Dacă ținem seamă că Filip și Matei Florian sunt urmași direcți ai lui Ioan Slavici pe linie maternă (stră-strănepoți), n-ar trebui să fie o surpriză că s-au apucat de scris. Străbunica din partea mamei era fiica lui Slavici. Filip, mai mare decât Matei cu 11 ani, este mai bine cunoscut pe parte de jurnalistică și radiodifuziune, la care a renunțat în 1999 pentru a se dedica scrisului.
”Băiuțeii” pe care cei doi frați au scris-o este despre copilărie, scene marcante și momente cheie, văzute pe rând prin ochii fiecăruia, viziunile fiind extrem de diferite.
Copilăria e o vârstă vrăjită, care contează enorm. Din emoțiile și trăirile de atunci ți se face sufletul. Și apoi, din suflet scrii. Toate astea se sedimentează într-un fel, și ăla ești tu, și aia devine vocea ta mai târziu și îți formează universul literar, fără să mai înțelegi logic de unde vine.
Pentru Filip, scrisul este o bucățică din viață, un lucru relativ mărunt care merită făcut doar dacă îți provoacă bucurie, dar care nu merită mari sacrificii.
Copilăria celor doi se petrece mare parte în comunism pe care, copii fiind, îl îndură mai ușor, crescuți de o mama copleșită de responsabilități și un tată mai mult absent, pe maidanele și printre betoanele bucureștene, în mulțimi de copii cu cheia de gât sau evadați din casele încuiate pe ferestre. Dinamoviști convinși, orgolioși și curioși, cei doi rememorează frânturi de amintiri din viața la bloc în epoca comunistă care ilustrează și explorează relația dintre fratele mai mare și fratele mai mic cu toate problemele și situațiile încordate generate de diferența destul de mare de vârstă dintre cei doi. Perspectivele lui Filip Florian si a lui Matei Florian sunt complet diferite chiar și atunci când vorbesc despre același eveniment petrecut ceea ce scoate în evidență cât de diferit gândesc și acționează. Ceea ce percepi tu ca cititor este o variantă ce combină elemente din ambele perspective prezentate în funcție de credibilitatea detaliilor primite.
Sunt pagini întregi despre acele războaie crude și surde purtate prin pumni și lovituri, modul în care băieții își dispută teritoriile și autoritatea, conflictele de putere dintre ei sunt expuse pe un ton de ironie spumoasă, degajată, asumată, cu expresii golănești, des întâlnite pe maidan. Multumesc Libris.ro pentru carte.
Tonul povestirilor este relaxat, ironic și amuzant. Se simte printre rânduri nostalgia acelor vremuri când totul era simplu și lucrurile importante erau niște șosete flaușate portocalii sau talpa unor pantofi tip ciocate. Se citește ușor, în grabă și îți evoca propriile pățanii din perioada fără griji. Paralel cu relația celor doi frați sunt puse pe tapet și condițiile sociale și politice ale acelei perioade, cu lipsurile și limitările ei absurde. Cartea degajă o nevoie de întoarcere la copilărie, lucru care pare posibil doar prin vise, cuvinte și imagini, este căutarea unui portal către o lume pierdută și regretată. Am preferat stilul și viziunea lui Filip, Matei mi s-a părut puțin prea sensibil pentru gustul meu, dar, ca ansamblu, mi-a plăcut foarte mult și o recomand cu drag celor care își doresc să exploreze plaja autohtonă și contemporană de lectură.