🔥 CARTEA BILLY SUMMERS ARE REDUCERE PE:
Ultima carte a Regelui, lansată în 2021, a fost tradusă și publicată pe repede înainte de Nemira care, ca de obicei, are grija să nu oftăm prea mult după ce ne dorește inima.
Este povestea unui veteran american decorat, lunetist de excepție care după lăsarea la vatră, a devenit asasin profesionist. Aceasta ar trebui să fie ultima lui „misiune” și chiar este. King se concentrează pe două personaje și ne înfățișează toate fricile și anxietățile cu care se luptă și toate urmările traumelor pe care le-au trăit. Dar, în ciuda lucrurilor pe care le fac, insistă să ne convingă că umanitatea și empatia nu dispar foarte ușor din oameni. Chiar și atunci când viața e gri și orizontul întunecat, chiar și atunci când apare neprevăzutul sau facem lucruri de care nu suntem prea mândri.
Personajele lui King nu sunt chiar eroi de poveste, sunt oameni ca mine și ca tine care trezindu-se în situații dramatice se chinuie să-și găsească echilibrul și să facă lucrurile corect. Billy Summers reprezintă tipologia veteranului de război, reîntors acasă profund schimbat ce nu-și mai găsește locul, care ducându-și povara episoadelor traumatizante din război încearcă să se readapteze într-o societate care nu-l înțelege și care nu i se mai potriveşte.
Billy Summers ține cu dinții de fațada atent construită a eului lui tembel. Și-a început cariera de asasin forțat la 11 ani când în joc a fost viața lui contra vieții lui Bob Rains, iubitul bătăuș al mamei sale. Este același care și-a ținut surioara moartă în brațe, sperând că, în ciuda evidentului, aceasta încă respiră, este vecinul care joacă Monopoly cu copiii din cartier, care câștigă în parcul de distracții la tir cel mai mare pluș flamingo pentru a face o fetiță fericită, care culege din șanț o femeie violată, care udă florile lui Beverly cât aceasta e plecată în croazieră, care e mândru de gazonul pe care l-a îngrijit, care încă simte lipsa primei fete de care a fost îndrăgostit și care își amintește cu emoție primul sărut, care a continuat să-și iubească mama și când aceasta a făcut aceleași greșeli, care știe că n-are stofă de scriitor, pentru că la baza este asasin profesiont, dar care insistă să încerce a scrie o carte autobiografică și care, cu toate că e un asasin plătit, acceptă doar ținte din categoria băieților răi și este convins că fiecare trebuie să plătească pentru ceea ce face mai devreme sau mai târziu, într-un fel sau în altul.
Dacă îți place recenzia cărții BILLY SUMMERS, atunci vezi 👉 lista cărților scrise de Stephen King
Acesta e Billy, conștient că el însuși este unul dintre băieții răi. Are identități peste identități, unele mai cunoscute și alte mai puțin cunoscute, dar trăiește singur și nu pentru că ar fi antisocial. Statutul lui profesional i-o impune.
Obișnuit în general să se izoleze și să trăiască retras, se vede obligat în această ultimă misiune să renunțe la singurătate, să se integreze și să cultive simpatia vecinilor, să socializeze și să accepte în viața lui o străină pentru a nu-și desconspira acoperirea. Și deși știe că nu ar trebui să se lege prea tare de acești oameni deoarece va dispărea dintre ei imediat ce-și va încheia treaba, își încalcă regulile și ceea ce ar fi trebuit să fie doar o acoperire se transformă în ceva mai profund. Aceste legături ce se formează în ciuda voinței lui au urmări surprinzătoare atât pentru Billy cât și pentru noua sa parteneră de treburi murdare. Billy se vede nevoit să-și reorganizeze încă o dată planurile și face lucruri care îi pun viața în pericol. Pentru ce? Pentru că unii oameni pur și simplu merită o a doua șansă.
🔥 CUMPĂRĂ CARTEA BILLY SUMMERS CU REDUCERE DE PE:
