimic. E ca și gustul unei vieți în care ai trăit din plin, ai luat ce a avut aceasta mai bun și i-ai dăruit ce ai avut tu mai bun.

-De câte ori ne-am luat adio unul de la altul, Alina? o întrebă cu ochii închiși.

-De prea multe ori, răspunse ea cu un oftat. N-a fost să fie în viața asta. Poate ne-o fi mai bine în următoarea.

Monica Ramirez m-a adus pe culmile groazei, m-a făcut să râd cu lacrimi, m-a împins pe marginea prăpastiei și într-un final mi-a adus speranță. De fapt Abis ar putea fi interpretat ca abisul unei speranțe, locul unde în întunecimea lui găsești acel far călăuzitor de care ai nevoie.

Se simțea ca pe marginea unui hău întunecat, cu vârfurile picioarelor deja în afară. Poate dacă s-ar fi lăsat să cadă, disperarea și suferința aveau să înceteze. Pentru amândoi.

În Abis o recuperăm pe Alina. Sau mai bine zis carcasa goală numită cândva Alina, o Alina atât de distrusă încât să fie capabilă să-și ucidă proprii prieteni. O Alina, agent perfect al organizației Elite. Dură, crudă, fără sentimente, fără nimic de pierdut. Iubire, sensibilitate, speranță. Toate i-au fost șterse din memorie și inimă, înlocuite fiind cu un vid unde până și iadul ar îngheța.

Mi s-a acrit de atâta suferință și luptă pentru un dram de fericire iluzorie. În viața asta am greșit drumul… poate mai am o șansă în următoarea.

În mijlocul acestui pustiu unde nimeni nu poate ajunge la Alina, nici măcar Marius, îl descoperim pe Jason, un Jason care a reușit să ia prim-planul magistral, îmbiindu-ne la zâmbet și nerenunțând la acea Alina pe care el a îndrăgit-o și a considerat-o drept prieten până la sfârșit. Râzi cu lacrimi la fiecare apariție a acestuia ca mai apoi să revii cu atenția asupra Alinei și să-ți înghețe zâmbetul pe buze.

A doua zi de dimineață, Alina se trezi cu o durere surdă în gât, de parcă ar fi urlat cât o țineau plămânii. Și judecând după bătăile furioase din ușă, probabil așa se întâmplase. Se dădu jos din pat și se îndreptă către ușă. Între timp, bătăile încetaseră. Deschise ușa, chiar în momentul în care Jason își lua avânt și se repezea cu umărul în ea s-o dărâme. Elanul îl purtă în sufragerie, unde se înfipse cu capul în canapea.

Prima jumătate a acestui volum nu am făcut altceva decât să mă amuz la aparițiile lui Jason, în timp ce-i urmăream pe rând, când pe Alina, când pe Alex la un pas de a se arunca în hăul popriului suflet distrus. Alina pare mai greu de recuperat, dacă nu chiar imposibil după sesiunea la care a fost supusă pe timpul captivității sale, iar Marius nu poate decât să stea pe margine și să privească. Până și Alex pare îngrozit de ceea ce a devenit Alina, dar la rândul lui, are proprii lui demoni de înfruntat, nefiind de ajutor nimănui.

Tot ce pot să-ți spun e că nenorociții ăia au distrus-o bucățică cu bucățică, după care au reasamblat-o cum au vrut.

În mijlocul acestui hău de nedescris apare speranța. CIA este pusă la zid și îngrozit de cea mai mare teroare văzută vreodată… un bebeluș. Este groaznic de amuzant tortura la care reușește Marius să-și supună colegii, fără voia sa, când revine dintr-o misiune cu un bebeluș. Nici organizațiile teroriste nu ar fi reușit să le dea bătăi de cap mai mari…

Acest volum a fost, aș putea spune, cel mai superb dintre toate volumele seriei, cu toate că m-aș putea înșela, încă nu am ajuns la Recviem pentru un asasin.

-Vino încoace și stai naibii jos, îi spuse pe un ton ferm. Dacă mai sari așa ca arsă, o să spargi ceva ori faci vreo acrobație și ajungi la arma pe care știu c-o ascunzi pe-aici pe undeva. Cât mi-ai fi de dragă, te anunț că n-am de gând să mă joc de-a ținta pentru tine.

Abis este o superbă poveste unde viața agenților noștri preferați a atârnat de-un fir de ață, locul unde prieteniile s-au legat și mai strâns, povestea unde lumina și întunericul s-au contopit în speranță, locul unde noi iubiri au luat naștere. Ale cui inimi să fi înflorit oare?

Sunt mândră că după iadurile pe care le-am cutreierat, după tot ce-am văzut și făcut, după cât am suferit, eu, Alina Marinescu, nu agentul operativ și nici asasinul, ci femeia din mine, am reușit să dau cu tifla tuturor organizațiilor secrete din lume prin simplul fapt că în interiorul meu crește o micuță creatură fragilă.

Vă invit în cea mai dulce-amară poveste a seriei Alina Marinescu. În acea poveste care te ține la marginea hăului, oscilând între râs și plâns, între teamă și speranță. Cine sunt creatorii de miracole și ce minuni le-a putut pregăti Monica Ramirez favoriților noștri, vă invit să descoperiți pășind în Abis, locul unde teroarea ar putea sfârși în armonie.

To be continued…

Titlu: ABIS (ALINA MARINESCU #5)
Autor: Monica Ramirez
An apariție : 2017
Editura: LIBREX PUBLISHING
Nr. Pagini: 351
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2473

Alte recenzii de la Monica Ramirez:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Dulce furie” de Sash Bischoff
Recenzie „Dulce furie” de Sash Bischoff

Dulce furie de Sash Bischoff este o carte care își propune să se încadreze în categoria thrillerelor de calibru, în genul lui Alex Michaelides, cu o copertă atrăgătoare ce promite multe. Din păcate, pentru mine, lectura s-a încheiat cu un gust amar. Nu am reușit să...

Recenzie „Pe mâna sorții” de Hannah Bonam-Young
Recenzie „Pe mâna sorții” de Hannah Bonam-Young

Haide să vă vorbesc despre o carte care m-a surprins într-un mod plăcut și mi-a aprins curiozitate despre autoarea Hannah Bonam-Young. Coincidența face că i-am văzut foarte des cartea nouă "Out of the Woods", fără să știu că este partea a doua din această serie, după...

Recenzie „Un strop de haos” de Scarlett St. Clair
Recenzie „Un strop de haos” de Scarlett St. Clair

Această serie scrisă de Scarlett St. Clair a fost hot and cold pentru mine, pentru că m-a trecut prin multe stări și m-a făcut să iubesc povestea, dar să o și urăsc în același timp. Este destul de greu de explicat, pentru că primul meu gând este să recomand seria, dar...

0 0 votes
Article Rating
Diana Daniela Macovei este redactor Booknation.ro de 9 ani, 12 luni și a scris până acum 273 articole. Se află pe poziția 6 din 18 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Daniela Macovei aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments