De formație academică, prof. univ. Zoe Dumitrescu-Bușulenga a împlinit o existență înnobilată de artă, de cultură și de simțul religiozității. Parcursul său existențial reunește două dimensiuni: cea mai mare parte a vieții o consacră catedrei, studenților, programei academice, urmând ca la sfârșitul vieții să aleagă calea retragerii spirituale la mănăstirea de la Văratec, un spațiu familiar, pe care îl descrie ca pe un loc sacru sau un topos sacru:
Și ai impresia că drumul ăsta duce undeva unde se va petrece ceva. Am avut deci, aceeași senzație, că merg către o Taină mare, către o Epifanie, că aștept o Epifanie, o dezvăluire, o descoperire a lui Dumnezeu.
„Caietul de la Văratec” reunește, în prima sa parte, ultimele interviuri acordate de Zoe înainte de moarte, iar, în a doua parte, o serie de cuvinte de folos, selectate din ultimele sale însemnări.
Deși volumul reprezintă, în principal, o colecție de memorii, acoperind amintirile timpurii ale Zoei, impresiile sale despre Văratec, reflecțiile față de atmosfera generală din cadrul profesoral filologic, există și o zonă filosofico-morală explorată aici.
Astfel, alte direcții importante pe care le urmărește volumul sunt: conflictul dintre spirit și materie, prin dezvoltarea nocivă a tehnologiei, învățămintele spirituale pentru recuperarea legăturii cu verticala și cu aproapele, trecerea în revistă e epocilor și curentelor umanității etc.
O temă centrală pe care Zoe o dezbătea la interviuri este desprinderea de modelele culturale și de valori, ruperea rădăcinilor. Ceea ce o doare cel mai mult pe viitoarea maică Benedicta este renunțarea la modele și înlocuirea lor cu surogatele de cultură. Pentru dumneaei, renunțarea la modele și la clasici echivalează, de fapt, cu renunțarea la trecut și concentrarea pe un prezent al inversării valorilor, în care, după cum mărturisea, s-a pus sexul în locul capului.
Bilanțul începutului de secol XXI nu suna astfel deloc promițător. Se vorbea despre înlocuirea cuvântului cu imaginea și despre suprimarea logosului.
Eu nu sunt un om al civilizației imaginii, ci al culturii cuvântului. Fiindcă imaginea dislocă spiritul – cuvântul îl construiește, îl edifică. Deci, în momentul de față, este o luptă între imagine și cuvânt. (…) Cuvântul este cel care rămâne și nu imaginea care fuge; aceasta este răvășitoare de minte, în vreme ce cuvântul fixează.
În privința formării și experienței doamnei Zoe Dumitrescu, mi s-a părut specială legătura sa cu studenții, dar și interesul pe care îl acorda modelării tinerilor, derutați adesea de transformările culturale și de schimbarea mentalității generale. Tinerii și studenții au reprezentat, de altfel, un grup țintă asupra căruia s-a exercitat influența benefică a doamnei academician.
Cititorii interesați de această lectură, dar mai ales tinerii, vor putea astfel să își facă o idee despre modul în care erau susținute cursurile în timpul regimului comunist, dar și despre opreliștile care stăteau adesea în calea difuzării libere a informațiilor, în timpul orelor de curs.
Recomand tuturor această carte pentru nota și amprenta pe care le împrumută tocmai din acel timp pe care Zoe îl credea uitat, acoperit de pretențiile și exagerările materiei.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Zoe Dumitrescu-Busulenga:
