În conce
pția lui Garabet Ibrăileanu, timpul nu trece niciodată. Noi trecem prin timp. Problematica timpului, aflată în strânsă legătură cu cea a destinului, a preocupat mintea umană secole la rând. Afirmația lui Ibrăileanu, anterior menționată, dezvăluie prin simplitatea sa un adevăr general valabil: nu timpul este cel care ne adâncește în prăpastia amăgirilor cauzate de scurtimea vieții și de potrivnicia destinului, ci percepția noastră despre acesta, incapacitatea de a trăi și nu doar a exista independent de cursul lumii și de curgerea sa armonioasă.
În opera literară Adela, roman scris sub forma unor fragmente din jurnalul protagonistului, Garabet Ibrăileanu realizează o fuziune de concepte filozofice, tehnici literare și inflexiuni stilistice care conferă textului o indubitabilă valoare artistică. Istorie a unei iubiri neîmplinite, deghizate sub forma unei prietenii, romanul surprinde o abordare originală și marcată de profunzime a temei timpului, în completarea căreia analiza minuțioasă a cărărilor destinului pare că își propune să străbată labirinturile sufletului uman până la a-i dezvălui cele mai intime adâncimi.
Este destinul influențat de timp într-atât încât acesta din urmă poate osândi – ori, dimpotrivă – mântui ființa? Este posibil ca omul să regândească relația sa cu timpul astfel încât să contribuie el însuși la țesătura complicată pe care se construiește existența umană? Opera de față reprezintă o producție literară și filosofică prin care autorul își propune întocmai dezlegarea acestor taine cu o migală de bijutier al cuvântului, supunând unei observații amănunțite relația dintre îndrăgostiți, precum și modul în care devenirea ființei umane este marcată iremediabil de plasarea sa în timp.
Acțiunea prezentată în roman se desfășoară la finalul secolului al XIX-lea și îl are drept protagonist pe doctorul Emil Codrescu, în vârstă de 40 de ani, care se îndrăgostește de Adela, o prietenă dragă acestuia, însă cu douăzeci de ani mai tânără. Adela poate fi numită, în acest sens, jumătatea perfectă a personajului-narator; cu toate acestea, însăși diferența semnificativă de vârstă dintre cei doi clădește o punte care fixează o distanță greu de străbătut între sufletele pereche. În povestea de iubire dintre Emil și Adela, relația timp-destin pare să se soldeze cu un dezacord care atrage după sine năruirea echilibrului ideal la care aspiră personajele lui Ibrăileanu. Singurul gând consolator al protagonistului, menit să justifice neputința apropierii sale de ființa trupească și spirituală a Adelei, este ideea că nu esența sinelui său îl îndepărtează de femeia iubită, ci numai o formă întâmplătoare a acestuia, cea actuală, condiționată de timp. În acest caz, singura soluție pe care o întrevede Emil pentru a-și ostoi setea sufletească de iubire este prețuirea clipei prezente.
Acum e încă aici! (…) De mâine nu vom mai avea nimic în comun – nici spațiul și timpul, care nu ne vor mai încadra la fel viața. Avusesem iluzia că timpul stă și el împreună cu noi, amical. Dar el își îndeplinea implacabil funcția de a uza totul și de a ucide viața.
Protagonistul conchide, așadar, că timpul ca impediment ori ca binecuvântare constituie o alegere personală, care se răsfrânge în mod direct asupra continuității și finalității destinului său. Deși eternitatea splendidă a universului iubirii exasperează în om conștiința obscură a vremelniciei lui, jocul vieții – pierdut încă de la începutul întreprinderii lui – trebuie asumat cu seninătate, întrucât așa e viața! Vremea nu aduce de obicei decât tristeți. Vremea face gol în jurul nostru, ne omoară ființele scumpe, ne îmbătrânește și ne duce la moarte.
Dacă dragostea dintre Emil și Adela rămâne o aspirație neîmplinită sau ajunge în stadiul înfăptuirii sale, vă invit să descoperiți prin lectura cărții. Fost-a, n-a fost, ori a fost vis?, este interogația retorică pe care și-o adresează protagonistul. Răspunsul îl identifică tot în interioritatea sinelui propriu: Nimic nu e adevărat și totul e posibil. Rămânem, așadar, cu speranța… A zilei de azi? A celei de mâine? A unei dimensiuni opuse spațiului teluric? Numai timpul și destinul o pot ști!
Alte recenzii de la Garabet Ibrăileanu :
