Carte de leagăn, carte de dor. Carte pentru istorie și pentru dragoste. Destin care îți suflă-n păr speranță și o lași dureros din palme să-ți scape printre degetele uscate.
Sper să-mi reușească să o evidențiez pe fonul celorlalte cărți recomandate de mine. Și anume pentru că această lectură răspunde la atâtea întrebări! Cum este dragostea? Adevărată! Dar istoria? Ea poate să doară și nu iartă. Viața poate continua chiar dacă se clatină pereții și munții dispar de la orizont? Vor apărea alții mult mai făloși. De ce nu mă mai iubește? Ea nu te-a iubit niciodată.
Povestea lui Huseyin Hikmet Bey și Mehpare Hanim este una care vi se va întipări în memorie, pentru că unicitatea lor simplă este atât de cuceritoare, întâlnirea și conjunctura care îi unește, îi fac un cuplu destoinic în rândul celor mai interesante perechi din literatura universală. Povestea lor nu este despre dragoste sau alte blasfemii. Nu, este despre viață și rătăcire, despre luptă și acceptarea înfrângerii în fața visului care, de fapt, nu-ți trebuie. Împlinirea lui aduce „cutremurul” întregului tău univers.
El trebuie să se însoare. Distins și respectat, Hikmet Bey trebuie să-și aleagă consoarta. Ea o frumusețe care tânjește să cunoască dragostea, divorțată, într-o lume condusă de bărbați, în marele Imperiu Otoman. Întâlnirea lor mi-a adus aminte de Clair de Lune, marele Debussy cânta la pian când cei doi s-au cunoscut. Cât de subtilă și matură le-a fost prima conversație, înainte de nuntă, revoluție nemaiîntâlnită în suita otomană.
Nu vreau să vă spun multe despre aspectul istoric al acestei povești, deși a fost redat ca la carte, tumultos, așa cum ne închipuim noi mereu lumea turbanelor și a săbiilor semilună. De data aceasta am fost mult mai atentă la relația personajelor principale, pe care s-a construit un subiect întreg. Absolut totul are un final. Celelalte personaje care roiesc împrejurul acestei saga, și îi redau atmosfera perfectă pentru a contura declinul imperiul, construiesc în același timp senzația de asemănare cu creația lui Tolstoi, „Război și Pace”. Nu degeaba criticii i-au asemuit această tangență. Grandiozitatea și amplitudinea, munca colosală se simte în fiecare propoziție. Nici cel mai bun ochi nu are să observe ceva în plus. Nicidecum nu vreau să pun pe un cântar aceste două opere, dar dacă ați citit opera scriitorului rus, o să vă vină pe limbă comparația imediat o dată ce veți începe opera scrisă de autorul turc. O da, seems like Tolstoi was here. Și nu, nu este vorba de copiere, ci doar de talent și muncă.
Pe alocuri severă și rece, cartea lui Ahmet Altan își merită locul prin cele distinse cu 5 stele categorice. Este prima parte din „cvartetul otoman”, de aici vin marile mele speranțe că o să avem onoarea de a fi răsplătiți cu o continuare pe măsură. Am pornit cu încredere cu această colecție de la Pandora M. Anansi poartă cu destoinicie numele de dezlănțuitor al poveștilor și al înțelepciunii din lume, nu-i văd orizontul.
