Anatomia unui scandal”Anatomia unui scandal” de Sarah Vaughan este un thriller psihologic, încadrat de asemenea și în genurile thriller juridic, politic și dramă juridică. 

După lectura acestui roman am descoperit că există lansat și un serial pe Netflix care este intitulat exact la fel. Pe acesta nu l-am urmărit încă, dar acum sunt tare curioasă și de el.

Deși finalul mi s-a părut cam nepotrivit și mai puțin explicit , sau cel puțin doream eu să se sfârșească altfel, recomand acest thriller psihologic din câteva motive personale. Așadar puteți alege să-l puneți sau nu pe listă, fiindcă, bineînțeles, părerea mea e subiectivă.

De ce mi-a plăcut să citesc cartea ”Anatomia unui scandal” de Sarah Vaughan?

Deoarece atinge chestiunea #metoo, acel subiect care a ajuns să scandalizeze și să arunce în aer pe toată lumea când în sfârșit cineva și-a făcut curaj să dea cărțile pe față referitor la agresarea și hărțuirea sexuală a femeilor la locul de muncă.

Romanul juridic cu tente de psihologic prezintă o poveste realistă în care personaje ca cele din viața de zi cu zi interpretează scenarii care s-au produs dintotdeauna și nu încetează să aibă loc în fiecare moment.

Cartea expune un caz de viol dezbătut la sânge în care acuzatul, soția lui și avocata acuzării sunt mai legați decât ne dau impresia la o primă vedere.

Povestea este narată pe două planuri temporale: trecut și prezent, din perspectiva mai multor personaje implicate, fiecare prezentând adevărul său și faptele care s-au petrecut din punctul său de vedere.

O soție care este 100% devotată soțului ei, acuzatul de viol, începe totuși să aibă dubii privitor la comportamentul lui, mai ales când evenimente din trecut amenință să le strice liniștea conjugală.

În romanul ”Anatomia unui scandal” de Sarah Vaughan elita și clasa de jos se află într-o luptă pentru putere și dreptate

Fiecare pledează pentru sine, o parte dorind a fi achitată, cealaltă dorind a i se face dreptate sau a se răzbuna.

O procuroare cu un trecut pe care și-l dorește uitat, dar și răzbunat, are în sfârșit ocazia perfectă de a face lumină și a condamna pe cel care i-a făcut cel mai mare rău, chiar dacă riscă să încalce etica muncii.

În această poveste captivantă de iubire, dezamăgire și răzbunare, nici o motivație nu mai este pură iar secretele unora sunt mult mai întunecate decât ale altora.

Cartea ”Anatomia unui scandal” a devenit rapid un bestseller și este un thriller ce merită citit pentru poveste și pentru realismul subiectului adoptat. Eu îl recomand și acum sunt foarte curioasă dacă serialul urmărește exact firul cărții și mai ales dacă finalul rămâne același.

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

Oana Maria StefanFost redactor439 articoleToate articoleleBlog

Eu sunt Oana M. și îmi place să citesc. Îmi place la fel de mult și să scriu. Mai ales despre cărți și călătorii, locuri faine și filme. Sunt open minded și jonglez și cu fotografia. Am și o parte întunecată și curioasă, prin urmare citesc thrillere psihologice. Dar îmi plac în egală măsură romanele clasice, cărțile inspirate din fapte reale și poveștile polițiste pline de suspans.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted