Corin V. Petraru este cunoscut pentru operele Iubire ascunsa, Iubire, 2015, Aroma iubirii, 2018, Hoinar bătrân (Eseuri), 2018, Așezări îngenunchiate, 2018, Pentru cine trebuia să-mi dau viața, 2018. Și din 2019 prin romanul Brigitte simbolul iubirii mele publicat la Editura Pastel, Brașov.

Romanul prezintă o poveste de dragoste cu tumult, momente de magie în doi, sentimente, frici sau durere.

Femeile care apar în carte, în frunte cu Brigitte, personajul principal feminin, sunt  femei din amintirile autorului, care s-a transpus în personajul lui Andrei. I-a oferit acestuia zâmbetul și lacrimile, deopotrivă.

Brigitte, “o bucătăreasă foarte specială, cu atribuții vădite și de administrator incontestabil” așa cum o descrie Andrei, are grijă de cabana lui de la munte.

Felul în care ea are grijă de el, de nevoile lui și felul lui de a i se adresa cu atenție și admirație pentru ea, ca femeie, dezvăluie începutul unei povești de iubire.

Brigitte, o femeie care știe să între în mrejele unui bărbat, sigură pe ea și pe ceea ce știe să facă îl incite pe Andrei, cu dorința de a-l transforma într-un idol.

 “ – Ai uitat că m-ai lăsat să-ți spun Dragule!…O să-ți mai arăt chiar cu ochii închiși locul în care vrei să ajungi să îndepărtezi trecutul să îți dorești cu ardoare prezentul. Te voi invita în dormitorul meu, chiar dacă pe acte este al tău. Fără nimic altceva. Doresc, Andrei, să fac din tine un idol, să fii numai al meu! Am o văpaie de păpușă părăsită, uitată într-un dulăpior al copilăriei și dată apoi la nepoței să se joace cu ea, dar în prealabil scuturată de praf, un ceva ce îmi iese din adâncul inimii mele, nu din niște mădulare mânjite de amintiri nesărate și nepăstrate la naftalină, ca apoi să-ți fie date pe la nas cu nonșalanța trecutului, să-mi scoți cum știi tu la iveală totul așa cum ai reușit mai deunăzi.” (pag. 85)

Va lăsa el magia să între ușor în inima și emoțiile lui?

Într-o lume plină de obiective, activități de făcut, această carte este ca o privire în interior, spre nevoile sufletului, spre sentimentele de empatie, afecțiune, dragoste.

“Ah! Infinitul universului, oare de ce ne dorim noi oamenii, să îl cuprindem? Dorim chiar să îl acaparăm, să îi luăm locul Atotputernicului, de ce oare?” (pag. 128)

Fata roșcată de pe coperta cărții este “o revelație a frumosului”, așa cum declară autorul, fiind un tablou pictat la solicitarea acestuia.

Modul de scriere este clar, aerisit, ușor de citit și înțeles. Nu la fel este și cu emoțiile de printre rânduri, care îți ating sufletul profund. Citind, am urcat pe culmile dragostei și am trăit durerea de la capătul celălalt al iubirii.

Este genul de carte după care oftezi atunci când termini ultima pagină. O poveste care îți răscolește sufletul, îți trezește dorința de a iubi, cu toată suferința asumată.

Dacă ar fi să îi dau un subtitlu cărții aș alege întrebarea “Când ți-ai întrebat ultima dată sufletul de ce are nevoie cu adevărat?”. Prin întâmplările relatate din povestea de dragoste a celor doi ești pus des în situația de a-ți verifica sufletul tău: cum ar reacționa, ce i-ar plăcea să primească.

Recomand cartea celor care vor să își dezmorțească emoțiile și să își permită să simtă iubirea, cum e tot mai greu de întâlnit.