Al nostru este cerul este o carte lăudată. Am tot văzut-o promovată, recomandată si discutată. Şi nu e o carte rea. Dar îi lipseşte ceva. Te cutremură povestea, dar nu reuşeste să-ți apropie personajele. Nu sunt construite pentru a fi compătimite sau simpatizate. Nu m-am putut conecta cu ele. Bineînțeles că tragedia lor, oricum ar fi descrisă este cumplită, dar stilul este detaşat si un pic rece şi n-am simțit acea conexiunea emoțională care te ajută să te transpui în carte, să trăieşti evenimentele.
Doare şi te sperie, e genul de tragedie care îți doreşti să nu se întâmple nimănui, pe care preferi să n-o iei niciodată în calcul. Nimeni n-ar trebui să-şi privească copilul murind. Aşteptarea, disperarea, clipă după clipă, neputința de a interveni sau de a schimba ceva, să speri până la sfârşit într-un miracol care uită să se producă, toate acestea sunt teribile, scenariul unui coşmar pentru orice părinte. Este un chin îngrozitor, un test cumplit pentru inima, dar şi pentru rațiunea lui. Este o ascensiune pe culmile disperării ce pare că nu se va sfârşi nicicând.
De ce e capabil un părinte pentru a salva viața copilului său? De ce te mai agăți, pentru ce să mai lupți când tot ce contează pare sortit pieirii? Ce faci când primeşti cea mai neagră veste despre sănătatea fiului tău? Cauți soluții peste tot, chiar şi în cele mai nerecomandate şi neverificate locuri? Sau accepți şi încerci să te obişnuieşti cu inevitabilul?
Dar oare este final diagnosticul? Chiar nu se mai poate face nimic?
Ce ar conta mai mult? Să petreci cât mai mult timp lânga el, bucurându-te de ultimele clipe sau să cauți cu disperare să schimbi soarta prin orice mijloc?
De la momente de fericire şi bucurie, de la plăcerea de a fi împreună, de a se bucura unul de celălalt, Rob şi Anna cunosc durerea, tristețea şi disperarea. Se pierd unul pe celălalt, se rănesc, se despart şi se regăsesc.
De la dragoste la ură nu e decât un pas.
Oamenii reacționează diferit puşi în fața tragediei. Unii se prăbuşesc şi nu mai reuşesc să se ridice, alții găsesc puterea să meargă înainte şi să se vindece sau învață să trăiască cu durerea. Indiferent de extrema în care pică, modul niciunuia nu este de judecat. Cei doi părinți înfruntă în stiluri total diferite tragedia care îi loveşte. Rob mi-a părut mai iresponsabil, egoist, arogant şi nepăsător la durerea celorlalți. Cel puțin, la început. Dar viața a intervenit, şi şi-a învățat lecțiile, iar schimbarea lui este evidentă şi pozitivă, la sfârşit. Are multe de învățat şi îndreptat, şi nu-i e uşor să se adapteze şi să accepte situația.
Mi-a plăcut povestea de dragoste dintre cei doi. Felul cum s-au cunoscut, cum s-au îndrăgostit şi au reuşit să clădească o familie frumoasă. Cu suişuri şi coborâşuri, foarte reală, foarte prezentă, foarte modernă. Am preferat-o pe Anna lui Rob, i-am înțeles mai uşor deciziile, şi modul, în care a ales să lupte cu durerea, dă impresia de tărie de caracter, de om sigur şi hotărât. A ajutat-o, probabil, şi trecutul. O copilărie fără dragoste părintească, fără ajutor şi sprijin, care a forțat-o să-şi ia viața în propriile mâini şi să se descurce singură.
Cartea este o lectie despre fragilitatea vieții, despre cât de uşor lucrurile se pot schimba, despre cât de uşor tot ceea ce ai azi poate dispărea mâine, despre cât de nesigur e rozul într-o lume plină de gri. Este un îndemn, o pledoarie să apreciezi ce ai şi să fructifici fiecare clipă trăită.
Probabil, povestea este mai uşor de apreciat de cei care au experimentat genul acesta de tragedie, cei care înțeleg mai bine durerea şi sentimentele prin care trec cele două personaje. Personal, am înțeles drama, dar am rămas spectator, nereuşind să mă integrez sau să mă regăsesc în poveste.
Ştiu că, având în vedere ceea ce se întâmplă, ar fi trebuit să găsesc multe momente emoționante, dar singurul care mi-a rămas în minte şi care chiar m-a sensibilizat, a fost episodul cu şoferul de taxi, care, empatizând cu durerea lor, a refuzat onorariul pentru cursă, precum şi morala asociată de scriitor gestului:
Sometimes love comes from the strangest places. People don’t realize how much they can break your heart.
foto via inefabil – mai presus de cuvinte
Alte recenzii de la Luke Allnutt:
