Berta Isla și-a cunoscut viitorul soț în liceu și, atât ea, cât și el au fost convinși că sunt meniți să rămână împreună. Au fost siguri că destinul i-a rezervat unul pentru celălalt. Berta este spanioloaică, la fel ca mama lui Tomas. Tatăl acestuia este englez, iar Tomas are o înclinație către limbile străine. Vorbește de mic spaniola și engleza fără accent și învață în școală și franceza, germana, rusa, ceha, poloneza. Este poliglot și un foarte bun imitator de voci, nuanțe, sunete, accente. Tomas face facultatea la Oxford, Berta la Madrid, iar la finalul studiilor se căsătoresc. Ce nu știe încă Berta este că pe lângă jobul în cadrul Serviciilor Externe Britanice pe care-l primește Tomas, este recrutat și în rândul Serviciilor Secrete ale Coroanei, în MI6, pentru a ieși basma curată dintr-o legătură amoroasă care se sfârșește prost. Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi, dar pentru două decenii, Tomas nu află de capcana care i-a fost întinsă și își joacă rolul de spion, convins că totuși munca și sacrificiile au și o parte pozitivă.
Misiunile sale durează din ce în ce mai mult și la câțiva ani de la nuntă, în urma unei situații neprevăzute, se vede nevoit să-i dezvăluie Bertei adevărul. Fără detalii, deoarece discreția și confidențialitatea îi sunt impuse. Berta acceptă situația, dar nu îi este ușor să rămână să vegheze și să aștepte întoarcerea unui soț care cine știe pe unde umblă și cu cine. Ultima plecare durează 12 ani. O perioadă foarte lungă, în care Berta își însușește statutul de văduvă, dar nu se recăsătorește, nu pentru că n-ar fi experimentat și încercat câteva relații, ci pentru că niciuna n-o convinge că-i oportună, dar mai ales pentru că în ciuda îndelungatei absențe a lui Tomas, nu este convinsă că acesta este mort.
Nu este neapărat o poveste de dragoste, cum nu este nici o poveste de spionaj. Acestea sunt doar planuri ajutătoare. Este mai mult o analiză a căsătoriei, a influenței negative pe care secretele și tăcerea o au asupra ei și asupra încrederii și siguranței individului direct implicat. Este o poveste despre pierdere și regăsire, despre așteptări și confuzii, despre acceptare și resemnare.
Berta mi-a părut o tipă cerebrală care ia taurul de coarne și nu suportă să se ascundă după deget și, tocmai din această cauză, situația în care se trezește este interesant de urmărit. Pentru că oricât ar încerca ea să lupte cu tăcerea și secretele, oricât de deschisă și de aprigă ar fi, nu reușește să obțină nici măcar explicațiile de bun-simț, un minimum minimorum care să-i liniștească gândurile. Tomas nu poate deconspira nimic din ceea ce face când este plecat. Este plecat și atât. Iar când revine, are pretenția ca absența lui să fie ștearsă din memoria soției sale total, ca și cum n-ar fi fost plecat deloc.
Ai nevoie de o anumită încredere în sine și de un anumit stoicism, rezistență și putere interioară pentru a accepta o astfel de situație. Ai nevoie și de o anumită educație. Iar Berta rezistă. Rezistă două decenii, rezistă și așteaptă. Dar nu-i este ușor. Coperta este foarte sugestivă. Este exact așa cum mi-am imaginat-o pe Berta în mintea mea. Frumoasă, sexi, tânără, modernă, dezinhibată, nonșalantă, deschisă la noi experimente, ușor nostalgică, dar cu amprentă de neuitat.
Cea mai mare spaimă a ei e că, la un moment dat, soțul ei va reveni și ea nu-l va recunoaște, sau un impostor va apărea la ușa ei și ea nu va fi capabilă să realizeze că nu e cine pretinde a fi. Dar pentru Tomas ea este de fapt ancora care îl leagă de adevărata lui identitate. Singura care îl poate ajuta să-și amintească cine este de fapt când realitatea se topește într-o mie de false identități este femeia pe care o iubește și care îl iubește din liceu.
Revolta Bertei împotriva acestei situații, care i-a fost impusă și la care nu s-a gândit înainte de căsătorie, este amânată la infinit. Este conștientă că o înfruntare directă, un picior pus în prag ar duce inevitabil la o ruptură. Este prinsă într-o capcană, este căsătorită și are doi copii cu un bărbat care este absent jumătate din viață. Face presupuneri, își imaginează scenarii, simte gelozie și frustrare și nimic din toate acestea nu-i fac bine. Nu există nicio modalitate care s-o liniștească și să-i alunge temerile, deoarece statutul de top secret le impune amândurora tăcerea. Și apoi este cealaltă întrebare firească care o chinuie: cine este acest bărbat cu care împarte patul? Cum este el de fapt? Este această versiune pe care o știe ea adevărata lui față? Sau este o altă mască? Când vine acasă simte oare că este acasă sau este doar infiltrat într-o altă „misiune”? Care este adevăratul Tomas? Este încă băiatul de care s-a îndrăgostit în liceu sau schimbarea generată de acest job secret este majoră? Își cunoaște cu adevărat soțul? Sau vede doar ce îi permite acesta să vadă?
Este o carte repetitivă care merge pe analiză și introspecție în defavoarea acțiunii, dar este scrisă inteligent și cu mare talent. Și deși implică ideea de așteptare, nu este o așteptare pasivă. Și tocmai din această cauză am admirat-o pe Berta. Pentru că nu s-a îngropat așteptând, nu a închis toate ușile și ferestrele și n-a aruncat cheia la câini. A trăit, și-a crescut copiii, a încercat să iubească și să fie iubită și a și așteptat. Este o lupta între loialitate și dragoste pe de o parte și frustare și resentiment pe de altă parte.
N-am salvat citatul exact, dar ideea centrală a cărții cam așa am văzut-o: Istoria este plină de femei care stau și așteaptă, care își mijesc privirea scrutând orizontul, încercând să deslușească o figură familiară și care își repetă la fiecare nouă dezamăgire: n-a fost să fie azi, dar poate mâine, mâine poate fi ziua…
Alte recenzii de la Javier Marias:
