Am o relație foarte ciudată cu această serie și sincer, chiar îmi pare rău. Momentan, mă aflu într-o situație ciudată, pentru că unele volume îmi plac super mult, iar cu altele mă chinui…. Am început cu Daphne, care nu m-a mișcat notabil, Anthony și Benedict mi-au plăcut fooooooooooooarte mult, iar Colin este „no comment”. De ce „no comment”? Pentru că am citit cartea în faze, cu pauze lungi între ele, pentru că mă enerva la culme și îmi scotea în evidență un feminism de care nu eram foarte conștientă.
În ochii tuturor, Colin Bridgerton este cel mai fermecător bărbat din Londra. Penelope Featherington îl adoră în secret pe fratele celei mai bune prietene a ei de vreo… ei bine, cam dintotdeauna. După ce și-a petrecut aproape jumătate din viață urmărindu-l pe chipesul Bridgerton din umbră, este convinsă că știe totul despre el – până când îi descoperă întâmplător cel mai ascuns secret și ajunge să se întrebe dacă îl cunoaște cu adevărat sau doar a trăit cu această iluzie..
Dar pentru a aduce lămuriri, seria Juliei Quinn deși își dorește să aibă un aer vintage cu inflexiuni moderne, mi se pare că nu captează în niciun fel modernismul pe care eu îl căutam. În volumul dedicat lui Colin și Penelope, am fost extrem de dezamăgită de modul în care aceasta a creionat personajul masculin. Nota 6 adresată acestei cărți este strict din vina lui Colin și poate puțin și din vina acțiunii destul de plictisitoare. Penelope nu consider că a avut o evoluție notabilă, dar povestea în sine a avut lacune destul de mari. Totul a gravitat în jurul identității doamnei Whistledown și deși filmele aduc mult mai mult mister asupra acestei probleme, cartea o tratează destul de superficial.
Mă așteptam ca personajul masculin să fie predominant, însă nu atât de mult în sensul negativ. Practic, eu am avut o problemă cu Eul său interior și cu permanenta contrazicere între rațiune și simțire. Exemple? Cel puțin în prima parte a cărții, Colin își repetă obsesiv că nu înțelege de ce este atras de Penelope, pentru că nu are nimic special și nu o vede ca pe o femeie pe care să o iubească…. Dacă nici asta nu e bias, atunci ce? Și nu am avut parte doar o dată de acest comportament… Deși relația dintre ei evoluează, mi se pare că acesta continuă în interogatoriul interior și mă enervează cumplit. Până nici Penelope nu înțelege și sincer, nici eu nu am înțeles timeline-ul relației lor. O secundă sunt așa, în altă secundă sunt altfel. Povestea în sine nu a fost destul de delimitată și concretă, astfel încât să înțeleg cum au evoluat. În plus, Colin are și câteva probleme de agresiune și nu cred că m-am înșelat când am citit personajul. Îi este destul de greu să se controleze și a avut mai multe izbucniri asupra lui Penelope.
Pot spune că m-a dezamăgit și momentan nu știu dacă voi continua cu Eloise, deși avem în carte un preview cu povestea ei… Sorry. 🙂 Așteptăm să vedem ce viziune va avea Netflix asupra acestei cărți, pentru că am înțeles că o să fie destulde fidelă cărții.







