„Autobiografia”, de José Luís Peixoto, este un roman care împletește biografia cu ficțiunea publicat în 2019, fiind cea mai recentă carte de acest autor. Peixoto, născut în 1974, este unul dintre cei mai citiți scriitori portughezi contemporani, câștigător a numeroase și prestigioase premii.
Romanul abordează tema literaturii, a scriitorului și a vieții care ajunge să se confunde cu literatura și invers. Sunt multe reflecții despre literatură, despre scris. Multe senzații ale scriitorului, modul în care un scriitor părăsește lumea obișnuită pentru a se teleporta în literatura căreia îi dă viață. Totodată, este și o carte despre relația lui Peixoto cu Saramago (un mare scriitor portughez, câștigător al premiului Nobel). De altfel, cartea însăși e un omagiu adus lui Saramago, dar și o biografie a autorului, împletită cu ficțiune.
Dincolo de aceste aspecte, romanul mi-a dat senzația de viață. Scene simple, cotidine, de la bătrânul Bartolomeu care sună la radio pentru a vorbi în emisiune la regăsirea unor părinți dispăruți din viețile personajelor, totul este redat într-o formă amănunțită, plină de realitate, de detaliu care trăiește, care te face să simți că trăiești tot ce scrie acolo.
Recunosc că lectura acestui roman a fost un chin pentru mine. Nu eram obișnuit cu autorul sau cu stilul său de scriere, iar firul narativ mi s-a părut foarte derutant și greu de înțeles. Din fericire, lucrurile mi s-au clarificat pe măsura ce înaintam și, spre final, chiar mi-a făcut plăcere să citesc.
Spuneam de stilul de scriere al autorului. E original, în sensul că scrie enunțuri lungi, cu multe adjective presărate din abundență și oarecum brusc peste tot. Linia de dialog e complet inexistentă, discuțiile personajelor fiind inserate pur și simplu în sintaxă. Din acest punct de vedere stilul lui Peixoto se aseamănă cu al lui Saramago. E mai greu de urmărit la început, dar după ce m-am obișnuit am reușit să apreciez valoarea acestei sintaxe, extrem de lirice și de detaliate, cu o frază care face cât vreo trei la alți autori. Fiecare enunț mi-a impus să mă opresc asupra lui pentru a-l percepe în bogăția expresiei sale, descrierile, emoțiile, gândurile, atmosfera, totul pare reflectat aproape exhaustiv de către autor.
O altă caracteristică ce ține de structura romanului este legată de firul narativ. Evenimentele nu se întâmplă cronologic, dimpotrivă, sunt plasate destul de haotic. Am fost șocat la un moment dat să descopăr că literatura se metamorfozează în viață (vă las pe voi să vedeți ce înseamnă asta!). Nu este o poveste clasică cuprinsă între expozițiune și deznodământ. Suspansul cuprins în carte nu e suficient pentru a vă determina s-o citiți, însă veți găsi alte elemente care să vă țină mâinile lipite de pagini.
Recomand cu toată căldura această carte, cu avertismentul că, dacă nu sunteți familiarizați cu Peixoto, vă va veni destul de greu să parcurgeți primele pagini (cel puțin asta a fost experiența mea). Însă vă asigur că merită efortul s-o duceți până la final. Toate problemele se vor lămuri pe parcurs.
Lectură plăcută! Sau, în spiritul cărții de față, să vă urez mai bine viață plăcută, căci ce este literatura dacă nu viață?
Alte recenzii de la José Luís Peixoto:
