Antichrista este un roman cu tente autobiografice scris de Amelie Nothomb.
Cartea, așa cum ne-a obișnuit scriitoarea belgiancă, este una ușor de citit, cu puțin peste 160 de pagini, care are ca subiect vârsta adolescenței.
2 adolescente total opuse
Are parte de 2 eleve: Blanche, care este naivă, singuratică, pe care nimeni nu o bagă în seamnă și Christa, fata populară, care atrage atenția tuturor.
Povestea este spusă din perspectiva lui Blanche, care în secret o admiră pe Christa pentru farmecul ei, dorindu-și ca cele două să fie prietene, dar nu face nimic în privința aceasta.
Christa, însă, observă privirile fugare ale lui Blanche și ușor, ușor, începe să îi acorde atenție. Îi spune povestea ei ce o înduioșează pe Blanche, ea trebuind să călătorească 2 ore în fiecare dimineață pentru a ajunge la universitate, așa că Blanche o invită la ea acasă, având permisiunea părinților.
O dată ajunsă în căminul lui Blanche, Christa acaparează toate privirile și admirația celor doi părinți, care o fac pe fiica lor să se simtă prost și insignifiantă.
Cei doi părinți sunt captivați de personalitatea debordantă a Christei, așa că o invită să stea la ei în timpul săptămânii, exceptând weelend-urile, nu doar o zi cum era la început.
Blanche începe să își piardă răbdarea și descoperă ce meschină și fără scrupule este așa-zisa ei prietenă, care își schimbă comportamentul din suflet chiunuit în adolescentă diabolică, manipulând pe toată lumea din jur.
Prietenii deșarte
Ideea cărții este că prietenii nu sunt întotdeauna bine intenționați, anumite comportamente pot fi doar de fațadă, care în timp își arată adevărata lor față.
Inspirat din viața scriitoarei
Amelie Nothomb a declarat într-un interviu că ea este Blanche, că unele dintre întâmplările prezentate sunt inspirate din fapte reale, fapt ce face ca opera de față să fie încă una cu iz autobiografic din colecția ei, unde mai regăsim romane precum Acid sulfuric sau Metafizica tuburilor.
Lectură incomodă
Lectura este una destul de incomodă, asta pentru că tratează subiecte sensibile, cum ar fi hărțuirea verbală între adoloscenți. Pentru mine nu a fost o lectură plăcută, ba chiar am fost revoltată să aud unele episoade, mai ales pentru că cei doi părinți încurajează comportamentele bătăușei și nu se încred în vorbele propriei fiice.
Scriitura a fost bună, dar subiectul este unul tratat de n ori, iar această carte nu cred că este primordială în această privință. Pentru mine este doar o nouă lectură de la Amelie Nothomb, care deja ne-a obișnuit cu relatările despre adolescenți, deci nimic special.
Alte recenzii de la Amelie Nothomb:
