Vila Aquamarine este o explozie de senzații și experiențe. Acest thriller misterios te trece prin toate focurile iadului. Aproape că țipi la carte să își schimbe conținutul. Prevezi situații, faci diferite scenarii care mai din care, apoi Monica Ramirez îți smulge preșul de sub picioare tranformând personajul negativ într-unul pozitiv sau cel puțin îndulcindu-i tirania acțiunilor. Și bineînțeles că, deși îți dorești ca altfel să se fi întâmplat, nu poți să nu admiți fapul că de povestea nu ar fi fost așa nu ar mai fi avut farmecul acela dulce amărui care nici nu te lasă să zburzi cu inorogii dar nici să planezi cu corbii. Și uite așa rămâi prins într-o nouă capodoperă literară marca Monica Ramirez.
În ultima vreme, avea impresia că lumea devenise cumva prea densă și greutatea tuturor lucrurilor o strivea în interior. Încerca să meargă, dar fiecare pas părea un munte de netrecut, fiecare respirație o luptă. Simțea că se îneacă în propria viață și oricât de mult se zbătea, nu reușea să găsească o cale de ieșire. Cu toate astea, trebuia să iasă cu pași mici din abis pentru că abandonul nu era o opțiune și undeva în adâncul sufletului încă mai credea că exista o lumină ce-ar fi putut sfâșia întunericul.
Acțiunea romanului Vila Aquamarine se desfășoară pe trei planuri: prezent, trecut și un trecut mai apropiat. Din fiecare gustăm pic cu pic până ne pierdem în secrete și mister. Apoi, cu cât înaintăm vedem lumina de la capătul tunelului și imaginea de ansamblul. Însă, când în sfârșit se vor potrivi toate piesele de puzzle, este o foarte mare probabilitate să nu ne fi dorit să aflăm adevărul fiindcă unor secrete le stă mai bine la adăpostul întunericului.
Unii oameni pot rămâne în inima ta, dar nu neapărat și în viața ta. E o ironie crudă, o realitate tristă, să investești atât de multă dragoste și speranță într-o singură persoană, crezând că așa va fi pentru totdeauna. Dar veșnicia e o iluzie, un cuvând care-și pierde sensul în fața imprevizibilului vieții. Rămâi nu doar cu absența persoanei, ci și cu absența viselor pe care le-ai construit în jurul ei, vise care par dintr-o dată inutile și goale.
Tara Kilmartin revine la Waterville după un eșec profesional ce îi distruge și viața amoroasă creionată în Dublin. Mama sa, presimțind umbra ce atârnă deasupra fiicei sale, îi pregătește însă o evadare din gânduri și, deși Tara se opune cu vehemență, simțul său jurnalistic nu poate să se sustragă din a nu elucida un mister. Iar misterul se numește Evangeline Rathmoore ce aparent ar fi murit în 1940 dar a cărei scrisoare descoperită de Tara combat evenimentele istorice. Vizita făcută la Vila Aquamarine îi vor mai zgândări un pic curiozitatea iar mai apoi, opunerea oricăror săpături asupra familiei sale din partea lui Weeler Rathmoore o va împinge pe jurnalista din ea să încerce a elucida un mister îngropat de peste optzeci de ani.
—M-am descărcat pe tine, îmi pare rău.
—Din cauza mamei tale.
Coșmarul oricărei femei.
Începutul celui de-al doilea război ne-o prezintă pe Tess Rathmoore, orfană ajunsă în rândul aristocrației irlandeze prin iubirea dintre aceasta și Edward Rathmoore, la Londra luptând pentru supraviețuire. Edward este plecat pe front, ea este însărcinată din nou (având deja câteva sarcini pierdute), sarcină pe care se luptă din răsputeri să nu o piardă. Pe lângă istoria sa de copil orfan aruncat într-o aristocrație neprietenoasă, alinarea fiindu-i doar Edward, Tess o descoperă pe sora mai mică a soțului său, Evangeline. O tânără isteață, rebelă din toate punctele de vedere care se opune cu toată forța opresiunii sociale a femeii. Dar poate ea, un spirit liber să fie îndeajuns pentru a schimba o lume?
Nu-ți poate lipsi ce n-ai știut să prețuiești imediat ce-ai dat puțin de greu. Alegerile au mereu consecințe.
În Vila Aquamarine avem pe de o parte deslușirea dramei Tarei și ce anume o urmărește din Dublin până în Waterville. Apoi avem de deslușit povestea Tessei și dramele vieții sale. Peste Tara și Tess planează enigma Evangelinei care deși aparent se sinucide, reușește totuși să scrie cumnatei sale o scrisoare, două zile mai târziu. În ciuda acestei dovezi grăitoare, urmașii familiei Rathmoore par a nu fi conștienți de nici o informație a trecutului familiei sale.
Suntem adesea dezamăgiți de cei mai de încredere oameni și iubiți de cei mai neașteptați. Unii ne fac să plângem pentru lucruri pe care nu le-am făcut, în timp ce alții ne ignoră defectele și aleg să ne vadă doar zâmbetele. Unii ne părăsesc atunci când avem cea mai mare nevoie de ei, în timp ce alții rămân cu noi chiar și atunci când le cerem să plece. Lumea e formată dintr-un amestec de oameni și nu suntem întotdeauna pregătiți pentru ce vor să ne ofere.
Vila Aquamarine te provoacă să îți creionezi scenarii care mai din care. Însă ce nu prevezi în acest roman este iubirea și loialitatea feminină. Într-o lume și o istorie lungă unde femeile se trădează una pe alta, Vila Aquamarine vine să ne demonstreze cât de mare, neprețuită și loială dar mai ales cât de lipsită de egoism poate fi iubirea dintre două femei. Monica Ramirez forează fiecare colț de suflet, fiecare sentiment ce se poate crea și le aruncă în scenarii menite să vadă întuneric acolo unde nu este decât loaialitate și iubire necondiționată adumbrită de mașinațiunile oamenilor din jur.
Vila Aquamarine este un roman despre renaștere, regăsire dar mai ales despre secrete născute din loialitatea și altruismul feminin ce nu se va abate de la calea aleasă oricât de mult va trebui să te schimbi și oricât de multe greutăți ți se vor pune în cale. Atât Tess cât și Evangeline sunt două personaje ce rar se întâlnesc față în față în viața de zi cu zi și care și mai rar se pot iubi necondiționat și lipsit de egoism. Monica Ramirez reușește magistral încă o dată să scoată la suprafață fosilele unei altfel de realități.
Alte recenzii de la Monica Ramirez:
