Nimeni nu vorbește despre anul de grație. Dar asta nu înseamnă că nu se întâmplă an de an.
Fetele tinere din ținutul Garner sunt izolate într-o tabără pe o insulă, unde, vânate de braconieri și aflate într-o luptă totală pentru supraviețuire una contra celeilalte, pe perioada unui an trebuie să-și înfrângă „magia” pentru a se întoarce acasă pure. Cu ce anume se vor confrunta, contra cui vor lupta și ce demoni vor întâlni este un mister ce nu va fi rezolvat decât de ele înseși la fața locului.
Ideea cărții e foarte bună și până la momentul în care fetele ajung în locația unde-și vor trăi anul de grație este menținut foarte bine suspansul și îți captivează tot interesul, dar din acel punct stagnează, intriga nu-i suficient susținută, iar lumea rămâne incomplet construită pentru a reuși să genereze o imagine de ansamblu. Probabil că aceste detalii pot fi trecute cu vederea de mulți cititori, dar eu nu mă număr printre ei. Din păcate, nici finalul nu convinge și este interpretabil. Rămâne deschis și la latitudinea cititorului. Ceea ce a început bine și promitea, n-a reușit decât să mă dezamăgească și să-mi înșele așteptările. N-am plâns soarta niciunuia dintre personaje. Toți au dormit așa cum și-au așternut.
Nu-mi pot explica secretomania ce plutește ca o ceață în jurul acestui an de grație. Înțeleg ce anume se întâmplă în acea tabară și de ce, aceasta parte e perfect credibilă, dar după ce se termină și trec de acea perioadă de testare mi-e imposibil să le înțeleg motivele. Nu pot crede că atâtea „loturi” de femei trecute prin experiența anului de grație își continuă viața, toarnă copii, marea majoritate tot de sex feminin și le abandonează în necunoscut cu statut de kamikaze. 50 de ani de grație și nicio femeie, nicio mamă nu trăiește experiența iubirii necondiționate. De ce nu-i spui ce-o așteaptă, de ce n-o instruiești, măcar în secret, de ce n-o previi? 50 de ani și niciuna nu simte nevoia să-și avertizeze sau ajute sora care, probabil, anul următor îi va lua locul în tabară. 50 de ani de spânzurări, torturi, execuții fără urma de cea mai mică revoltă! Este clar promovată ideea de turmă spălată pe creier. Nu contest că există societăți în care femeia este un simplu obiect necesar pentru procreere și tratat în consecință. Dar autoarea a eradicat sentimentele materne. Ca și cum, din cauza fricii, nu mai erau capabile să-și iubească fetele. Nu crești un copil 16 ani și apoi îl abandonezi într-un coșmar prin care ai trecut și tu. Nu e uman. Sau dacă îl abandonezi, nu cred că-ți poți continua viața ca și cum nimic nu s-a întamplat. Nu faci un copil pentru a-l martiriza. Oricât de supusă, indoctrinată sau terorizată ai fi. Există o uzurpatoare….dar, din păcate, nu convinge și rolul ei nu prea l-am înțeles pentru că nu aduce niciun fel de schimbare.
Misoginismul nu m-a deranjat, mi-aș fi dorit să fie susținută această teorie, mi-aș fi dorit ca bărbații să fie mai de blamat decât femeile, așa ar fi avut o bază solidă și ar fi explicat atitudinea feminină, dar marea majoritate a personajelor masculine sunt oameni care-și demonstrează empatia până la urmă (Ryker, Michael, tatăl). De fapt, se axează pe ideea de femei care fac rău altor femei, an de an, nu numai unor străine, propriilor fete. O societate bolnavă.
Atitudinea eroinei principale a fost pozitivă și de admirat până aproape de sfârșit când a uitat tot ce și-a propus și mi-a părut că s-a schimbat total. Să îți dorești să naști o fată în lumea asta îmi pare inconștiență, orice planuri de viitor ai avea tu în minte, orice revolte și schimbări ți-ai fi propus sau ai visa. În altă ordine de idei, lumea nu este dezvoltată, trecutul nu este explicat, cum s-a ajuns la aceasta ideologie rămâne un mister, de unde a apărut această idee de ‘magie‘ nu mi-a fost detaliat. (conceptul de Adam și Eva n-a fost suficient pentru mine).
Am citit că autoarea promovează ideea de feminism. Dacă chiar asta îi e intenția, nu pot să zic decât că are o manieră foarte ciudată de propagandă. Recomand cartea cu toată inima, pe principiul: AȘA NU! chiar dacă pe final e dezamăgitoare, merită pentru că marșează pe ideea de indoctrinare, pe ideea de societate condusă prin teroare, discriminare și frică.
O distopie bazată pe un patriarhat extrem, în care femeile sunt doar unelte folosite în scopul procreerii, în care frica inoculată le transformă în monștri ce nu cunosc noțiunea de empatie. Poate că frustrarea mare este că simți că orice fel de sentiment matern este eradicat. Niciuna dintre femeile acestei comunități nu pare a încerca să-și ajute urmașele pentru ceea ce le așteaptă. Acționează ca niște drogate, total detașate de realitate. Fetele sunt abandonate în acea tabără, neavând alt avantaj decât propria minte și forță. Fără instruire, fără avertismente. Totul e o ceață densă din care doar unele reușesc să iasă, dar nici acestea nu pot fi numite norocoase. Restul sunt victime colaterale.
Alte recenzii de la Kim Liggett:
