Povestea unei zeițe…spusă de ea însăși:
Afrodita exista înainte de oameni și chiar înainte de lume. Ea a fost zeița frumuseții, a iubirii și a dorinței. Pentru ea s-au purtat războaie, iar prin grația și puterea ei a cucerit Olimpului întreg. Cartea scrisă de Mariangela Galatea Vaglio nu se limitează doar la evocarea miturilor consacrate, ci explorează în profunzime esența zeiței și viața ei zbuciumată, chiar dacă totul rămâne la nivelul ficțiunii.
Relatarea începe cu Afrodita în forma ei absolută. Perfectă. O zeiță nepământeană, care, însă, a fost nedreptățită. I s-au luat libertatea și dreptul de a alege, iar de acolo imaginea ei s-a transformat, lăsând loc trăirilor intense și dorințelor reprimate.
Astfel, Afrodita capătă complexitate: frumusețea amețitoare se împletește cu pasiunea puternică, cu orgoliu, vanitate și, în același timp, cu fragilitatea ascunsă dincolo de masca unei divinități perfecte.
Chiar dacă firul narativ nu este presărat cu numeroase momente de suspans, tensiunea poveștii se construiește prin introspecție și prin felul în care sunt prezentate nuanțele personalității zeiței, dar și modul în care aceasta își exercită influența asupra muritorilor și zeilor deopotrivă. Această scriere se dorește a fi adevărul Afroditei. O versiune mai puțin dulce decât miturile pe care le cunoaștem. Pentru că aici Afrodita apare nu doar ca zeița frumuseții absolute, ci și ca o figură greu de înțeles, copleșitoare, uneori chiar incomodă. Poate acesta să fie, de fapt, adevăratul chip al celei mai atrăgătoare zeițe din Olimp.
Opinia mea despre cartea despre Afrodita:
Pot spune că lectura mi-a plăcut, deși este diferită de ceea ce obișnuiesc să citesc. Cartea se apropie mai degrabă de o analiză psihologică decât de un roman plin de întâmplări și răsturnări de situație. Mi-ar fi plăcut să găsesc mai multă acțiune, dar am apreciat modul în care autoarea a ales să construiască portretul zeiței.
M-a atras în mod special contrastul dintre frumusețea și puterea Afroditei și trăsăturile ei arogante. Cred că această aroganță i se potrivește, pentru că zeii din mitologia greacă sunt adesea portretizați ca fiind mândri, imprevizibili și stăpâni pe sine. Și tocmai această imagine o face mai autentică. Oricât de sublimă pare aceasta în mitologia povestită de atâta amar de vreme și repovestită sub atâtea forme.
Ideea centrală este că frumusețea și puterea pot fi, în același timp, un dar și o povară. Afrodita întruchipează perfect acest paradox. Stilul autoarei m-a scos din zona mea de confort, dar mi-a deschis o nouă perspectivă asupra miturilor, lăsându-mi impresia că zeița iubirii nu este doar o icoană a perfecțiunii, ci și un simbol al fragilității și al contradicțiilor. O divinitate plină, totuși, de multă umanitate.
Și poate că tocmai aici stă perfecțiunea: în micile defecte care arată că zeii nu au fost desăvârșiți. În amestecul dintre calități și defecte, între pasiune și slăbiciuni. Afrodita rămâne, astfel, imaginea clară a faptului că desăvârșirea nu înseamnă lipsa de cusur, ci complexitatea sufletului.
Afrodita merită să își spună povestea și, deși nu este o carte alertă și cu o acțiune nemaivăzută, merită citită! Sper că îi veți oferi o șansă! Lecturi minunate vă doresc!
Alte recenzii de la Mariangela Galatea Vaglio:
