Cea de-a doua proză scurtă din antologia Proiectul Decameronul – 29 de povestiri noi din pandemie, ar fi putut mai mult pentru că avea potențial, dar o consider interesantă deoarece poate fi percepută din perspective diferite de la cititor la cititor.

Pe scurt, de ziua ei, o femeie vizitează un salon de înfrumusețare pentru un tratament facial unde se pare că are parte de o procedură experimentală cu electroșocuri care îi șterge toate amintirile (în principiu cele negative). Procedura are loc cu consimțământul femeii. Dar dacă este voluntară sau o eroare e mai puțin important. Mai repede mă întreb dacă chiar a avut loc sau dacă totul e în mintea ei.

La prima citire, m-a dus cu gândul la efectul fluture și mi-a adus aminte de Eternal Sunshine of the Spotless Mind. E pandemie, e haos și, fără efectul fluture, teoria haosului nu funcționează. Este oare cauză și efect? Este vorba despre ceea ce nu putem controla? Predictibilitate sau imprevizibilitate?

Apoi mi-a venit în cap drumul spre moarte din La țigănci. Oare amenzia aceasta totală o transformă într-o victimă sigură având în vedere situația la scară largă? Oare sfârșitul e aproape? Nu căutăm toți fericirea în orice formă s-ar concretiza?

La recitire însă m-am gândit mai repede la simptome de borderline, la depresie, la cineva instabil mintal.

Având în vedere că abilitățile și capacitățile noastre sunt limitate, iar în perioada pandemiei am simțit cu toții că pierdem controlul pe care nici în vremuri normale nu-l deținem total, se naște întrebarea: care ar fi alegerea de preferat în acest caz? Să fim conștienți, dar neputincioși și înspăimântați sau inconștienți, senini și periculoși? Să ne concentrăm pe acum și aici? Pe o bucățică de cer albastru? Pe un colț de bancă într-un parc? Pe o întâlnire cu o față cunoscută? Un lucru mic poate face o mare diferență. Cât de tare îi afectează acțiunile noastre pe cei din jurul nostru? Dacă adaptarea la schimbare este prea dificilă, imposibilă chiar uneori, ștergerea unor amintiri negative ne va ajuta să ne integrăm? Va reține creierul nostru în acest caz informațiile utile supraviețuirii și va „eradica” amintirea unui divorț urât sau a unei întâlniri sfârșită în lacrimi? Ar fi un defect să uităm ce ne adâncește depresia?

Oare lucrurile care au lăsat răni nu ne obligă să stăm tot timpul la pândă în loc să ne bucurăm de viaţă și de plăcerile mărunte? Nu poți fi simultan și trist și vesel. Alegerea este evident în mâinile și mai ales în mintea ta.

Care-i opțiunea ce ne avantajează? Adevărul sau ignoranța? Se poate crea adevăr din eroare sau din amăgire? S-ar putea ivi o șansă favorabilă dintr-o acțiune dezinteresată sau din una egoistă?

Vă recomand această antologie pentru că sunt sigură că vă veti regăsi fricile și temerile măcar într-una dintre povestirile semnate de nume promițătoare ale literaturii contemporane.

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

AngelaRedactor Booknation.ro7 ani, 9 luni, 20 zile623 articolelocul 3/12Toate articoleleBlog

Sunt bookaholica ce se scaldă în cești de cafea și pahare de vin pentru a nu pierde ritmul și timpul, care e așa scurt și întotdeauna invers proporțional cu lista mea de must-read. Recomand cărțile bune cu inima deschisă și povestesc cu foc și nervi atunci când sunt dezamăgită. Sunt omul cărților pe față, îmi asum ce scriu și îmi argumentez părerile și recenziile. Îmi place să împărtășesc impresii, să vorbesc deschis și fără pretenții despre cărți bune și mai puțin bune.Sunt Angela, sunt ploieşteancă get-beget, revoluționară şi naționalistă. Sunt cititoare de cursă lungă şi îmi place să împart cu alții bucuria lecturii atât aici pe Booknation cât și pe blogul meu personal. Pentru că viața fără cărți este pustiu, iar lectura este balsam pentru suflet și plăcerea mea vinovată. Vă aștept la dezbateri aprinse în contradictoriu pe marginea recenziilor mele și nu numai, pentru că polemica e parte din mine, cum e și lectura.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted