Recenzie „Caietul Mayei” de Isabel Allende

de | aug. 2, 2016 | Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Caietul Mayei, publicat pentru prima dată în 2011, este un roman ce prezintă ironic drama familială prin ochii autoarei Isabel Allende, nepoata fostului preşedinte chilian, Salvador Allende, nevoită să se refugieze în timpul dictaturii. Romanul conturează greutăţile pe care un adolescent rebel le depăşeşte pentru a se maturiza timpuriu.

Maya Vidal, personajul reflector, îşi istoriseşte viaţa încă din primii ani, aducând detalii retrospective despre prinţesa din Laponia, mama ei care o părăseşte în casa paternă, şi grija nemăsurată a acestora, mai ales a bunicului adoptiv, Popo, al doilea soţ al bunicii. Moartea acestuia îi pune capăt copilăriei şi proaspăta adolescentă devine cea mai rea versiune a ei.

După câteva incidente pornite din cauza dependenţei de droguri, Maya ajunge într-un centru de recuperare de unde evadează şi îşi distruge şi mai mult viaţa cu ajutorul traficanţilor. Caietul Mayei este, de fapt, descărcarea de sentimente şi gânduri a adolescentei, din momentul în care ajunge pe o insulă aparţinând Chile, dar şi mărturisirea dragostei pe care o găseşte acolo, de asemenea, prima adevărată din viaţa ei.

Pe lângă încurcăturile pe care le are, tânăra ajunsă acum la douăzeci de ani descoperă şi răsturnările de situaţie în urma cărora s-a născut ea, dar acest lucru nu o împiedică să treacă peste inconvenientele vieţii de adult, deşi există o parte mică din ea care duce dorul drogurilor, astfel că, la sfârşit, dă impresia că toţi oamenii au trăit acest lucru.

Caietul, jurnalul care serveşte ca o mărturisire, poate fi considerat şi o monografie a diferenţelor din America de Nord şi Chile, sugerând contrastul dintre dependenţa Mayei şi viaţa liniştită de după. Stilul autoarei abordează diferit problemele tinerei, transformând-o chiar într-o eroină compusă din lumini şi umbre: aceasta se bucură de necazuri şi este conştientă.

,,Omul care sunt e rezultatul trăirilor mele anterioare, chiar a marilor mele greşeli.”

Titlu: CAIETUL MAYEI
Autor: Isabel Allende
An apariție : 2013
Editura: HUMANITAS FICTION
Nr. Pagini: 336
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2903

Alte recenzii de la Isabel Allende:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung
Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung

Fiicele din Shandong este o dramă de familie cu accente pe tradițiile chineze și insignifianta viață a unei femei. Ascensiunea unui război civil aruncă familia nobilă Ang în declin, un declin însă care a început o dată cu prima naștere a unei fiice în locul unui fiu...

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

0 0 votes
Article Rating
Alexandru Niță a fost redactor Booknation.ro și a scris 32 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Alexandru Niță aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments