Sub șuierul spiritului analitic maestrul Cezar Petrescu Face o amplă analiză extrem de pertinentă la adresa societății, de la parvenitism la aristocratism, de la protipendadă la plevușcă, trecându-i pe toți prin furcile caudine ale unor întâmplări care scot la iveală adevăratul caracter al firii umane de la grandomanie la nimicnicie tur și retur, de la arivism și ipocrizie la continua răstălmăcire a firii mai mereu în funcție de oportunitățile care, în zvâcnetul unei singure clipe schimbă canonicul moralității sub hilarul vuiet al unor scuze hilare și spinoase.
Romanul ” Calea Victoriei”, dincolo de micile și totuși de neignorat inserții autobiografice, are un ușor iz caragialenesc în care Tipăteștii, Venturiano, Nae, Lache și Mache, dar și mulți alții, trăiesc la cote aproape inimaginabile și neverosimile, metempsihoza caracterelor îndoielnice, echilibritica exitențialismului cu ajutorul unui indestructibil cordon ombilical al nimicniciei și al stânjenitorului dualism, ca și cum aceste caractere tragi-comice trăiesc nesfârșita reîncarnare, întotdeauna reușind, într-un mod uluitor, să se adapteze cerințelor epocii prin care trec cu ifosele și costelivele lor idealuri de salon, trecând relativ repede cu ajutorul gesturilor teatrale de la germonofilism la franțuzism, de la latinismul scâlciat de mințile șchioape la balcanismul complex și acaparator în care nestăvilita hibridizare senzorială a creat monștri de carton.
Astfel, maestrul Camil Petrescu ne înfățișează un București hulpav și și fățarnic casre înghite de-a valma destine, întâmplări care vor fi mai târziu mitizate sau uitate, vise și moloz, stafidind sălbatic suculența anumitor îndrăzneli.
Personajele din romanul ” Calea Victoriei” sunt unele asimetrice, înglodurate de un patos uneori nejustificat, dar care totuși, în mod inevitabil, face parte din felul de a fi din viața oricărui om, fie că acesta dorește sau nu .
Astfel, familia Lipan, mânată spre capitală de vise îndrăznețe, ajunge să se înstrăineze unul de celălalt, fiecare cufundat în negura propriei povești, fiecare luptându-se cu propriile arme cu lumea din jur, îngenunchind încetul cu încetul , odată cu fiecare deziluzie și cu fiecare vis frânt sub cumplitele deraieri.
Aristocratismul, reprezentat de personaje precum familiile Hagi-Tudose și Mușat, intelectualii dârzi sau infami, precum Ion Ozun, Teofil Steriu sau Mirel Alcaz, cu toții se lasă înghițiți cu o perfidă lăcomie de Calea Victoriei, acolo unde opulența, mamonismul și atrofierea senzorialului condamnă și exonerează, mângâie și biciuie, strigă și tace, toate cu aceeași impasibilă și extrem de exactă unitate de măsură care nu dă greș vreodată.
Romanul ” Calea Victoriei” este un amalgam de trăiri și netrăiri care croșetează filosofii, năruiri și regăsiri, șlefuiri și neșlefuiri, cuprinse mai mereu de hilara geometrie a recreionării ucide anumite destine doar pentru a da naștere altora, înntr-o frustrantă continuitate în care omul își viermuiește conjugările sub imboldul nestăvilitului arivism caustic.
O carte magnetizantă!
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Cezar Petrescu:
