Recenzie ”Bastardul” de Daniel Zărnescu

de | iul. 27, 2022 | Beletristică, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Bastardul de Daniel Zărnescu este a doua carte a autorului pe care mă bucur foarte tare că am avut oportunitatea să o citesc. Altfel, această ficțiune istorică este o adevărată provocare. Dar poate fi considerată și o călătorie în timp pentru că, imediat ce deschizi cartea, are loc magia: ajungi pe teritoriul Celor Trei Dacii, în anul 270 d.Hr. La acea vreme, tronul era ocupat de împăratul Aurelian. Planul lui e să atace pe Cannabaudes – liderul tervingilor. Se vrea alungarea lor de pe teritoriul pe care îl conduce.

Lupta prin care se dorește eliminarea acestora este grea.  Și numai un miracol poate transforma scopul în realitate. Scopul scuză mijloacele – așa se spune, nu-i așa? De această dată, zicala e cât se poate de reală, căci can așa se petrece totul. Miracolul așteptat vine prin curajul de care dă dovadă Tiberius Geta –  un personaj cheie în toată această poveste. Chiar el relatează acțiunea din Bastardul. Asta te apropie de personaj, te ajută să fii și mai aproape, să fii tu cel care trage concluzia finală.

Dacă consideri că odată cu reușita eliminării lui Cannabaudes, lucrurile s-au liniștit și nu s-au mai produs nedreptăți – mai ales față de bastardul Tiberius, dă-mi voie să spun că și eu mi-aș fi dorit la fel. Cu fiecare pagină citită, pătrunzi parcă tot mai adânc în sufletul protagonistului, îi simți fiecare nemulțumire și tresărire, fiecare emoție și gând. Da, nu prea ai cum să nu empatizezi cu el – cu durerea lui, cu atitudinea pe care o afișează în fața familiei lui.

Ce știe Tiberius? E convins că orice ar face, oricât ar face și oricând ar dovedi celor din jur ce poate – asta arătând și cum este el cu adevărat, nimeni nu-i va recunoaște curajul, puterea și strădania. Nici măcar tatăl lui – omul care, în opinia mea, îl desconsideră mereu. Cu cât povestea se învârte în jurul lui Tiberius, cu atât mai emoționantă devine povestea, iar dorința cititorului e una singură: să nu mai existe atâta nedreptate și durere pentru un nevinovat.

Te cutremuri în fața unei imagini greu de descris în cuvinte. Totul e de o cruzime fără margini – acesta e momentul în care mi-aș fi dorit ca Plubius Cornelius să intervină, să oprească totul, să se revolte. Mi-aș fi dorit să văd și să simt că-i pasă și de fiul pe care nu a avut niciodată curaj să-l recunoască.

O carte cum nu m-am așteptat vreodată să citesc – profundă, documentată și demnă, părerea mea, de o ecranizare pe măsură. Bastardul are nevoie de o continuare. Vreau să-i cunosc povestea până la ultima emoție.

Titlu: BASTARDUL
Autor: Daniel Zărnescu
An apariție : 2020
Editura: STEPOUT PUBLISHING HOUSE
Nr. Pagini: 304
Limba: Română
Gen Literar: Literatura romana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 14438

Alte recenzii de la Daniel Zărnescu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Laura Elena Apetroaie este redactor Booknation.ro de 11 ani, 4 luni, 24 zile și a scris până acum 63 articole. Se află pe poziția 11 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Laura Elena Apetroaie aici. Laura Elena Apetroaie are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments