Părinții din lumea întreagă visează ca atunci când sunt în incapacitatea de a avea grijă de proprii copii, să-i lase în cele mai de nădejde mâini. Iar când bona sau educatoarea se dovedește a fi perfecțiunea întruchipată, întrunind toate calitățile căutate, o mai mare binecuvântare nu poate simți acel părinte. Dar oare ne putem încrede copiii în mâini străine fără a avea o strângere de inimă și o temere că unele aparențe pot fi înșelătoare?
Începutul terifiant și dureros. Chiar din primele rânduri autoarea ne prezintă deznodământul tragic: doi copii sunt omorâți. Deși îți pune cărțile pe masă de la început, ești curios să afli care au fost cauzele care au dus la uciderea celor doi copilași.
Cu cât avansează în istorie, aceasta devine cu atât mai interesantă așa cum autoarea schițează în figura bonei o persoană model, dedicată trup și suflet jobului său de îngrijire a celor doi copii. Punctul forte al romanului nu este intriga, dar mai degrabă curiozitatea pe care ne-o stârnește personalitatea bonei.
Chiar și atitudinea părinților față de bonă și percepțiile acestora vis-à-vis de ea nu prevestesc deznodământul tragic. Se zice că părinții au un al șaselea simț în ceea ce privește odraslele lor, ei bine acest roman vine să schimbe idea respectivă.
Așteaptă bona asta ca pe Mântuitor, chiar dacă e terorizată la gândul că-și lasă copiii.
Cartea este scrisă într-un mod tranșant, rece, direct. Autoarea nu-și menajează cititorul. Este o scriere dură în care sentimentele sunt descrise într-un mod sincer, fără perdea, chiar dacă pe-alocuri sunt asemenea tăieturilor în carne vie.
Cred că mesajul central al romanului este: “Fiți atenți pe cine lăsați să vă intre în casă și familie pentru a nu încălzi șarpele la sân.”
— Bona mea e o zână.
Asta spune Myriam atunci când povestește apariția năvalnică a lui Louise în cotidianul vieții lor.